Pare că mai nimeni nu a înțeles exact ce e cu globalizarea. Totul a venit cu promisiuni minunate. E o singură lume, astfel încât ce e rău în a o avea pe toată la dispoziție? De ce n-am avea o lume în care să ne mișcăm liberi și în care totul să fie hiper-optimizat? Am tot experimentat-o, până când se ajunsese la nebunia ca roșiile din SUA să fie exportate în China doar pentru a fi împachetate. În ciuda faptului că totul părea stupid, era un model interesant. Dar care era scopul său?
Într-un fel, „lumea mare” are o oglindă
mai mică, iar acea oglindă a sa se numește Uniunea Europeană. Dacă vreți, UE
este un model de globalizare la scară mică: se deschid toate granițele, oamenii
și produsele circulă libere în timp ce un ciudat program de convergență caută
să alinieze inclusiv politic statele membre. Atâta timp cât ne este bine de ce
ne-am plânge? – se vor întreba unii. Și, la urma urmei, chiar așa e. Doar că,
treptat, ne-am trezit că am rămas în fundul gol. România a fost total
dezindustrializată, ajungându-se la nebunia ca inclusiv pâinea să ne vină sub
forma aluatului congelat. Care-i modelul nostru economic? Vindem materii prime
brute(petrol și alte resurse subterane, grâne etc) și importăm produse
finite(benzină, motorină, pâine, mâncare s.a.m.d.). Adică de la noi pleacă o
materie brută care, după ce i se aplică o prelucrare industrială, ni se
întoarce sub forma unui produs finit, mult mai scump. Teoria globalizării
spune că asta e OK deoarece aceste prelucrări se fac în niște fabrici
hiper-optimizate, astfel încât să se plătească prețul minim. De asemenea,
canalele logistice fac astfel încât totul să fie ieftin și să ajungă la
consumator la prețuri optime, mult mai mici decât dacă prelucrarea s-ar fi
făcut local.
Culmea, cu toate că e o tâmpenie din
punct de vedere logic, treburile chiar așa au stat. Vedeai cum fabrica din
propria curte nu făcea față prețurilor practicate de una de la mii de
kilometri. Și astfel, fabrica ta se închidea(sau era cumpărată de acea mega-fabrică
globală pentru a fi închisă), în timp ce cea globală prospera. Care era prețul?
E cel pe care-l vedem acum la noi. Un asemenea model, pentru cei care-i pică în
capcană, este absolut devastator întrucât ajungi să ai deficite de imense de
cont curent, care se transformă în deficite bugetare și care sunt acoperite cu
ajutorul împrumuturilor. Împrumuturi acordate de aceeași mafie care susține
globalismul. Și uite-așa ajungi înhămat la căruță. Mă rog, care-ar fi problema
atâta vreme cât „așa merg lucrurile peste tot?” – ne-am putea întreba.
Păi e o problemă întrucât partea economică e doar jumătate din întreg. După cum
bine vedem în Europa, vine și cealaltă jumătate, anume partea politică. Brusc,
te trezești că trebuie să implementezi tot felul de idioțenii care-ți vin în
plic, cu termen de finalizare imediat. Și uite-așa înțelegi capcana
globalismului. Presupunând că nu vrei să execuți ceea ce ți se cere, te
trezești cu diverse sancțiuni și-abia atunci conștientizezi că treburile nu-s
chiar atât de dulci precum crezi. Practic ești total dezarmat , timp în care
cei care-ți cer să faci ceea ce vor ei au toate armele din lume. O simplă
decizie de-a lor de a te tăia dintr-un circuit te distruge, întrucât
instantaneu se instalează foamea și nervozitatea în populație, după care
urmează nebunia absolută. Idioții utili ai globaliștilor se activează, ies la
proteste, fac dezordine și uite-așa, brusc, țara ți se transformă într-un haos.
Și abia atunci conștientizezi că ești pus în fața unei alegeri extrem de
păguboase: ori alegi să li te opui, transformându-te în victimă, ori mergi pe
calea lor, transformându-ți întreaga țară în victimă. Cam așa poate fi
decriptată apartenența noastră la globalismul european. Și cam așa au stat
treburile inclusiv la nivel mondial.
Ceea ce e cert este că globalismul, așa
cum a fost desenat el, a funcționat doar strict ca efect al subvenționării
marilor jucători globali. Firmele multinaționale au beneficiat de finanțări
grase la dobânzi aproape zero, devenind astfel incorect competitive pe
piață. Pentru a se impune au aplicat politici ilegale de dumping, până când
și-au îngropat competitorii mai mici. Și, treptat, s-au transformat în
monopoluri. Ce face un monopol după ce înhață o piață? Ați ghicit: crește
prețurile. Și uite-așa apare „Globalismul v.2” – cel în care prețurile tot
cresc din lipsa competiției, timp în care monopolurile transnaționale își
externalizează propriile ineficiențe și lăcomia pe spatele consumatorului
final. N-au de ce să se teamă, doar competiția nu există. De partea cealaltă,
solicitările politice devin din ce în ce mai aberante, punându-l pe căutătorul
de „rai politico-economic” în fața adevărului despre globalizare, anume că
sistemul este unul menit jafului și înrobirii pe termen lung. Dar ce să faci?
Că dacă te miști chiar și lateral ești distrus.
Ei bine, în mare, asta a fost poziția
ingrată în care s-a trezit Rusia. După ce Putin și-a consolidat puterea, a
trecut frontal la atac. Prima „declarație de independență” a avut-o atunci când
a naționalizat Yukos. Puțini știu că toată acțiunea s-a petrecut în aproape
ultimul moment în care s-ar fi putut petrece. Declarațiile recente ale lui
Hodorkovski au fost cât se poate de clare: acesta îi cedase de facto controlul
Yukos lui Rotschild, iar ceea ce urma era o „vânzare internațională de
succes a companiei”, în care el înhăța o sumă obscenă, iar vectorii
globaliști din domeniul resurselor obțineau controlul asupra a 80% din
hidrocarburile rusești. La momentul respectiv mișcarea lui Putin a fost una
extrem de curajoasă. Doar că a jucat rolul prostului, lăsând să se creadă că
totul a fost cauzat de o problemă personală pe care a avut-o cu Hodorkovski.
Iar pentru a-și arăta bănăcredința a invitat paraziții
internaționali să participe la exploatările Rusiei. O altă strategie de succes
deoarece, îmbătați cu posibilitatea unor profituri facile, aceștia au adus
tehnologie de ultimă oră. Iar Rusia a vegheat calmă. Privind retrospectiv vom
înțelege că întreaga politică a Rusiei a fost una de păcălire a globaliștilor,
pe măsură ce și-a consolidat arhitectura internă. Putin a făcut parte din toate
cercurile globaliste posibile, dar apartenența sa a fost menită doar adormirii
vigilenței dușmanului.
Așa se face că, în momentul în care
Occidentul a pătruns cu bocancii în Ucraina, Rusia a putut să reacționeze.
Prima dată prin preluarea Crimeei(care a fost întotdeauna pământ rusesc, exact
ca și Ucraina. Au apărut atunci primele sancțiuni. Culmea, Putin a plusat,
mergând pe auto-sancționare prin refuzul de a cumpăra alimente din Europa. A fost,
dacă vreți, pariul său cu agricultura. În prima fază lipsa de proteină animală
l-a făcut să importe carne de aligator, dar treptat a reconstruit de la zero
întreaga zonă agro-zootehnică, împreună cu industria secundară, cea de
procesare, apoi cu lanțurile de distribuție și desfacere. Brusc Rusia s-a
trezit că ajunge primul producător mondial de cereale și, mai mult, că
sancțiunile i-au creat un climat economic favorabil. A fost o primă gustare din
dulcea prăjitură a deglobalizării. Apoi, declanșarea războiului din
Ucraina a pus Rusia în pragul unei izolări pe care mulți o credeau terminală.
Tăiată de la SWIFT, cu sumele din băncile occidentale blocate și cu o grămadă
de restricții de import, totul părea pierdut. Însă schema pare a fi fost
exersată și calculată înainte de către ruși. Ce s-a întâmplat? Vă spun că doar
din reinternalizarea în zona de software au apărut oportunități excepționale.
Producătorii Astra Linux s-au trezit că nu fac față comenzilor, cei ai Postgres
PRO au primit comenzi de înlocuire a soluțiilor pe Oracle, iar ERP-ul 100%
rusesc, 1C, a explodat, asigurându-și resursele necesare nu doar pentru
dezvoltare, ci și pentru extindere în țările prietene. Și uite-așa marile firme
globale au fost șterse cu buretele și înlocuite cu alternative locale care au
crescut și mai mult business-ul intern. Sberbank, în loc să achiziționeze
ATM-uri de la marii jucători internaționali(NCR, Diebold, Triton, Hitachi) și-a
construit propriile ATM-uri. Și, cum criza de produse era mare, gustă din plin
din zona tehnologică, ajungând să lanseze produse hardware ultra-complexe. Cel
mai recent produs al lor este un inel smart, pe care ți-l pui la deget și
lucrează similar ceasurilor smart, doar că mult mai discret.
De-a lungul vremii v-am dat mai multe
exemple de evoluții spectaculoase. Vă imaginați că acum rușii nu mai folosesc
pe nicăieri Autocad-ul, standardul de facto în lume? În locul acestuia au
nanoCAD și alte produse 100% rusești. Aveți idee că își construiesc singuri
avioane comerciale internalizând 100% toată aprovizionarea cu materiale și
tehnologie? Că au reușit să-și producă propriile litografe – e drept, având pe
moment, o tehnologie similară celei de acum 20 de ani, dar suficientă pentru a
furniza necesarul de chip-uri din zonele industrial-militare. Nu mai vorbesc de
faptul că au propriile arhitecturi de server, utilizează tehnologii de
virtualizare pe care le controlează s.a.m.d. Și uite-așa ne-am trezit peste
noapte cu Rusia, la oficial, a patra economie a lumii. E drept, în clasament
Rusia e la distanță mare de competitorii săi principali. Vă dau mai jos top 5
PIB(PPC) la 2024, ca să nu avem discuții:
1. China – 33.5 trilioane de dolari;
2. SUA – 22.6 trilioane de dolari;
3. India – 14 trilioane de dolari;
4. Rusia – 6 trilioane de dolari;
5. Japonia – 5,7 trilioane de dolari.
Ce înțelegem de aici? Că deglobalizarea,
cu toate că pare un proces din care ieși cu picioarele înainte, în realitate
este benefic, asigurându-ți o dezvoltare și o teribilă creștere a economiei
distruse de globalism. Înțelegeți? Aici e micul mare secret pe care globaliștii
îl vor îngropat. Ce-a pierdut Rusia? McDonalds-ul și KFC-ul? Au pus altele
locale, similiare din punct de vedere calitativ. Hai să nu cădem în
imbecilitatea de a crede că binefacerea globalismului e o mâncare
ultraprocesată de doi bani care, de altfel, mai e și devastatoare pentru
organism.
Inclusiv din punct de vedere financiar
treburile arată bine în zona de deglobalizare. Rușii nu mai plătesc tribut
cămătarilor internaționali și au controlul absolut al fluxurilor financiare,
scăpând de supravegherea din zona dolarului. Culmea, în ciuda faptului că
globaliștii și-au strecurat omul la vârful Băncii Centrale a Rusiei! Doar că
fluxurile financiare generate de internaționalizarea rublei nu
mai pot fi contestate. Rusia își face importurile în ruble, iar pentru
exporturi încasează ruble sau yuani. Este complet ruptă de la circuitul
dolarului și-i merge bine. Asta în ciuda demenței propagandistice occidentale
care-i numără cancerele lui Putin și care „demonstrează” că mai e un pic
până pică Rusia.
Nu v-am dat exemplul cu Rusia pentru a o
lăuda, ci pentru a lua un exemplu care, la începutul ostilităților cu
Occidentul, părea fragil. Rusia își asigura o mare parte din hrană din Europa,
era tributară fluxurilor internaționale tehnologice, importa aproape 100% din
tehnologia utilizată intern și nu reușea să producă mai nimic. Culmea, „lovitura
devastatoare a globalismului” – adică închiderea așa-ziselor linii
ale bunăstării – nu au îngenuncheat-o, ci au întărit-o, crescându-i
teribil economia.
Ceea ce nu conștientizăm noi este că, în
sine, deglobalizarea, este un proces condamnat la succes. Mulți au impresia că
dacă ne rupem de UE va fi dezastru. Nu va fi ușor în prima fază, dar vă
garantez că dacă reușim doar să înlocuim coca congelată pe care o importăm și
să producem local benzina și motorina, doar din componentele acestea vom gusta
puțin din prăjitura deglobalizării care se va dovedi deosebit de dulce. Ce ni
se poate întâmpla rău? Vă spun eu: în primul moment putem reporni facilitățile
de producție a electricității pe cărbune, putem redirecționa fluxul de gaze din
Marea Neagră în producția internă de energie și putem ajunge la costuri de
câțiva bani pe kilowatt oră. Putem reporni liniile interne de rafinare a
petrolului, rupându-ne de păgubosul mod în care OMV exportă petrol pentru a
importa benzină și motorină, ajungând la prețuri de 1 leu pe litrul de
combustibil. Știu, e georgism, dar am demonstrat că, dacă se dorește, se poate
ajunge extrem de facil la un preț corect al combustibilului. Cu energia
ieftină, producătorii de îngrășăminte pot veni cu prețuri competitive,
transformându-se în producător regionali, iar întreaga economie se poate
reclădi de la bază. Nu mai vorbesc de faptul că electrificarea se poate
transforma în succes, România putând atrage natural investiții reale în
producția locală. O rupere de UE/NATO ar însemna pentru România o scuturare de
jugul fraudulent de îndatorare a țării, de scurgerile aberante de zeci de
miliarde anual, de furturile cu legea în mână și, mai ales, de pozițiile
monopoliste ale multinaționalelor care s-ar trezi brusc necompetitive deoarece,
ce să vezi?, monopolul le dispare.
Din păcate lumea pică jalnic în
fața propagandei globaliste, una similară celei comuniste care ne vorbea despre
„putregaiul Occidentului”. Propaganda globalistă ne vorbește despre „putregaiul
BRICS”, despre controlul inuman din China și despre alte aberații, în
condițiile în care oricine ajunge să viziteze țările respective rămâne uimit de
amploarea dezvoltării, de siguranța de pe străzi, de prețurile mici și de
varietatea de produse. Și uite-așa ajungem, ca niște proști, să pledăm
contra unei orientări normale, de autosuficiență, amăgindu-ne că trăim în cea
mai bună dintre lumile posibile. Și asta fără să vedem cum zidurile unui lagăr
înfricoșător se ridică voios în jurul nostru.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2025/10/gustand-din-prajitura-deglobalizarii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu