Paralela dintre Viktor Orban și Giorgia Meloni în ceea ce privește războiul din Ucraina și relația cu Rusia dezvăluie două modele distincte de conservatorism european contemporan – unul disident și altul conformist.
Premierul Ungariei a adoptat o atitudine consistentă
de opoziție față de escaladarea conflictului. El a pledat mereu pentru
negocieri și evitarea confruntării directe cu Rusia. În schimb, Meloni, deși
inițial rezervată, s-a aliniat rapid la spiritul războinic al NATO și UE.
Liderul Italiei a trimis arme Kievului, a susținut puternic sancțiunile
împotriva Moscovei și a avut întotdeauna o retorică agresivă față de Kremlin.
Dependența energetică a Ungariei față de gazul și
petrolul din Rusia reprezintă, desigur, un factor real care contribuie la
poziționarea lui Orban. Dar nu e singurul. Liderul de la Budapesta construiește
o identitate politică bazată pe suveranism național, scepticism față de
globalism și refuzul de a sacrifica interesele interne pentru idealuri
geopolitice impuse de Bruxelles sau Washington. El nu vede sprijinul
necondiționat pentru Ucraina ca un act de virtute morală, ci ca o politică care
poate duce la un război extins, cu consecințe foarte grave pentru Europa. Mai
mult, Orban consideră că UE ar trebui să medieze pacea, nu să alimenteze
războiul.
Atât Meloni, cât și Orban, au fost invitați la
summit-ul organizat zilele trecute în Egipt. Deși Trump și-a manifestat
anterior simpatia pentru ambii lideri conservatori, la întrunirea de la Sharm el-Sheikh
a ținut să facă o mențiune specială pentru premierul Ungariei (spre disperarea
belicoșilor Macron, Merz și Starmer, aflați în apropiere): ”Unde este Viktor?
Îl iubim pe Viktor. Ești fantastic. Știu că mulți nu sunt de acord cu mine, dar
eu sunt singurul care contează.” Mai mult, Trump a promis sprijinul total al
Casei Albe pentru Orban/Fidesz, în perspectiva alegerilor parlamentare din
Ungaria, în aprilie 2026.
Rămâne de văzut dacă poziția lui Trump față de Orban
ține de o simpatie adevărată sau mai degrabă de pragmatism, în contextul
poziționării Bruxelles-ului în raport cu războiul din Ucraina.
Pe de altă parte, Giorgia Meloni, deși se
autodefinește drept conservatoare și naționalistă, a ales să joace rolul
”opoziției controlate”. Ea critică în mod special politica progresistă a
Bruxelles-ului, dar execută fără întârziere directivele NATO. Susține ”valorile
occidentale” și ”ordinea internațională bazată pe reguli”, dar nu pune nicio
clipă sub semnul întrebării logica unui război fără termen limită.
Comportamentul o face acceptabilă în ochii elitei de la Davos. E ”dură” în
discurs, dar docilă când vine vorba să treacă la acțiune. De aceea Ursula von
der Leyen, împreună cu războinicii Macron, Merz și Starmer, au tolerat-o și
chiar au promovat-o ca ”alternativă responsabilă” la lideri ca Orban sau Le
Pen.
Se ridică, astfel, întrebarea de 100 de puncte: ce
înseamnă, astăzi, a fi conservator? În măsura în care conservatorismul înseamnă
păstrarea păcii, stabilității sociale și a suveranității naționale, atunci
poziția lui Orban pare mai coerentă. Dacă, însă, conservatorismul s-a
transformat într-un simplu aliniament la blocul occidental (indiferent de
costuri!) atunci Meloni reprezintă noul standard.
Evitarea unui război catastrofal cu Rusia nu
reprezintă doar o opțiune pragmatică, ci o obligație morală. Sprijinirea
Ucrainei ”în orice condiții” poate suna eroic, dar ascunde adesea interesele
complexe ale industriei de armament și pe cele geopolitice ale globaliștilor
(și, de ce nu, inclusiv ale unor ”suveraniști” care vor să profite de
eventualul colaps al Rusiei).
Un lider cu adevărat responsabil nu alege între
”principiu” și ”realism”, ci caută echilibrul între sprijinul legitim pentru un
stat agresat și prevenirea unei conflagrații globale.
În acest sens, Orban, oricât ar fi de controversat
în ochii multora, ridică întrebări pe care Meloni și alți conservatori de
același calibru le ocolesc cu mare grijă.
Adrian Onciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu