Aniversare poetul Ion TOMA IONESCU. La mulți ani binecuvântați!

 

Copacul care şi-a pierdut pădurea

Şi odată am surprins
un copac tembel
care şi-a pierdut pădurea…
Desprins din rădăcini,
acoperind cu umbra lui soarele
şi călătorind cu el
în tandem
Mă tem, numai unul din doi.
în nebunia sa,
va primi înapoi umbra
când va înnopta.

Nepregătită lumea
cu nefirescul situaţiei,
s-a strâns după urs
gură cască, pe străzi şi în pieţe,
ca la un miracol sau
concurs de frumuseţe.
Ce-o mai fi cu copacul ăsta,
ce se pune mască în faţa soarelui?
şi se dă în spectacol,
înflorind flori de gheaţă respiraţiei?
(priveam prin geamurile
fumurii eclipsa…)
" Cineva să-i reteze cu securea,
ramurile!"
E un semn de la Dumnezeu,
n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa!
Umbra îşi întinde
nestingherită corona.
Un linţoliu de doliu
înfricoşează planeta.
S-a înroşit toată zona.
Doar scorbura de-acasă-i ferită...
Păsările şi-au pierdut girueta şi graiul.
Volbura se târăşte fără rost
peste câmpul de grâne.
Raiul a ajuns un iad efemer.
Ce ne rămâne? Ca să fim cum am fost?...

Ne rămâne să îngropăm
Rădăcinile în cer!...


Iazul albastru

pletele-i - râu
revărsat între perne,
şi sânii, puiandrii de lup
cum scânceau
flămânzi …

surde semnale,
falangele
degetelor
mângâiau resfirate,
răsuflarea în rugi…

aud foşnetul
de mreană al iubitei,
şi şoimul din carnea mea
sfârtecându-mă
blând.

simt aidoma
olarului, lutul,
lujer pe roată
în cer
crescând…

buzele-s arse,
către iazul albastru
coapsele nopţi-n surpare …
se crapă
ziua.


Lumea se schimbă

Parte din noi, murind,
lumea se schimbă.
Apoi nimic nu va mai fi
în aceeaşi limbă…

Dacă nu am avea
teamă de cuvinte,
ştime ale apei şi focului,
şi ne-am strămuta
într-o stea,
anul 2020
l-am numi pe veci
anul zero,
iar cele două acronime
îdC şi dC
n-ar mai răsuci
cuţitul în os…

Roata norocului
n-ar mai perverti viaţa,
în iluzorii
victorii,
stârnind a la Pirus
proaspetele
morminte
înainte
şi după Coronavirus