Recenta aprobare a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay) a declanșat un adevărat scandal în interiorul coaliției puciștilor. Divergențele dintre PSD și USR reprezintă simptomul unei fracturi profunde între două Românii: cea a micilor fermieri cu capital autohton, care se simt sacrificați, și cea a industriei integrate în lanțurile globale, unde capitalul străin dictează agenda.
În timp ce președintele Nicușor Dan și USR salută deschiderea piețelor pentru industria auto dominată de francezi, fermierul român privește cu groază spre orizont. Oamenii pământului văd cum munca lor de-o viață riscă să fie strivită sub greutatea importurilor ieftine din America de Sud.
Conflictul a izbucnit violent după ce PSD a acuzat partenerii de guvernare de o ”trădare a intereselor fermierilor”. De altfel, Ministerul Agriculturii (condus de social-democratul Florin Barbu) a refuzat avizarea acordului de liber-schimb. Poziționarea PSD reflectă o realitate crudă. Agricultura românească este ca o barcă de pescuit aruncată în calea unui petrolier. Fermierul din Bărăgan sau din Moldova, care se luptă deja cu seceta și costurile ridicate, nu poate concura de la egal la egal cu marile exploatări agricole sud-americane, unde standardele de mediu sunt adesea inexistente (în beneficiul unei producții colosale).
A pune în balanță pierderile certe ale agriculturii cu potențialele câștiguri ale industriei este un exercițiu de cinism, mai ales când industria românească (precum Dacia-Renault sau Continental) este dominată de capitalul străin, ale cărui profituri pleacă rapid spre Paris și Berlin.
Inechitatea acordului rezidă în structura sa fundamentală. Vorbim despre un troc între mașini germane și carne de vită braziliană, în care țările agricole periferice ale UE devin victime colaterale. ”Nu putem accepta să fim moneda de schimb pentru ca Volkswagen sau BMW să vândă mai multe mașini în Brazilia. Noi hrănim țara, nu acționarii străini”, a subliniat liderul unei asociații de fermieri în timpul protestelor recente. Teama este justificată de faptul că România nu are forța industrială a Germaniei pentru a compensa pierderile din agricultură. Suntem, în esență, puși să jucăm într-o ligă a giganților industriali, deși încă avem picioarele pline de glod de la munca ogorului.
De cealaltă parte a baricadei, tabăra pro-acord, reprezentată de USR și președintele Nicușor Dan, insistă asupra imaginii de ansamblu. Argumentul lor se bazează pe eliminarea taxelor vamale de până la 35 la sută pentru exporturile industriale, ceea ce teoretic ar putea impulsiona economia (dacă Dacia vinde substanțial mai mult decât VW). ”Agricultura noastră este protejată prin mecanisme de salvgardare, iar oportunitatea de a exporta tehnologie și piese auto în Mercosur este vitală pentru modernizarea României”, pretinde Nicușor Dan.
Totuși, pentru fermierul care vede cum prețul cărnii sau al zahărului scade sub costul de producție din cauza importurilor, promisiunile macroeconomice ale președintelui sună a gol. Este ca și cum i-ai spune unui om căruia tocmai îi arde casa că focul este benefic pentru că încălzește tot cartierul.
Analiza câștigătorilor și pierzătorilor la nivel european confirmă temerile românilor. Germania, Spania și Olanda vor culege crema profiturilor industriale, în timp ce Franța, Irlanda, Polonia și România vor suporta șocul agricol. Este o redistribuire a bogăției de la periferia agrară spre centrul industrial, o mișcare ce adâncește faliile din interiorul UE. Fermierii români nu cer protecționism orb, ci condiții echitabile. Ei se tem, pe bună dreptate, că potențialele compensații promise de Ursula von de Leyen sunt doar niște diguri de nisip în fața unui tsunami comercial.
În concluzie, disputa politică de la București ascunde o dramă umană și economică reală. Fermierii români au dreptate să se teamă. Pierderile lor nu pot fi puse în balanță cu câștigurile abstracte ale multinaționalelor.
Sacrificarea micului producător autohton pe altarul marilor fluxuri comerciale globale riscă să transforme satele românești în deșerturi economice. Dacă beneficiile industriei nu se vor scurge vizibil și rapid spre restul societății, acordul UE-Mercosur va rămâne în istoria recentă a României ca momentul în care statul a ales să protejeze profitul corporațiilor străine în detrimentul pâinii de pe masa propriilor cetățeni.
Autor: Adrian Onciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu