Scrisul de mână – caligrafia sufletului

                                  de Gheorghe Pârja

Textul a fost stârnit de un proiect al Luciei Ileana Pop, născută în Desești, unde am văzut lumina lumii amândoi. Pe Ulița Bisericii, ne despart câteva case. Cu părinții Luciei am împărțit multe sărbători și zile de lucru. Și am rămas în bucuria întâlnirii. Lucia a învățat la școala din sat, apoi a luat drumul școlilor înalte, unde a fost o eminentă elevă și studentă. Acum este jurnalistă, poetă și traducătoare și nu în ultimul rând profesoară de limba română. Energia ei intelectuală a făcut ca Institutul Limbii Române din București să-și deschidă porțile. Așa a ajuns profesoară de limba română în Italia. Localitatea Lazio, în cadrul proiectului internațional Limbă, Cultură și Civilizație Românească.

Lucia locuiește în Italia. Dar nu uită Maramureșul și satul ei natal. Vine des acasă. Acolo face isprăvi care au reverberație până la noi. A realizat la Roma un program de lecții în limba română, sub genericul „Ora deschisă.” Ori maratonul poetic „Roma citește Eminescu”, în colaborare cu Ambasada României în Italia. A publicat câteva volume de versuri în ediții bilingve. Colaborează la publicații din Italia. Dar și la reviste și ziare din Maramureș: „Nord Literar”, „Cronica satului Desești”, „Marmația literară” și cotidianul „Graiul Maramureșului”.

M-am luat cu scrisul și nu v-am spus de la început despre un alt proiect al Luciei, care mi-a reținut atenția în ultimii ani. Este vorba despre „Iubim scrisul de mână”. Este un proiect care a cuprins atenția elevilor, profesorilor, scriitorilor din multe țări. Născut din dragoste pentru scrisul de mână este și un semnal de alarmă pentru dispariția lui, singurul care ne arată identitatea. Eu sunt fascinat de scrisul de mână. Mi-a intrat în ființă definitiv. Ca elev al Liceului Pedagogic din Sighetul Marmației am făcut, vreo trei ani, ore de caligrafie, predate de poetul și pictorul Gheorghe Chivu. Doamne, ce scris frumos avea profesorul!

Lucia a fost și ea fascinată de scrisul de mână, pe care l-a văzut ca o oglindă a omului. Este așa de diferit pe cât de diferiți sunt oamenii. Demersul Luciei are ca scop să împiedice dispariția scrisului de mână, singurul care ne arată unicitatea. Cine își respectă demnitatea nu va renunța la acest buletin de identitate. Da, știu că agresiunea folositoare a tehnologiei ne acaparează, dar încă nu putem renunța la valorile umane. Proiectul Luciei are vârsta de șase ani. Mulți înainte! Povestea pe care v-o spun mă face să cred în coincidențe. Cu un orgoliu natal. Cu peste un deceniu în urmă, am fost martorul unui eveniment la Desești. Era Tabăra de Artă și Solidaritate, adusă pe Ulița Bisericii, din Hoteni, de inițiatorul ei, părintele paroh Ioan Ardelean.

Două seri am fost dimpreună cu cei veniți în ospeție, oameni de cultură, artiști cunoscuți, oameni ai satului. Cu cei care țin satul pe umeri am povestit câte în lună și în stele. Ciudata viteză cu care trecem prin lume sapă serios la temelia unei statornicii care se duce văzând cu ochii. Unii nu sunt indiferenți. Mai au sămânța interioară de a nu se lepăda de obiceiurile trainice. În fața unor intelectuali de marcă, aflați la Desești: Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea, Vasile Muste, Marin Slujeru, Andrei Făt și Radu Țuculescu am deschis discuția despre un subiect care mă preocupă: scrisul de mână. Le-am spus că încă mai scriu epistole prietenilor, savanților din toată lumea românească folosind stiloul. Asta o făceam la Desești, în preajma Sălii poetului Nichita Stănescu, cel care ne-a spus că Limba Română este patria noastră. Așa mi-a venit să spun că Limba Română a scrisului de mână este extrem de importantă.

Fiind polenizat de entuziasm am început să redactez scrisori cu scris de mână. Cu frumoasa caligrafie pedagogică. Pentru a reaminti că scrisul de mână este omul. Adică frumoasa alcătuire interioară a celui care scrie. Amicul acesta frumos, care este computerul, ne este de mare folos, dar nu are sentimentul absolventului de caligrafie, care scrie cu sufletul. Mă las în zarea zâmbetului dumneavoastră că mă preocupă această idee. Că, Doamne, câte fapte radicale se întâmplă în lumea asta! Și eu, cu scrisul de mână. Ca să vedeți că sunt insistent în idee, mai am o întâmplare de la Desești. Într-o noapte deseșteană mă aflam în casa lui Gheorghe Roman (Tocaci) de la Piatră, cu Gheorghe Pop (Gânju). Și după ce am întors noi lumea pe față și pe dos, am deschis vorba despre scrisul de mână.

Oamenii mei erau în sală în acea zi de 25 august 2013. Solidaritatea s-a dovedit practică. Gazda ne-a dat câte o foaie de hârtie și cu un pix am desenat cuvinte inspirate cu scrisul de mână. Ei, care au alte preocupări în lumea asta, au desenat frumoase cuvinte în propoziții. Cu litere adorabile. Am fost de acord că după scris se cunoaște omul. Unii mai puteți zâmbi încă o dată. Eu merg înainte cu scrisul de mână. Povestea este adevărată, presărată cu asemănări. Profesoara, poeta Lucia Ileana Pop, pledează pentru scrisul de mână cu un proiect cu reședința în Italia, la care am fost și eu parte. Caligrafia sufletului ne este sprijin. De altfel, descifrarea scrisului de mână a născut știința grafologiei, care poate determina legătura scrisului cu caracterul și aptitudinile unei persoane.

P.S. Proiectul Luciei continuă și în acest an. Așteaptă probele de solidaritate: o fotografie de profil, una cu un text propriu, un CV actualizat, texte potrivite pentru elevii de gimnaziu, până în 23 ianuarie. Nu ratați experiența!