Dacă ar veni azi Sfântul Ioan Botezătorul ce ar spune? Că omenirea merge într-o direcție greșită, s-a îndepărtat mult de Dumnezeu. Mai mult, oamenii vor să-l scoată definitiv pe Dumnezeu din viața lor, vor să-l înlocuiască cu altceva, ne întoarcem la zei. Mii de ani, omenirea a muncit din greu pentru a realiza această performanță a civilizației umane și acum vrea să renunțe la ea. De ce? Omul când se satură de bine ce face? Un alt început de la zero. Chiar și din avion se vede faptul că omenirea este pe o direcție greșită. Să distrugi toate principiile, toate valorile și toate personalitățile vremurilor și toate valorile culturale și morale care stau la baza piramidei civilizației umane este greu de înțeles. Și exemple, în acest sens avem nenumărate, atât naționale, regionale, cât și mondiale.
Din păcate, în țara noastră, sunt mii de consilieri spirituali, astrologi, guru, predicatori, lideri spirituali pentru toate religiile lumii, dar puțini dintre aceștia sunt autentici, adică să și practice ceea ce propovăduiesc. Și aici avem nenumărate exemple. Una este să ai cunoștințe, alta e să predici și alta e să practici ceea ce spui la alții să facă. Pentru mulți oameni, practicarea învățăturii creștine a devenit greoaie, dacă nu imposibilă. Ușor de spus, dar mai greu de pus în practică, în trăirea vieții de zi cu zi.
Confortul omului a ajuns la cote alarmante. Confort în îmbrăcăminte, în încălțăminte, în hrănire, în tot. Luxul de pe lume. Când mai dăm de câte o familie care trăiește normal, în simplitate, în modestie, în sărăcie, în credință, într-un mod de viață autentic, imediat îi condamnăm că nu le place munca. Omul modern s-a obișnuit să trăiască în lux. Acum, omul are și telecomandă pentru întrerupător, nu numai pentru TV, să nu mai coboare jos din pat. Mai mult, făcătorii de bine europeni s-au gândit ca omul să nu mai lucreze în gospodărie (animale, păsări etc.) și nici foc nu trebuie să mai facă (să nu mai folosească lemnul). Trai pe vătrai... IA ne dă și căldură, ne dă de toate, numai să stăm cuminți. Unde mai este atunci osteneala omului?
Ce înseamnă „experiența de viață în pustiu”? Aceasta presupune, în primul rând, osteneala omului de zi cu zi. Aceasta este considerată de obicei ca o perioadă grea în care un credincios suportă disconfort și încercări, fiind adesea o perioadă de intensificare a ispitei și a atacului duhovnicesc. Nu este privilegiul unui păcătos, ci al unui credincios cu dor puternic de îndumnezeire. Este o încercare rânduită de Dumnezeu. Pe cel pe care Dumnezeu vrea să îl înalțe spiritual, mai întâi îl trece prin foc. Pentru a te naște din nou trebuie să treci prin iad. Este adesea legată de o „experiență în vârf de munte", unde ești supus vitregiilor vremii, riscul pădurilor sălbatice, riscului din toate direcțiile, numai Dumnezeu te poate proteja.
Aceasta se poate face și ca o dovadă a maturizării bărbatului din tine. Nu știu dacă se mai practică, dar pe vremea tinereții mele știu că erau tineri de 19 ani care mergeau pe vârf de munte cu un rucsac și strictul necesar și viețuiau pe munte două săptămâni. Veneau de pe munte, altfel de oameni. Asemenea și celor care efectuau stagiul militar obligatoriu. O experiență unică cu care nu te mai întâlnești în viață.
Pustiul este un loc neplăcut, din toate punctele de vedere. Este bine să fii pregătit din toate aspectele vieții, pentru că nu știi ce îți poate oferi viața și la ce încercări te poate pune Dumnezeu. Chiar și acolo unde se termină toate drumurile, chiar și acolo unde totul se prăbușește, chiar și în mijlocul pustiului, Dumnezeu este prezent și poate face minuni. Avem multe exemple de astfel de experiențe de viață, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, de la Ioan Botezătorul, Ilie prorocul, Iov la apostolul Pavel și desigur, Iisus Hristos. Apoi, în viețile Sfinților Părinți, dar și în zilele noastre, sunt pustnici care acceptă provocarea lui Dumnezeu de a trăi o astfel de experiență. Din mila lui Dumnezeu am întâlnit și eu un astfel de om. Este vorba de pustnica Giumalăului, maica Teodora, apoi schimonahia Elisabeta, care a fost canonizată anul trecut cu titulatura de Sfânta Cuvioasa Elisabeta de la Pasărea. Slavă lui Dumnezeu că mai sunt și astăzi astfel de oameni.
Sfântul Ioan Botezătorul recomandă contemporanilor săi, dar și nouă tuturor, pocăința pentru că „păcatul constă în închiderea în propria identitate, în refuzul celuilalt, în refuzul relației cu Dumnezeu”. Botezul pocăinței al Sfântului Ioan Botezătorul are o importanță deosebită deoarece fără acesta nu este posibilă cunoașterea lui Dumnezeu. Prorocul Ioan ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a egoismului și egocentrismului nostru ridicol, îndemnându-ne, totodată, la smerenie și viață simplă. El face lucrul acesta printr-o mărturisire simplă, referindu-se la Iisus Hristos: „Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească". Amin.
Doamne, ajută!
Ștefan Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu