Timpul şopteşte ceva neînţeles în golurile-mi întunecoase,
O clipă doar şi fulgerul îmi înfloreşte în creştet;
Privesc oglinda din odaia ce-a-mbătrânit odată cu mine.
Rămân hipnotic la zborul păsării cu colţ de rubin,
Mă-mpiedic de treptele timpului meu
Şi văd cum viermii încleştatei morţi îmi rod trupul
Iar sufletu-mi prinde aripi lipite cu plumb.
M-am legat deznădăjduit de Preasfântul Isus
ca Pruncul flămând şi-nsetat de laptele mamei...
Am încercat în nebunia mea să fiu generos acolo
unde Învierea Ta e bătaia lor de joc...
Ce pierdere de vreme, ce vremuri amărui căci
la atâtea rugăminţi a obosit şi Îngerul meu...
Dacă ar afla mama câte păcate mi-a văzut îngerul
s-ar cutremura în patul ei de alun...
Dac-ar putea spune heruvimii cât de mult Te doresc
s-ar face un şuier şi vuiet de aici până-n cer...
E tîrziu şi-mi pare acum că mersul timpului meu
se măsoară în foiţe negre de scrum...
Dumnezeule, mai lasă-mi timp măcar
să-mi adun comoară şi-n cer
căci tu o spui în Cartea cea sfântă:
„O iubire sfârşeşte aici, alta începe dincolo”?!
Gelu DRAGOŞ
Lucăceşti, 23 martie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu