Literatura aforistică – pe cale de dispariție în viața satului

 Unii le spun ,,vorbe din bătrâni”, alţii ,,aşa se zice pe la noi” sau ,,aşa se vorbeşte pe aici”. Specialiştii le-au adunat, cercetat, studiat şi clasificat numindu-le proverbe şi zicători. Personal, aş mai adăuga acestor definiţii, încă ceva – vorbe de înţelepciune sau (fără a greşi) vorbe cu înţelepciune. Luate pe ansamblu, toate fac parte din patrimoniul nostru cultural, tradiţional.

Ele trebuie cercetate, clasificate, ordonate şi ,,înapoi la lume date!”. Valoarea lor, este fără de margini, eternă aş adăuga. Şi, mai trebuie recunoscut, că ele l-au ajutat pe omul tradiţional să-şi ordoneze viaţa, să o trăiască mai cumpătat, armonios, dar şi, să urască păcatul – lucrul neplăcut lui Dumnezeu.

Rodul unei gândiri de secole, acestea au menirea de-a regla şi reglementa viaţa omului – ca individ, dar şi  viaţa omului  privită şi înţeleasă ca o colectivitate. Luate ca un tot, dar şi analizate ca specie literară, putem spune fără a greşi că toate acestea sunt oglinda şi speranţa unui neam, a unui popor.

Apariţia sau crearea lor, se poate defini, prin experienţa de ansamblu şi ,,de-o viaţă” a colectivităţii, a unui popor, a unui neam, a unei naţii. Şi, mai trebuie făcută următoarea remarcă – în fiecare neam, la fiecare popor, aceste ,,vorbe înţelepte” sau proverbe sau zicători, sau ,,vorbe din bătrâni”, sunt întâlnite şi apreciate. Chiar aş propune un studiu, sau o cercetare, amplă, în paralel, a acestora, pe câteva grupuri de popoare. Analizate, cercetate, apreciate aşa cum sunt împământenite la fiecare popor.

Propun, în cele ce urmează, o scurtă istorie-sinteză a ceea ce a însemnat, în timp proverbul sau zicătoarea. Extrase din vatra satului, din experienţa vieţii personale, din experienţa vieţii de familie sau din experienţa luată ca grup sau colectivitate, au fost şi sunt prezente în vorbirea de zi cu zi, mascând şi demascând importanţa creaţiei şi expresivitatea, de o rară şi bogată frumuseţe.

Până şi operele marilor scriitori conţin proverbe şi zicători. Amintesc de un Anton Pann sau Iuliu Zane. Dar operele lui Creangă, Sadoveanu sau Coşbuc, le-aţi citit? Desigur, nu mă contraziceţi! Dar, şi cel care a creat ,,Masa tăcerii”, ori ,,Coloana infinitului”, Constantin Brâncuşi, susţinea că ,,dacă ar fi un cercetător al moralei şi ar trebui să alcătuiască un cod etic, l-ar construi numai pe bază de proverbe şi zicători”.

Nu voi face referinţă la vechimea acestei specii literare, pentru că ar fi foarte greu de-a o stabili. Chiar şi anticul Aristotel vorbea despre ele ca despre nişte ,,rămăşiţe ale unei filozofii foarte vechi”. Vorbind despre Aristotel, nedrept ar fi dacă nu aş aminti de înţeleptul Herodot, cel care le definea ,,învăţături înţelepte moştenite din vechime ca glas al zeilor şi al înţelepţilor”. Homer la definea ,,cuvinte înaripate” sau ,,epea pteoroenta”.

Apărute în vorbirea zilnică, aproape neobservate, nu au putut trece nici de cartea de referinţă a spiritualităţii – Biblia. Chiar şi aici, în această carte, sunt amintite! Citiţi Panciatantra sau Kalevala şi-o să-mi daţi dreptate, că ce scriu eu, aici, este purul adevăr. Erasmus din Rotterdam le definea ca fiind ,,cele dintâi ştiinţe ale umanităţii”.

Spuneţi-mi un aspect din viaţă, care să nu fie scos în evidenţă de aceste proverbe sau zicători! Unele, considerate scurte anecdote, altele, concluzii ale unei povestiri, toate îşi au rădăcina în textul laic sau religios, introducându-ne, fără putere de tăgadă, într-un frumos univers uman, căci ei sunt promotorii, dar şi performerii, acestui gen din literatură.

Vorbeam, două fraze mai sus, de aspectele vieţii luate şi cântărite de trăitorul satului arhaic. Cu acceptul dumneavoastră, haideţi să punctăm doar câteva. Ce ziceţi de cinste, prietenie sau sinceritate. Exemplele ar fi cu sacul, dar vă las pe dumneavoastră să le clasificaţi. Nu acesta-mi este, în această clipă, scopul. De cumpătare sau generozitate, ce ziceţi? Sunt oglindite cele două aspecte, în proverbe şi zicători? Sigur că da! Adunate la un loc nu oglindesc lupta dintre bine şi rău? Întocmai ca în basm! Cu toată sinceritatea, răspunsul este doar unul singur: ba da!

Minciuna şi mincinosul, lenea şi leneşul, prostul şi prostia – iată caracterul omului, pus la îndoială, prin înţelepciunile poporului. Dar şi figura sau portretul omului tradiţional. Însuşi  Galen, le definea ,,vorbe puţine, cu un conţinut mare!”.

Toate te invită la o viaţă pozitivă, la o gândire şi un comportament pozitiv. Pot fi cuprinse într-un îndreptar (că şi aşa suntem în epoca îndreptarelor!), dar, de această dată, îndreptarul ar fi de ordin etic sau moral.

Încercările vieţii, necazurile sau supărările trăitorilor, dar şi bucuriile lor, sunt concentrate în aceste ,,vorbe din bătrâni”, îndemnându-te – uneori cu ştiinţă, alteori, fără – la o viaţă sănătoasă, integră. La o viaţă verticală!

Verticalitatea vorbelor a supărat dar a şi corectat omul tradiţional, obligându-l, fie şi moral, în faţa întregii comunităţi sau societăţi tradiţionale, să fie un exemplu demn de toată lauda.

Totul are legătură permanentă cu lumescul – cu viaţa de zi cu zi, cu noi şi cu cei din jurul nostru - dar şi cu evenimentele, oricare ar fi ele, din vatra satului tradiţional. Poftiţi, deci, la lectură!

Atâta ştie şi aiesta, cât o uitat alţii!

Adevărul supără în veci!

Am scăpat de dracu şi-am dat de mă-sa!

Adună în tinereţe, să ai la bătrâneţe!

Ajunge o botă la un car de oale!

Azi pe bani şi mâine gratis!

Acuma tace ca prostul!

Acuma l-aş lăsa eu, dar nu mă lasă el pe mine!

Acuma l-o prins la prune!

Aşteptându-mi binele, mi se ciuntă zilel!. 

Bate şi ţi se va deschide!

Buturuga mică îmburdă carul mare!

Broasca mică, deschide gura mare!

Bătucite-s cărările dorului!

Bine faci, bine găseşti!

Bătrâneţe haine grele!

Bota are două capete! 

Capul aplecat nicio sabie nu-l taie!

Capul plecat nu-i tăiat de sabie!

Calul de pomană nu se cotă (caută de la vb. a căuta)  în gură!

Cât ai adunat vara, atâta îi avea iarna!

Cărarea-i tot cărare!

Cine se joacă cu focul se arde!

Cine n-are un  om bătrân la casă, să-şi cumpere!

Ce ai adunat în tinereţe aceia ai la bătrâneţe!

Ce cauţi, aceia afli!

Caută şi vei găsi!

Cel dintâi a fi la urmă, cel de pe urmă a fi întâi!

Cum îl mai rabdă pământul?

Calul bătrân cunoaşte multe drumuri!

Ce-i frumos şi la Dumnezeu îi place!

Ce-i mândru place şi lui Dumnezeu!

Ce-i în guşă-i şi-n căpuşă!

Ce-i prea mult, îi mult!

Cine-mparte, parte-şi face!

Cine şede între două scaune, pică între ele!

Cine nu deschide ochii, deschide punga!

Cine poate, cioante (oase) roade!

Cine râde la urmă, râde mai bine!

Câinele ce latră, nu muşcă!

Cinstea nu-i de vânzare!

Ce semeni aceia aduni!

Cinstea, cinste aşteaptă!

Când ţi-a fi foame, îi mânca şi răbdări prăjite!

Cu o floare  nu se face primăvară.!

Datoria n-o mănâncă lupii!

De vrei să ai la bătrâneţe, adună în tinereţe!

Doamne, amaru-i, ca oţetul!

De-i cota (de la vb. a căuta) îi afla!

Doamne, proastă-i dragostea asta!

Din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină!

Dumnezeu nu bate cu bota!

Doarme ca porcu-n cucuruz! 

Fă-te prieten cu dracul, până treci puntea!

Face haz de necaz!

Fă bine şi aşteaptă rău!

Frumuseţea-i trecătoare!

Frate, nefrate, dar brânza-i pe bani!

Fii deştept cinci minute!

Gura păcătosului adevăr vorbeşte!

Gura lumii o astupă doar pământul!

Hoţul în veci te-a face hoţ, şi curva, curvă!

Iarba rea nu piere!

I-o pus Dumnezeu mâna-n cap!

Intră ca-n brânză!

Ieşi rău din părău, că-i mai rău fără de rău!

Îi aşa ca vremea!

Întinde aţa să nu se rupă!

Întotdeauna omul beat spune adevărul!

Întotdeauna adevărul a supărat omul!

Îndrugă verzi şi uscate!

Îi mînca dacă ţi-a fi foame!

Îi mînca răbdări prăjite!

Îi mai grea osânda ca păcatul!

Lasă-l nu-l lăuda atâta că se-ntrece!

La tine acasă-i, la tine acasă!

L-o dat de pomană!

L-o prins pe Dumnezeu de-un picior!

La plăcinte, înainte!

Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!

Mulţi viteji, după război!

Moarte n-are leac!

Moarte nu iartă pe nimeni!

Mintea prostului îi hodinită!

Mai bine un lucru bun, decât zece rele!

Masa nu are hotar niciodată!

Nu-i ruşine a fi sărac!

Nu te lăuda pe tine, lasă-l pe altul să te laude!

Nu alege, că-i culege!

Nu-l lăuda că-i cresc coarne!

Nu-i pădure fără uscături şi om fără de vină!

Nu-i soare fără umbră!

Nu-i suiş fără scoborâş!

Nu-i om fără năcaz!

Nu te juca cu focul, că ti-i arde!

Oriunde-i merge, tot nu-i ca la tine acasă!

Orice-ai face, nu-i ca la mine în sat!

O trecut ca prin urechile acului!

O tunat şi i-o adunat!

O mână se spală pe alta!

O dat de dracu!

O întrecut măsura!

O fugit de dracu şi-o dat de mama lui!

Pisica cu clopoţei n-a prinde şoareci niciodată!

Pară mălăiaţă, în gură la nătăfleaţă!

Peştile de la cap să-mpute!

Pofta vine mâncând!

Poţi lua guba după ce trece ploaia!

Prunc bun şi babă frumoasă!

Rău noroc a avut!

Râs cu plâns, baligă de mânz!

Râde ca prostul!

Roata, roată merge! 

Se-ntrece, de cât l-o lăudat!

Scoate buruiana cu tot cu rădăcină!

Sărăcia te învaţă!

Stă şi să uită ca mâţa-n călundar!

Să te ferească Dumnezeu!

Să umflă-n pene ca un păun!

Să vede de la o poştă!

Stă ca pe ace!

Sămălaşul de-acasă, nu-i ca-n târg!

Și-aiesta-i ca vremea!

Și cocoşul cântă  mai tare la mine-n sat!

Ști-l norocul lui!

Șefu-i şef şi-n şanţ!

Și cioara o zis că are puii cei mai frumoşi!

Tot tu-i plăti!

Tace şi face!

Taci şi rabdă!

Toată lumea are-un neam, numai eu pe nime n-am!

Toamna să numără bobocii! 

Ține sacul până-ţi dă purcelul!

Vorba multă, mult aduce!

Vasul rău n-are pierire!

Vai de casa unde-s mulţi stăpâni!

Vai de stâna unde să bagă lupu!

Văzut-ai drac mort şi raţă înecată?

Unde mănânca doi, poate mânca şi-al treilea!

Un necaz nu vine niciodată singur!

Uită-te unde dai şi vezi unde a crăpa!

Un vecin de-aproape îi mai bun decât un frate din străinătate!

Un rău nu vine niciodată singur!

Unde ai văzut prunc cuminte şi babă frumoasă?

Umblă ca pe ace!

Zice verzi şi uscate!

Ziua bună de dimineaţă să cunoaşte!

                                                                           VASILE BELE