Poesis - Mircea Cărtărescu

Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.

când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.

când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.

când eşti la pământ cine se interesează de tine?

cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.

poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.

fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,

fii iubita mea permanentă.

hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.

să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste

când ai nevoie de dragoste.

când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.

când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.

cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe

iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele

îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt

cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.

din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei

iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit

şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul

anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua

pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi

până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete

îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă

îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină

vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...

parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.

hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica

ministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate

în aer

amurgurile cele mai galbene

zorii cei mai negri

moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile

şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru

al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,

microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei

nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă

peroanele gării obor

şi până şi pensionarii cântarelor de precizie

şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic

s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit,

inamic.

lasă-ţi lumea ta uitată,

aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei

noastre

declară-mă independent,

să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca,

converteşte-mă în ceva mai puţin dureros,

înveleşte-mă cu o florească mai caldă,

flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul

ca să îmi pot pune în fine pe roate

afacerea mea cu ezitări colorate

în serile acelea care, zice-se mai revin...

(era timpul florilor

era anotimpul dragostei

era deceniul războiului nuclear

era crima perfectă din zece mâine mititei

era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani

era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă

era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)

ai devenit, femeie, o mare putere străină.

ai devenit marea iubire a plămânilor mei

ploaia mea te curbează în orice boabă, apartamentul meu este cutia ta de pantofi

ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,

pre tine moartea te iluminează

imperiu bancar şi discret,

cauciucată zarază.

Dragostea

1

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.

pe-atunci mama era doar o fetiţă

şi părul ei era din şuvite de diamant.

ea se opri din jocul ei

îşi netezi rochiţa

şi privi înspre curcubeu.

era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor

pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.

era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele

iar părul ei electrizat, transparent

se lipea de tuburile moi, ca de orgă.

roşul curcubeului era negru.

şi oranjul lui era negru.

şi galbenul lui era negru.

şi verdele lui era negru.

şi albastrul lui era negru.

şi indigoul lui era negru.

doar violetul lui rămânea violet.

violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.

avea să cunoască dragostea.

şi brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca

se împodobi cu vene şi oase.

mama sui într-o corabie din pânză de păianjen

şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine

îi continua joaca.

2

era o corabie din pânză de păianjen.

călătorea pe marginea curcubeului negru

ca pe marginea unei batiste cu chenar.

mama vedea în jur norii de staniol

care îi reflectau chipul.

din când în când, bombardierele americane

se încurcau în cuiburile de păianjen

ale tambuchiului, ale bocaportului

dar mama, la etravă

le apuca delicat între degete

şi le lansa apoi, descurcate şi zbârnâind

ca pe nişte modele din balsa şi celofan.

încă era curajoasă, deşi în corpul de porţelan

picurase stropul de sânge.

deşi părului ei săpat în diamant

i se tociseră vârfurile.

deşi sub bluza ei de gumă arabică

i se arcuiseră sânii.

încă era curajoasă

încă era orbitoare.

3

umbra mamei, printre vilele verzi,

printre tecarii albaştri

aruncă un ciob de sticlă în casuţe reci de şotron.

veni amurgul

ca un animal de carne transparentă

ca o floare cu petalele de gingii.

venira apoi stelele

şi începură să pască vilele verzi

tecarii albaştri.

umbra mamei căpăta organe ciudate:

trese,

decoraţii,

cravase.

îi crescu păr pe piept şi pe antebraţe.

îi crescu păr pe falangele degetelor.

îi crescu capacitatea craniană.

dar asta nu avea să-l salveze.

4

o pisică deschise ochii şi văzu o farfurie neagră

în care o femeie neagră îi turna un fir de lapte negru.

un vatman intră într-un depou negru.

un fluture se aşeză pe un zid negru.

doar curcubeul mai scânteia

aruncând flăcări negre.

venise vremea dragostei, sfârşitul lumii.

venise apocalipsa, care e dragostea.

venise fiara care latră flacăra

venise aparatul cu manometre, cadrane, cilindri, biele, bujii, globuri de sticlă, curele de transmisie

şi care pompa sub pielea stelelor ameţeala

venise pipăitul cu mirosul în lesă

venise vazul cu auzul în colivie

venise fiinţa cu neantul încolăcit după gât

venise înghesuiala, fier lângă plastic, oţel lângă sticlă, enzime lângă ciment,

clor lângă pânză şi frunze în glande şi oase în rouă şi

ochi în stilouri şi fălci suprapuse şi gheare şi pioneze

şi nori şi păpuşi şi oceane

totul în tot

tot peste tot

dinţi în dinţi şi gură în gură şi sex în sex şi coaste în coaste

şi istorie şi piuliţe şi figuri de stil

şi permanganat de sodiu şi flori cu petale, sepale, stamine, pistil

toţi iubind totul

toţi fecundând totul

peste tot numai apte şi apti

numai icre şi lapţi

încât cosmosul de lumine

văzut de departe, e doar fiara care se împreunează cu sine

fiara din apocalipsă

eclipsă de spirit,

eclipsă.

5

dar mama era deasupra

era încă de neatins

ea naviga pe arcul curcubeului deasupra lumii negre

şi oasele iliace îi crescuseră ca nişte aripi gălbui, ca de flutur,

mama-şi lua zborul vâslând din oasele iliace

peste acoperişuri şi paratrăznete

până ajunse în lună.

6

luna era un mare balon de săpun

ce reflectă în curbură lumea de jos

ea atrăgea copacii şi scotea petalele din boboci

ea forma în profunzimea pământului florile de mână

ea pieptăna cristalele de cuarţ

deşuruba femeile bătrâne ca pe păpuşile chinezeşti

şi scotea din ele adolescente

deşuruba adolescentele şi scotea fetiţe

deşuruba fetiţele şi scotea un oftat.

luna cea galbenă

plutea deasupra curcubeului negru

iar mama pătrunse în ea, se ghemui acolo

lipindu-şi aripile una de alta.

7

umbra mamei se zbătea-n plină dragoste

cu uniformă ferfenită, cu buletinul fâşii

îşi croia drum prin dor, prin langoare

prin luxură, prin pasiune, prin emoţie, prin lascivitate

căci

- dragoste ! urlau caloriferele

- dragoste ! draperiile

- dragoste ! magazinele de piese auto

- dragoste ! şobolanii

umbra mamei printre răcitoarele negre

cu gheaţă neagră, făcea paşi negri

zgâriat de uneltele negre-ale dragostei.

8

luna cea galbenă

plutea deasupra curcubeului negru.

aripile mamei începură să se destrame

faţa i se lăţi, ochii se spălăciră

până substanţa corpului ei se omogeniza cu a lunii.

doar scheletul subţire se mai văzu

prin transparenţă, o vreme.

9

tata văzu deodată răsărind luna.

deasupra bucureştiului, deasupra atelierelor ITB

răsărise luna mai mare decât pământul.

şi toate obiectele negre şiroiră umbre colorate

şi umbra mamei, tată, şiroi o umbra colorata

cu trupul subţire şi craniu enorm.

dragostea neagră nu era dragoste.

sculele negre nu erau scule.

fusese fiară, coşmarul negru, apocalipsa, trezia

fusese realul, stihia.

"ciudat vis am visat", gândi tata

"în care se făcea că lumea există".

10

craniul tatălui deveni uriaş

gândirea sa deveni infinită

voinţa sa deveni fără frână

puterea sa deveni fără margini.

privi oraşul şi oraşul se dărimă.

spuse o vorbă şi galaxia se sfărâmă

întinse aripi şi se înalţă

vâslând înspre stele

străpungând cu imaginaţia miliarde de lumi paralele

simţând pe spinare curentul rece al sorilor

dărâmând cu aripi de liliac orice scară a valorilor

prin probabil, prin veşnic, prin niciodată

înota cu faţa nealterată

pe când respiră

trecuturi şi viitoruri de mucava.

între degetele perlate

purta o floare cu patru petale unificate

şi purta un ochi albastru în loc de craniu

de care îi atârnă corpul subţire şi straniu.

11

tata ajunse în faţa lunii.

scheletul mamei se topise-n substanţa ei.

luna emise o limbă de flacără

şi ceea ce era nici tu, nici eu, nici el

persoana a patra de neconceput, se târî înspre globul de foc.

şi dragostea avu loc.

12

şi dragostea avu loc

şi globul întră în vibraţie

şi-n jurul lui se adunară - de unde? de când? -crochiuri şi guase

proiecţii ortogonale, machete, simulări pe calculator

scheme de maşini, materiale didactice

formule algebrice.

şi-n acest nor ireal sfera se sfărâmă

în doua, în patru, în opt, în şaisprezece

în treizeci şi două, în şaizeci şi patru

până deveni un arici de mare, apoi un viermişor,

un peşte primitiv, o broască, o pasăre

un oposum, un cimpanzeu, un copil

un val, un astru, o floare,

un nor, o cascadă, un cleşte,

un viscol, o poezie, un sabot, un tramvai

o lume, o muscă, o structură economică, un preot, un icosar

amintirea unei nopţi de dragoste, proiectul frăşinului de a mai înfrunzi

o dată, zâmbetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate oraşele lumii, toate bacteriile existente în corpul oceanului, o vulpe

care udă zăpada de sânge rozându-şi piciorul prins în capcană, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele şi tipăriturile, rasele de oameni care

vor exista peste zece miliarde de ani, camera în care scriu acest poem şi fiecare literă din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodată nimic, de a nu fi

mircea cărtărescu şi de a nu fi existat niciodată şi de a nu fi existat nimic niciodată

căci dragostea este totul

iar totul este făcut mai ales din nimic.