Doamna profesor
Carmen Stoica, de la Şcoala Generală nr. 99 din Bucureşti, explică, în
scrisoarea sa, faptul că vina pentru notele care se vor afişa la Evaluarea
Naţională 2014 este a sistemului de învăţământ şi nu a elevilor.
"Dragii mei prieteni,
Nu știu dacă
interesează pe mulți dintre voi
examenul de la sfârșitul clasei a opta,
dar pentru că n-am vreun blog, ziar sau emisiune TV, vă scriu vouă, poate
transmiteți mai departe… Ar trebui să
schimbăm ceva, cât încă se mai poate.
Aud mereu discursuri despre cât de bine și de mult învățam
noi sau alții mai în vârstă decât noi
pe vremea comunismului și despre cum nu
învață generațiile actuale, care nu au moral și
prințip… De fapt, generațiile actuale sunt mult mai inteligente decât
noi și e vina noastră, părinți și
profesori, că nu le oferim ce le trebuie. Priviți-vă
copiii, să nu-mi spuneți că nu știu mult mai multe decât știați
voi la vârsta lor…
Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni.
Sunt profund dezamăgită de subiecte și
de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul
acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana,
Antonela, Cristina sau Andrei și la mulți alții,
care, probabil, vor lua note sub așteptările
lor și mai mici decât nivelul lor real.
De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii
celor care conduc învățământul sau, mai
bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai
proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu
să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar
fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de
fapt, probleme cu marea cantitate de informații,
cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri.
Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști” pentru că așa
suntem mai ușor manipulabili.
Așadar, copiilor li
s-a dat să-și spună părerea despre
mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de
Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere
a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi
învăț să-și
exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte
nu știu asta? Textul nu avea prea multe
figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar,
viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist.
De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie
de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înțelege…
Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a
scris „deoarece”, dar și „pentru că”.
Numai că această expresie nu apărea în barem și
multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune”. Baremul ar trebui să epuizeze toate
variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele,
alții nu. La fel, pentru „cer”: în
barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te
rog”, cum mi se pare și firesc. În
fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie
neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.
Următorul exercițiu
le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația
era că apărea „o construcție în cazul
vocativ”. Dar mulți copii au scris
„construcție incidentă”. N-au luat cele
6 puncte, deși, conform Gramaticii
Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie
asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.
Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai
numărat corect silabele o dată în viața
ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani,
în sute de ore…
Și, dacă tot veni
vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol.
1, că adjectivele propriu-zise includ și
participiile și gerunziile
adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar
amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție
simplă”!
La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de
Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa
cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți
copii n-au formulat enunțuri corecte,
pentru că au fost induși în eroare de
întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…
La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi
interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională,
dar și ultima, indirectă sau de scop.
Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în
două feluri. De ce nu și acum? Merge,
la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca și „îl încurajează pentru a înțelege”.
Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat
să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul
participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri
necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan
Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea
Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o
singură lucrare în care apărea un șoricel
la prezentarea cărții marelui scriitor,
sedus de mirosul de cașcaval al unei
cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la
televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul
alt gen.
E, așadar, vina
noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și
eu îmi cer iertare față de Cristi,
Alberto și toți ceilalți copii „ai
mei” că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă
mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței
lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați
cu care vor privi notele. O să-i privim și
pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și
ingineri…
Și astea n-ar fi
decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi
spuneți că nu vă interesează, pentru că
și copiii voștri o să crească".
Carmen Stoica, profesoară la Școala
99, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu