Despre mimarea poeziei se pot spune multe. Dar mai uşor este
să se arate. În cadrul Festivalului international al educatiei, in perioada
22-25 iunie 2014, la Iaşi are loc Festivalul internaţional „POEZIA LA IAŞI”,
ediţia I. USR Iaşi anunţă că la eveniment vor participa 100 de poeţi din
România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa, Israel. Potrivit aceleiaşi
surse, poeţilor invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia
la Iaşi” li se va conferi titlul de POET AL IAŞULUI de către Primarul
Municipiului Iaşi.
Cam aici se pare că s-a blocat gândirea organizatorilor de
evenimente de poezie de amploare în România. Faptul că poeţi buni sau foarte
buni sunt amestecaţi cu poeţi mai puţin importanţi ar putea să fie chiar util
atunci când e vorba despre evenimente publice. Dar, atunci când fiecare poet
adus în faţa publicului are parte de câteva minute într-o oră, şansele ca
poezia sa să aibă parte de vreo receptare este minimă mai ales atunci când
poemele celor programati să citească nu au nicio legătură unele cu altele.
Mă interesează mai puţin implicaţiile politice ale
organizatorilor care găsesc de cuviinţă să promoveze poezia şi “mirosul
florilor de tei” fix în evenimentul
finanţat de instituţia acuzată public
de tăierea teilor din Iaşi. Ba chiar, trebuie remarcat faptul că afişul
secţiunii de poezie este singurul realizat după o estetică a pozelor de buletin
(poate este o referinţă timidă la celebrul tablou al membrilor “Convorbirilor
Literare”) dintre toate afişele evenimentelor incluse în FIE. În plus, faptul
că poeţilor li se cere să citească în mai multe cartiere ale Iaşiului este, din
nou, o idee cât se poate de ofertantă.
Mai puţin ofertant este însă aerul triumfalist al evenimentului
prezentat de presă ca o manifestare europeană sau chiar universală. Lucru greu
de susţinut atunci când invitaţii din străinătate sunt poeţi români stabiliţi
acolo, destul de puţin reprezentativi pentru fenomenul poetic din patria de
adopţie.
Toata lumea merita felicitată pentru creerea unei astfel de
ocazii de revedere între autori şi public. Dar, poate, la un moment dat, cineva
îşi va pune şi problema poeziei şi măsurii în care poate un spectator să
perceapă ceea ce se întâmplă pe o scenă în succesiune rapidă de nume şi texte
prezentate fără nicio altă logică în afara întâmplării.
Problema poeziei este foarte apropiată de orice altă
problemă a manifestărilor publice oficiale în România de azi. Chiar şi cei care
formulează şi documentează în mod autentic un fel de a fi (fie el naţional ori
poetic) sunt constrânşi la prezentări care încurajează, promovează şi impun
mimarea poeziei, mimarea implicării şi a interesului pentru orice este
cultural, politic ori, în general, real. Desigur, de fiecare în parte depinde
renunţarea la simulare, de la cel mai slab poet, până la cel mai bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu