Credincioşii ortodocşi sărbătoresc marţi, 24 iunie, Naşterea Sfântului
Ioan Botezatorul, sărbătoare cu multe conotaţii populare, în special legate de
dragoste şi fertilitate, fiind cunoscută şi ca Drăgaica sau Sânziene.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor,
numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această
regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte
evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sf. Ioan
Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul etc.
Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni
înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în
secolele IV - V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub
denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului
Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un stravechi cult solar.
Sărbătoarea se mai numeşte în unele locuri şi "Cap de vară".
Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi
"Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la
echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de
vară (în jur de 21 - 22 iunie) sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor
că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi
secetoasă.
Potrivit etnologului Marcel Lutic "sub numele Sânziene
se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de
obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică
noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc
în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi
apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi
nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare
numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica".
Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete
foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai
adesea, jucând.
"Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri
deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii
de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea
Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc" a
adăugat Lutic.
Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie
să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.
Legate de această zi, sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele
dedicate dragostei.
Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej
de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din
ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu
făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de
sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.
Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se
deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea
pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru
morţi, de moşii de Sânziene.
În ziua de Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace, acestea
fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.
Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai
renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău,
Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung
Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul
Ialomiţa.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau
legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau
păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De
altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea
plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene
răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.
Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să
pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul.
Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene
mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi
femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage
atenţia asupra frumuseţii lor.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi
făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era
pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În
tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la
amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
În preajma Sânzienelor abundă practicile privind căutarea
alesului în vederea căsătoriei. Astfel, fetele aveau obiceiul să arunce o
cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata
urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai
arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
Uneori, cununa era aruncată pe colţul casei, fata venind să
o ia a doua zi dis-de-dimineaţă. Ea ducea cununa în ocolul vitelor şi, cu ochii
închişi, o dădea de mâncare unei vite. Se spune că, după cum arăta această
vită, aşa urma să arate şi viitorul soţ.
În dimineaţa zilei de 24 iunie, a Sânzienelor, multe fete
obişnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă
de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În
drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales nu trebuia să întâlnească
pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu rouă era
sănătos şi drăgăstos peste an.
De asemenea, fetele obişnuiau ca, în timpul zilei,
considerată o perioadă extrem de benefică, să se supună descântecului de întors
inima unuia către altul, de unde se poate vedea că aproape toată ziua era
dedicată în special iubirii.
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte
multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în
apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi
pentru tratarea frigurilor. Roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă
bolile de ochi şi piele.
În mitologia folclorică românească, există sânzienele sau
drăgaicele, care sunt personaje mitice nocturne. Faţă de iele şi rusalii,
sânzienele sau drăgaicele sunt binevoitoare faţă de om, ajută la rodirea
plantelor şi copacilor, a vieţuitoarelor în general. Totuşi, sânzienele se
răzbunau amarnic dacă ziua nu le este respectată. Sursa Mediafax
Iuliu Ionuţ DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu