sâmbătă, 28 iunie 2014

Festivalul "Bucureştii lui Caragiale" - 2014, dedicat celor 555 de ani de atestare a Capitalei

Cea de-a treia ediţie a Festivalului "Bucureştii lui Caragiale", care va avea loc în perioada 28 iunie şi 14 septembrie şi va include spectacole de teatru de comedie, clasic şi modern, musical, precum şi muzică de diverse genuri, va începe sâmbătă, cu parada Circului Globus şi a Teatrului Masca.
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, organizează, în perioadă 28 iunie - 14 septembrie, cea de-a III-a ediţie a Festivalului "Bucureştii lui Caragiale", dedicată sărbătoririi a 555 de ani de atestare documentară a Capitalei, informează municipalitatea, într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Festivalul va debuta sâmbătă, la ora 18.00, cu două parade, respectiv cea a Circului de Stat Globus, care va porni din piaţa Naţiunile Unite, către Centrul Istoric, şi cea a Teatrului Masca, această având că punct de plecare Strada Franceză. Punctul de întâlnire al celor două parade este intersecţia străzilor Stavropoleos cu Poştei, în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).
La fel ca anul trecut, în fiecare zi, pe scena amplasată în Centrul Istoric, pe strada Franceză numărul 10 şi la restaurantul La Conu' Iancu de la Hala Traian vor avea loc spectacole de teatru de comedie, clasic şi modern, teatru de revistă, music-hall şi stand up comedy, precum şi de varietăţi muzicale de toate genurile, de la fanfara de cartier şi muzica Mariei Tănase până la operetă şi muzică clasică.
Spectacolele de teatru în aer liber pregătite pentru eveniment însumează 32 de titluri şi 139 de reprezentaţii, scenografii care au încântat publicul de-a lungul timpului, dar şi actori renumiţi şi îndrăgiţi, precum Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare, Radu Gheorghe, Anca Sigartău, Marius Florea Vizante şi mulţi alţii, precum şi acrobaţi, dresori, echilibrişti şi iluzionişti.
Printre spectacolele care vor încânta publicul se numără "Mic şi-al dracu'" (Teatrul Evreiesc de Stat), "Funcţionarii" (Teatrul Metropolis), "Matrimoniale" (Teatrul Nottara), "Gardienii se întorc" (Teatrul Masca) şi "Somnoroasa aventură" (Teatrul Mic).
Programul complet este disponibil online, pe site-ul www.festivalcaragiale.ro. Sursa Mediafax


                                                                                              

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu