Puiu Răducan: Sunt plătit bine ca să stau

De ceva vreme, intrând în rândul oamenilor inutili, pensionandu-mă, nu ştiu ce să fac cu timpul. Cel mai mult scriu şi fiecare zi mi se pare sâmbătă, ori duminica. Printre ploile acestei luni, mi-am făcut un program de... menţinere şi întreţinere prin staţiune, plimbându-mă până… la izvorul 24.

Nu puteam să plec fără carneţel şi pix la mine pentru că am pierdut destul de multe, prea multe, prin uitare. Natura şi vremea la fel de frumoase ne supraveghează cu un verde crud, comestibil.

Marea urâciune a acestei staţiuni cunoscută din vremea romanilor, este aceea că nemernicul de Stat roman în goană după jefuirea propriului popor, a creeat firme căpuşe, intermediari între producător şi consumator în scopul, evident, al măririi preţului de cumpărare al produselor. În cazul acesta care este producătorul?

Nimeni altul decât Dumnezeu. Dumnezeul nostru bun. Iată că s-a găsit cineva care să încaseze bani pe ce ne dă Domnul nostru. Aşadar s-au închis izvoarele dătătoare de viaţă şi sănătate, izvoare care au fost libere dacilor şi celor de atunci încoace până în perioada noastră de glorie, perioada Iliesciano-Nastasisto-Daciano-Pontice.

Cine n-are bani să dea flamanzilor de bani, nu ia apa vie. Ce să facă cei care au muncit şi au dat statului totul iar acum sunt bolnavi, îmbolnăviţi de atâţia ani de muncă dacă nu au bani să cumpere apa lui Dumnezeu!

Mai bine să se ducă pe gârlă apa vie dacă nu iese un ban pe ea, spun …. nesătuii.

Mare amărăciune îmi lasă şi ne lasă aceste apucături mafiote ale celor pe care-i tot alegem.

Deja mi-au făcut ziua urâtă nenorociţii, că de fiecare dată când vin şi văd izvoarele lui Dumnezeu închise, sechestrate de mână de om.

Când izvoarele Domnului erau fără cătuşe, veneau aici oameni de peste tot, veneau să-şi repare suferinţa. Auzeam odată când stătea lumea la coadă la izvoare, unde învăţai …anatomie, că dacă o tânără mămică avea copilul bolnav, o băbuţă o sfătuia să meargă la izvorul … cutare să-i dea o lingură de apa şi-i trece imediat, se însănătoşeşte pe loc copilul.

Iată cum nemernicul de stat roman îşi însănătoşeşte copii săi, punând zăvoare la izvoarele Domnului. Acum am auzit alta şi mai grozavă. Comunismul după cum se ştie a naţionalizat totul deci şi pădurile olănestenilor. Pe pământul uni om, în pădurea sa, Dumnezeu i-a născut un izvor dătător de sănătate. Omul nu a închis niciodată acel izvor şi neam de neamul lui n-a făcut-o.

A venit lovitura de stat a lui Iliescu. A primit oml pădurea înapoi cu izvorul său cu tot. Nu a închis oml izvorul ca să încaseze bani pe apă. Vine acum regimul criminal Iliesciano-Nastasisto-Daciano_Pontic, îi îngrădeşte izvorul din pădure şi … altcineva încasează bani după deviza monstruoasă, «NU plăteşti, nu ai sănătate».

Guvernul nostru obez mintal se ceartă şi nu face nimic pentru cei care muncesc şi au muncit. Grija faţă de om!!! Doamne freste! Bineânţeles ca nu se potriveşte la guvernanţi. Ne omoară ăştia cu zile. Ne ia apa, ne vor lua şi aerul. Plec din inima naturii, de la izvorul 24 parcă impletecindu-mă. Nu se poate! NU SE POA-TEEEEEEEEEEEEEEE! Îmi vine să urlu…, tot cu litere de tipar.

Grea zi aş putea să spun că mi-am făcut-o singur.

Lume multă se plimba pe aleile Olanestiului. Ziua de afară permite acest lucru.

Cobor încet pe aleea dulce, întortocheată a izvoarelor, zic ale Domnului, nu ale hoţilor. Ajungă la cascadă. Ce frumos eşti, Olanestiule! Fac poze. Parcă văd pentru prima dată acest ţinut Dumnezeiesc.

Gându-mi era să ajung în parcul mare, să mă instalez pe o băncuţă şi să mai dau de lucru pixului. Cern mereu cu privirea şi sita sufletului minunile Domnului şi cum un necaz nu vine niciodată singur, iată că pe lângă amărăciunea cu închiderea izvoarelor, mai vine o altă amărăciune;

Mă întâlnesc cu un prieten, cam hâtru de felul lui. Nu. Nu prietenul meu este amar, ci ceea ce-mi spune. Ca şi mine, şi el este în rândul inutililor, pensionar deci, dar mai de mult. Îl întreb şi eu cum se întreabă, ce mai face…, ştiind că demarase şi nişte acţiuni … de afaceri.

- Nimic nu mai fac, Puiule! Nimic! Sunt plătit bine ca să stau.

Doamne ce vorba! Iară m-am supărat când ştiu că statul meu plăteşte oamenii ca să stea. Ce grijă are statul meu de oameni! Le-a distrus locurile de muncă, a dat industria românească la fier vechi că romanul lui să stea.

Păi dacă munceşte, nu se poate lovi! Nu se poate accidenta! Nu se poate îmbolnăvi! Pe cine a omorât lenea!? Tot timpul leneşul a fost mai sănătos decât cel care munceşte şi atunci, concluzia statului; De ce să-i lăsăm să se îmbogăţească muncind când pot să stea liberi şi să şomerească. Căpos cum era romanul, învăţat cu munca, nu prea dorea să stea şi atunci măreţul stat, ca să-l «protejeze», i-a distrus obiectul muncii, i-a luat dreptul la muncă, plătindu-l ca să stea.

- Mă, Puiule, ştii, mă, tu ce bine pot eu să stau când sunt plătit!? Îmi sună şi acum în ţeastă cuvintele amicului meu. Mari sacrificii au făcut postdecembriştii mei pentru însănătoşirea naţiei noastre. Au distrus locurile de muncă, au distrus industria – întreprinderile şi au umlut Dunărea, vapoarele Dunării cu fier vechi. Au închis izvoarele, nu au uitat însă de taxe. Se pregătesc drăgălaşii acum şi pentru taxa pe aer, numai şi numai să aibă un popor sănătos.

Şi toate astea pentru protecţia poporului, pentru poporul lor care-i tine şi-i ţine zdarvăn de bine. Să nu muncească, poporul, să-l ferească de accidente. Fără locuri de muncă, flămând, amărât, de râsul lumii, POPORUL ROMÂN, doar TREBUIE să se uite la scumpii de ei cum se ceartă, cum se îmbogăţesc, să-i aplaude, dar să-i voteze.

                                                                                           Băile Olăneşti

                                                                                              26.06.2014