Văzut în perspectivă, anul pe sfîrşite 2014 poate fi socotit
unul de cotitură în ceea ce priveşte lupta omului modern ca să-şi ia înapoi
Pămîntul, unde s-a născut, trăieşte şi există ca specie de atîta vreme. 400.000
de persoane din New York şi alte mii din toate colţurile lumii au ocupat iarăşi
Wall Street-ul în septembrie, după un raport devastator al ONU privind starea
Planetei, iar negocierile de la Lima, din 2-12 decembrie, pentru semnarea unui
acord asupra climatului global au fost un eşec. Dar, la fel de important în
demersul public internaţional, privind protecţia mediului, începe să devină
faptul că profesori reputaţi de la universităţi faimoase, experţi şi autori de
lucrări de specialitate elogiate de instituţii de profil şi de mass-media, toţi
încep să identifice şi să aducă în dezbaterea opiniei publice cauzele adevărate
din spatele dezastrului ecologic spre care ne îndreptăm, iar principalele lor
argumente şi concluzii dezvăluie adevărul final, deloc pe placul celor care conduc
lumea de astăzi. Pentru ca să supravieţuim actualei crize a mediului, trebuie
să renunţăm la forma actuală de capitalism din cele mai mari state şi economii
occidentale. Capitalismul neoliberal nu este viabil, nici complexul
militar-industrial bazat pe combustibili fosili şi atît de profitabil pentru
politicieni şi miliardari – toţi aceştia la un loc sînt groparii civilizaţiei
muribunde actuale. Şi tot experţii menţionaţi mai sus, dedicaţi salvării
generale, spun că adevăraţii eroi ai lumii moderne sînt ecologiştii, care luptă
în toate colţurile Terrei, pe uscat şi pe ape, spre a o salva, prin încetarea
imediată a unei producţii fără sens şi a unui consum aberant, prin
dezindustralizare, prin crearea de noi locuri de muncă legate strict de
protecţia mediului, prin refacere şi prin conservare protejată de legi extrem
de severe. La nivelul specialiştilor de top în protecţia mediului, criticile
aduse capitalismului sînt devastatoare, transnaţionalele şi marile corporaţii
făcînd totul ca să ascundă adevărul şi să ţină aceste critici departe de
urechile publicului. Totuşi, în pledoaria şi argumentaţia lor ştiinţifică
pentru restabilirea echilibrelor naturale, aceiaşi experţi au păşit,
vrînd-nevrînd, din tărîmul ecologiei în cel al politicii, şi vorbesc în prezent
fără reţineri de înlocuirea capitalismului cu un eco-socialism, ca unica
„doctrină politică” viabilă a viitorului, singura capabilă să împiedice, pe
ultimii metri, colapsul ecologic general. Alţi experţi interdisciplinari din
lumea anglo-saxonă, la contactul dintre ştiinţele pămîntului şi cele sociale,
ale naturii şi cele politice, spun, mai elaborat, că prioritatea nr. 1 este în
prezent aflarea unei alternative la ideologia şi practicile economice
neoliberale, a unui model economic nou, a unor căi noi de a „coabita” cu
Planeta, toate acestea fără abolirea totală a capitalismului. Greu de executat
ce spun aceşti experţi interdisciplinari, pentru că tot lumii anglo-saxone îi
aparţine şi zicala: nu poţi să mănînci o prăjitură şi, în continuare, s-o ai…
Ideea cea mai bună a lor, însă, şi pentru care ei merită toată consideraţia,
este că bătălia pentru Planeta Pămînt trebuie să înceapă cu renunţarea la
producţiile, extrem de poluante, din domeniul militar, apoi la industriile cu
mega-impact negativ asupra mediului; apoi, că trebuie create milioane de locuri
de muncă în primul rînd în sectorul energiilor nepoluante, în infrastructură,
transporturi publice, şcoli, sistemul medical etc. Mai spun că toate acestea
trebuie să se întîmple urgent şi îndeosebi prin dezindustralizarea masivă a
Nordului, prin lichidarea celor mai mari distrugători ai mediului şi climei,
marile corporaţii ExxonMobil, Walmart, Boeing, Cargill, Monsanto, McDonald’s,
H&M, Coca Cola, Mercedes, Dow, Dupont, Apple etc. – „producţia nesfîrşită
de telefoane mobile ieftine, haine, case de carton şi lemn, roboţi de
bucătorie, maşini ieftine şi altele distruge Planeta. Ce urmează? Salvăm
telefoanele mobile, sau ne salvăm copiii şi nepoţii?”, zic ei. Şi adaugă faptul
că trebuie ca Sudul sărac să fie dezvoltat pe principii noi, strict ecologice,
fără poluarea solului, apei şi a aerului. Şi astfel, vorbind de o lume cu
străzile mai goale de maşini şi de reziduuri de motorină arsă, cu mai mulţi
biciclişti şi cu trotuare mai pline de trecători, fără Amazon, DHL, FedEx şi
livrări în 24 de ore din fundul Australiei, dar cu mai multe librării dotate cu
cărţi ieftine şi la zi, o lume cu mai mulţi învăţători şi profesori la mia de
„proşti”, cu mai multe dispensare şi spitale, cu mai multe case eco, vorbim, de
fapt, de salvarea planetei şi a oamenilor ce vor veni. Şi mai vorbim de ceva,
fie-mi iertată o mică digresiune, o fac pentru cei mai tineri. Acum aproape
jumătate de veac, prin primăvara lui 1968, oamenii dintr-un minunat oraş
european numit Praga au început să vorbească, la fel ca ecologiştii menţionaţi
anterior, de lumea în care trăiau şi au spus că nu trebuie s-o distrugă, ci să
schimbe ceva la ea. Nu au vrut o altă lume, ci tot lumea lor, dar altfel. Nu au
zis că vor capitalism, ci au spus că vor un „socialism cu faţă umană”. Astăzi,
apărătorii mediului din lumea anglo-saxonă, a capitalismului neoliberal, la fel
ca praghezii de acum jumătate de veac, ar trebui să spună că vor un „capitalism
cu faţă umană”. Şi atunci, după „primăvara pragheză”, după „primăvara arabă”,
după „primăvara est-europeană” (aşa cum au spus unii în Vest după alegerile de
la 16 noiembrie din România), cu siguranţă vor veni şi „primăvara
euro-atlantică”, „primăvara americană”, sau chiar „primăvara globalistă”, sau
oricare altă primăvară care ar mai trebui să vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu