luni, 1 decembrie 2014

VASILE DAN MARCHIŞ A ÎMPLINIT 48 DE ANI!

Aniversare de suflet la revista tipărită  şi blogul "IZVOARE CODRENE". Poetul şi publicistul   Vasile Dan Marchiş îşi serbează ziua de naştere. Noi suntem primii care-i urăm LA MULŢI ANI! Ceilalţi vor veni după ce citesc urarea noastră...

Vasile Dan MARCHIȘ - poet, publicist, s-a născut la 3  decembrie 1966 în comuna Asuaju de Sus, jud. Maramureș
Multe dintre poeziile sale au fost publicate în mai multe ziare și reviste cum ar fi: Informația zilei de Maramures,Glasul Maramureșului, Nord Literar, Pro Unione,Graiul Maramureșului, Bulevardul Știrilor, Jurnalul de Vineri, Necenzurat, StirileMM, Izvoare codrene, revista Singur și pe alte diferite publicații electronice.
Autor al volumelor de versuri:
MICROEPISTOLELE TRISTEȚII,Editura Ethnologica ,2005,volum distins cu Premiul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș la Festivalul Național de Literatură Cicârlău, 2004,editat în 350 exemplare în regim integral de instituția menționată .
VERBE EXILATE, Editura Scriptorium, 2006
ZODII CONTRAFĂCUTE,Editura Eurotip,2008,volum de versuri distins cu Premiul Cotidianului INFORMAȚIA ZILEI la Festivalul Interjudețean de Poezie ”Armonii de primăvară,Vișeu de Sus, 2009
Este fondatorul şi coordonatorul general al revistei ”IZVOARE CODRENE” apărută până acum în 10 numere.

MEDITAȚIE EXTREMĂ

Într-o vreme pe când îmi controlam cu pixul
poziția și fizionomia ,adică scriam,
convins că doar scrierea mea continuă
este virgula credibilă între mine
și lucrurile neînsuflețite,
credeam că muza mea îmi face feste
auzindu-l pe Dumnezeu spunându-mi :
”Stai o clipă în locul meu!”
-Euuu:? am răspuns uluit în surdină Domnului .
Nu sunt vrednic de așa ceva Doamne!
”Ba da ,a spus Tatăl Ceresc ,
Euam multe locuri,
la munte ,la mare ,în câmpie,la hotare
în care trebuie să fac ceva ...
În locul în care te-am pus ,
îmi găsesc arareori clipele de răgaz.
Deci ,în acest loc,al meu fiind
oricine ba chiar și tu poți sta
atâta timp cât nu ți se cere să faci nimic.

OCAZII

Atu-ul meu este că
am dus
și mai duc în eroare
pe Satana cu poezia
cum că
scriind despre diferite obiective turistice
și chiar despre monumente de orice fel,
nu se poate ști exact
dacă scrierile mele
sunt poezie în geografie
sau poezie în istorie...

LACRIMA SUPREMĂ

La ce spunem noi rouă
nu  sunt altceva decât
lacrimile vărsate de plante
din cauză că acestea
un secol
sau mai mult de atât
n-au putut plânge în numele agricultorilor,
căci legat de asta ,
munca la câmp
fie ea făcută și prin sacrificii extreme,
nu formează eroi...



(Poeme din volumul de versuri  în curs de apariție ”Aripi în schimbul mâinilor mele”)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu