marți, 20 ianuarie 2015

POESIS - IOAN DRAGOŞ

               
 Ziua de crăciun

„fotbalistul pensionar mutat de curând în sat
îmbrăcat în moş crăciun
vorbeşte de naşterea domnului şi distribuie cadouri copiilor
spre încântarea femeilor din biserică
după masă îşi plimbă căţelul pe drumul către magazinul
sătesc şi povesteşte microbiştilor
cum a fost coleg de echipă
cu nicolae dobrin la c.s. târgovişte
îngrămădeşti cuvinte deasupra fiecărei întâmplări
în curând ai să fii un bărbat din cuvinte
cum spune diana
pleoapele mamei ţin sărbătoarea în cameră
de multă vreme ea nu mai părăseşte acel loc
mereu uiţi că te aşteaptă o altă probă
tata îşi aminteşte tot mai greu cum umbla el pe cărări
şi prin holde
paharul neatins pluteşte prin casă
picură un singur strop de vin
întotdeauna suntem pe drum
mereu uiţi că te joci cu focul
cu poemul din spatele poemului
aşadar fii tare
nu ai nici o altă certitudine
decât aceea că te vei putea întoarce acolo oricând
şi te vei putea aşeza sub un pom
fie chiar unul singur care să fie al tău
unul ar trebui să-ţi ajungă fiindcă lucrul acesta
nu trebuie să aibă drept raţiune simţul de proprietate
unul îţi este de ajuns
îţi ţine loc de rădăcină”

                         Lucăceşti, 25 decembrie 2014



Rugăciunea de la hotelul ambasador

„doamne nu ştiu să mă rog
nu ştiu ce să spun
şi nu am prea mult timp la dispoziţie
scrie în biserica italiană
de lângă hotelul ambasador
se zice că oamenii cuminţi
nu pot purta istoria pe umeri
doar cuvântul salvează
aşa ai învăţat de la mihai eminescu
când o văd cât e de dreaptă
în cele zise şi în cele făcute cum spune virgil
când o văd înălţându-se alături de mine
umplându-mă de surâs şi de bucurie
doamne nu ştiu ce să spun
toată ziua intrând şi ieşind
din agenţia naţională cu aceste gânduri
şi imagini
oameni simpli puteri complicate
un domn în costum şi cu o geantă veche
cu o leafă mică şi concediu redus
dar în jurul mâinilor sale
pâlpâie focuri electrice străvezii
e atâta linişte la etajul tău
încât poţi citi în contemplaţii
cum proza se coace pe nesimţite
în adâncul poemului
în gloria dimineţii pe calea victoriei
maestrul răbdării îşi încălzeşte mâinile
cineva trebuia să vină
doamne nu ştiu să mă rog
nu ştiu ce să spun”

                                      Bucureşti, 15 ianuarie 2015



 Cărări prin zăpadă

„curăţ zăpada fac cărări
munca şi ziua numai inocenţă şi graţie
prin subteranele trupului gâlgâie anotimpul
îşi închipuie noi ascunzişuri
de ce ar trebui să ne oprim tocmai noi
cu oboseală multă prin gaura cheii
jurul tău jurul meu a devenit
în caietul cu poezii
acum pot să te iubesc
pentru că îţi cunosc toate defectele
întârzii dincoace de uşile pe care
tu mi le-ai deschis
răsare sensul în dreptul cuvintelor mele
prin degetele uşor desfăcute
simţi starea ta viitoare
o singură bucurie cântăreşte mai mult
decât toate grijile
cine te caută cine te cheamă
cine te poartă pe umerii săi
şi nu-ţi simte povara
măsoară infinitul cu uneltele sale
fii demn de zilele ce ţi se strecoară
discret pe sub uşă asemenea gazetelor
scrie în contemplaţii
trebuie să existe o bancnotă
ca aceea descrisă la pagina patruzecşidoi
trebuie să existe o bancnotă cu care să plăteşti
fiecare privire de care ai câteodată nevoie
prevăzător printre goluri de aer şi curenţi
unelte de precizie îşi fac datoria
tu produci teamă şi admiraţie
unde eşti tu lumea se adună
mai multă decât este
voi auzi totul voi nota totul
sărbătoarea începe
cuvintele cresc unele din altele
căutarea căutării
iubita mea neştiută/ iubita mea rară

şi străveche”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu