miercuri, 14 ianuarie 2015

Vila lui Geoană, cumpărată de un investitor imobiliar

Cumpărătorul vilei RA-APPS în care locuieşte familia Geoană este firma DeSilva, dezvoltator imobiliar, reprezentanţii acesteia declarând pentru MEDIAFAX că intenţionează să demoleze imobilul şi să construiască pe acest amplasament o clădire de birouri sau de locuinţe.
Preţul de pornire a fost de 588.000 euro plus TVA.
"Noi cumpărăm doar case demolabile, iar în locul lor, în limita PUZ-ului, construim clădiri de birouri sau apartamente. Ştiu că şi această casă este una demolabilă", a declarat  proprietarul grupului DeSilva, Virgil Călina.
Grupul de firme DeSilva şi-a început activitatea în 1992 şi deţine, printre altele, hotelul Ramada North din Bucureşti, un importator de băuturi şi a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare, precum ansamblurile Park Residences, situate în zona de nord a Bucureştiului şi în Predeal, depozite şi spaţii de birouri în Şoseaua Berceni.
La licitaţia pentru vila în care locuieşte familia Geoană a fost prezent, alături de alţi doi ofertanţi, şi un avocat cu o procură semnată de către Mihaela Geoană, soţia lui Mircea Geoană.
Vila, cu etaj şi mansardă, are 8 camere şi o suprafaţă de 271 metri pătraţi, dispunând de un teren de 550 metri pătraţi.
Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor.
Vila locuită de familia Geoană a fost scoasă la vânzare după ce, în urmă cu trei săptămâni, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, iar Geoană a renunţat la funcţia de Înalt reprezentant al prim-ministrului, care îi dădea dreptul la o locuinţă RA-APPS.
La începutul lunii decembrie, Mircea Geoană a anunţat că va notifica Regia Patrimoniului Protocolului de Stat despre faptul că este în curs de mutare şi că va renunţa la contractul cu regia, el menţionând că le transmite celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei în care stă, că sunt "penibili".
"RA-APPS are 700 de locuinţe pe care le închiriază la preţul pieţei. Eu sunt unul din cei 700 de chiriaşi al RA-APPS care plătesc preţul pieţei, un preţ foarte mare. Nu există în acest moment un interes al meu pentru a continua să stau aici. Voi notifica în aceste zile RA-APPS cu privire la faptul că sunt în curs de mutare şi voi renunţa la acest contract", a spus Geoană.
El a arătat că plăteşte o chirie lunară de peste 3.000 euro pentru casa de la RA-APPS.
În luna ianuarie a anului trecut, Guvernul Ponta a prezentat lista chiriaşilor RA-APPS, pe care figura, printre alţii, şi Mircea Geoană, cu o chirie de 3.195 euro pentru 8 camere de 246 metri pătraţi, la acel moment Geoană precizând că singurul motiv pentru care a continuat să locuiască în casa RA-APPS a fost legat de pregătirea unei soluţii definitive de achiziţionare sau construire a unei locuinţe proprietate personală.
Locuinţa lui Geoană a mai fost inclusă pe o listă a imobilelor RA-APPS pregătite pentru vânzare în noiembrie 2011, în mandatul Guvernului Boc, dar licitaţia nu a mai fost organizată. Geoană, atunci preşedinte al Senatului, a declarat la acel moment că aşteaptă precizări suplimentare de la regie pentru a decide dacă va cumpăra sau nu imobilul în care locuieşte cu chirie în calitate de demnitar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu