marți, 24 noiembrie 2015

Tehnocraţia politrucianismului dâmboviţean

Titlul pare un paradox, unul din numeroasele paradoxuri specifice României postdecembriste, care – din pricina abundenţei – nu mai impresionează pe nimeni, aşa că ajung să se banalizeze în foarte scurt timp. Păi, ori tehnocraţie, ori politică, fie ea şi în varianta politrucianismului dâmboviţean!
            Mă rog, aşa o fi pe alte meleaguri, unde logica şi bunul simţ sunt la ele acasă, adică sunt nelipsite din vrerea celor ce au în mână pâinea şi cuţitul, obligatoria condiţie pentru ca sporul prosperităţii să înveţe drumul spre toţi cetăţenii acelei ţări.
            Nu şi în România tuturor posibilităţilor pentru floarea cea vestită a-nvârtiţilor făr’ de-obraz (ciocoii-tâlhari şi politrucii mişei), unde – după mai bine de un sfert de veac şi sub presiunea străzii – s-a ajuns la mult dorita democraţie originală (pardon, oribinală!) de către Ion Ilici Iliescu şi ciracii săi: amestecul de demagogie, plutocraţie şi ochlocraţie (proporţiile sunt dictate de împrejurări şi interese), care la ţanc îşi schimbă forma ca să fie în ton cu moda democratică a Apusului, dar în ruptul capului nu se atinge de fondul furocratic al tragediei româneşti postdecembriste, deoarece numai în acest chip anapoda românii (a se citi grosul românilor) au şansa istorică să dea înapoi ca racul şi să se simtă tot mai înstrăinaţi în propria lor ţară.
            (Iată ce afirmă Gustave Le Bon în celebra lui carte Psihologia maselor despre ochlocraţie, căreia – eufemistic – astăzi i se spune „presiunea străzii”: „Mulţimile acumulează nu inteligenţă, ci mediocritate”; „Actele mulţimii se află mai mult sub influenţa măduvei spinării decât sub cea a creierului”, drept urmare „exagerarea mulţimilor are loc doar în ceea ce priveşte sentimentele, nicidecum inteligenţa”; „Din momentul în care fac parte din mulţime, atât incultul cât şi savantul devin la fel de incapabili de observaţie”, asta nu numai pentru că „mulţimea gândeşte prin imagini”, ci şi fiindcă „lipsită de spirit critic, mulţimea se arată de o credulitate excesivă”; „A declanşa o revoluţie este întotdeauna mai uşor decât a o duce până la capăt”...)
            Trist dar adevărat, românii din nou s-au lăsat traşi pe sfoară de aparenţa democratică a căderii guvernului Ponta şi a instalării aşa-numitului guvern tehnocratic Cioloş. Oho, şi încă ce tehnocraţie democratică (sau poate că invers), când numele lui Cioloş a fost vehiculat cu câteva luni înainte de mazilirea lui Ponta, iar ungerea lui ca premier nu doar că a fost agreată, ci chiar impusă de Uniunea Europeană! Tragedia de la clubul Colectiv n-a făcut decât să grăbească niţel lucrurile. Oricum de ziua naţională a României erau prevăzute proteste şi mişcări de stradă dirijate din umbră de hiperatentele noastre servicii secrete la semnalele venite dinspre marile cancelarii occidentale. Că doar nu se făcea ca România aproape integrată politic şi complet dezintegrată economic să meargă înainte cu aceleaşi partide doldora de penali plini de bani (oriunde politica se face cu bani, chiar cu bani murdari, dar nu atât de sfidător-grosier ca pe meleagurile noastre!), când e ştiut că în anul 2019, pentru o perioadă de şase luni, ea va prelua şefia Uniunii Europene. Ceea ce ar fi însemnat ca europenii cu ştaif şi plini ochi de principii democratice (mai mult în teorie decât în practică) să se lase conduşi de nişte puşcăriaşi sadea, iar americanii să piardă pariul cu corupţia românească ţinută sub control. 
            Prin urmare, guvern tehnocratic (nesusţinut doar de Ponta şi ai lui), deşi în logoreea numită „Programul de guvernare” nu apar niciunde idei clare şi precise de redresare economico-socială (într-un an nici nu-i cu putinţă, avându-se în vedere prioritatea numită Legea bugetului şi cele două campanii electorale de anul viitor) şi deşi membrii cei mai marcanţi ai acestui hibrid politico-tehnic au certe afinităţi politice (Dacian Cioloş a fost ministrul Agriculturii în guvernul Tăriceanu şi a ajuns comisar european pe probleme agricole cu ajutorul neprecupeţit al fostului preşedinte Traian Băsescu, Vasile Dâncu este membru marcant în PSD-ul clujean, Costin Grigore Borc este apropiat, poate chiar membru al al PNL-ului), iar mulţi dintre membrii actualului cabinet sunt în primul rând oameni de valoare...ai serviciilor secrete (SRI şi SIE).
            În aceste condiţii şi având în vedere grija occindentalilor pentru creerea aparenţelor de democraţie, se poate spune că mai degrabă România s-a pricopsit cu un guvern de legătură-umplutură între coruptele guverne politicianiste anterioare şi cel care se va crea după alegerile generale de anul viitor.
            Pe scurt, un aranjament care nu doar că pe moment mulţumeşte Uniunea Europeană (şi-a impus omul dorit) şi strada (a contribuit la căderea unui guvern mincinos şi corupt), ci şi partidele politice – le oferă timpul necesar pentru regrupare şi cosmetizare, adică pentru a părea altceva decât sunt ele în esenţa lor. Căci, vorba românului, din coadă de câine nu faci niciodată sită de mătase. Dat fiind putregaiul politic postdecembrist, din actualii politruci n-ai cum să scoţi oameni cinstiţi şi competenţi. Eventual mai abili decât fârtaţii lor ajunşi pe mâna justiţiei...

            Sighetu Marmaţiei,                                                            George PETROVAI
                 22 nov. 2015


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu