Titlul pare un paradox,
unul din numeroasele paradoxuri specifice României postdecembriste, care – din
pricina abundenţei – nu mai impresionează pe nimeni, aşa că ajung să se
banalizeze în foarte scurt timp. Păi, ori tehnocraţie, ori politică, fie ea şi
în varianta politrucianismului dâmboviţean!
Mă rog, aşa o fi pe alte
meleaguri, unde logica şi bunul simţ sunt la ele acasă, adică sunt nelipsite
din vrerea celor ce au în mână pâinea şi cuţitul, obligatoria condiţie pentru
ca sporul prosperităţii să înveţe drumul spre toţi cetăţenii acelei ţări.
Nu şi în România tuturor
posibilităţilor pentru floarea cea vestită a-nvârtiţilor făr’ de-obraz
(ciocoii-tâlhari şi politrucii mişei), unde – după mai bine de un sfert de veac
şi sub presiunea străzii – s-a ajuns la mult dorita democraţie originală
(pardon, oribinală!) de către Ion Ilici Iliescu şi ciracii săi: amestecul de
demagogie, plutocraţie şi ochlocraţie (proporţiile sunt dictate de împrejurări
şi interese), care la ţanc îşi schimbă forma ca să fie în ton cu moda
democratică a Apusului, dar în ruptul capului nu se atinge de fondul furocratic al tragediei româneşti
postdecembriste, deoarece numai în acest chip anapoda românii (a se citi grosul
românilor) au şansa istorică să dea înapoi ca racul şi să se simtă tot mai
înstrăinaţi în propria lor ţară.
(Iată ce afirmă Gustave Le
Bon în celebra lui carte Psihologia
maselor despre ochlocraţie, căreia – eufemistic – astăzi i se spune
„presiunea străzii”: „Mulţimile acumulează nu inteligenţă, ci mediocritate”;
„Actele mulţimii se află mai mult sub influenţa măduvei spinării decât sub cea
a creierului”, drept urmare „exagerarea mulţimilor are loc doar în ceea ce
priveşte sentimentele, nicidecum inteligenţa”; „Din momentul în care fac parte
din mulţime, atât incultul cât şi savantul devin la fel de incapabili de
observaţie”, asta nu numai pentru că „mulţimea gândeşte prin imagini”, ci şi
fiindcă „lipsită de spirit critic, mulţimea se arată de o credulitate
excesivă”; „A declanşa o revoluţie este întotdeauna mai uşor decât a o duce
până la capăt”...)
Trist dar adevărat,
românii din nou s-au lăsat traşi pe sfoară de aparenţa democratică a căderii
guvernului Ponta şi a instalării aşa-numitului guvern tehnocratic Cioloş. Oho,
şi încă ce tehnocraţie democratică (sau poate că invers), când numele lui
Cioloş a fost vehiculat cu câteva luni înainte de mazilirea lui Ponta, iar
ungerea lui ca premier nu doar că a fost agreată, ci chiar impusă de Uniunea
Europeană! Tragedia de la clubul Colectiv
n-a făcut decât să grăbească niţel lucrurile. Oricum de ziua naţională a
României erau prevăzute proteste şi mişcări de stradă dirijate din umbră de
hiperatentele noastre servicii secrete la semnalele venite dinspre marile
cancelarii occidentale. Că doar nu se făcea ca România aproape integrată
politic şi complet dezintegrată economic să meargă înainte cu aceleaşi partide
doldora de penali plini de bani (oriunde politica se face cu bani, chiar cu
bani murdari, dar nu atât de sfidător-grosier ca pe meleagurile noastre!), când
e ştiut că în anul 2019, pentru o perioadă de şase luni, ea va prelua şefia
Uniunii Europene. Ceea ce ar fi însemnat ca europenii cu ştaif şi plini ochi de
principii democratice (mai mult în teorie decât în practică) să se lase conduşi
de nişte puşcăriaşi sadea, iar americanii să piardă pariul cu corupţia
românească ţinută sub control.
Prin urmare, guvern
tehnocratic (nesusţinut doar de Ponta şi ai lui), deşi în logoreea numită
„Programul de guvernare” nu apar niciunde idei clare şi precise de redresare economico-socială
(într-un an nici nu-i cu putinţă, avându-se în vedere prioritatea numită Legea
bugetului şi cele două campanii electorale de anul viitor) şi deşi membrii cei
mai marcanţi ai acestui hibrid politico-tehnic au certe afinităţi politice
(Dacian Cioloş a fost ministrul Agriculturii în guvernul Tăriceanu şi a ajuns
comisar european pe probleme agricole cu ajutorul neprecupeţit al fostului
preşedinte Traian Băsescu, Vasile Dâncu este membru marcant în PSD-ul clujean,
Costin Grigore Borc este apropiat, poate chiar membru al al PNL-ului), iar
mulţi dintre membrii actualului cabinet sunt în primul rând oameni de
valoare...ai serviciilor secrete (SRI şi SIE).
În aceste condiţii şi
având în vedere grija occindentalilor pentru creerea aparenţelor de democraţie,
se poate spune că mai degrabă România s-a pricopsit cu un guvern de
legătură-umplutură între coruptele guverne politicianiste anterioare şi cel
care se va crea după alegerile generale de anul viitor.
Pe scurt, un aranjament
care nu doar că pe moment mulţumeşte Uniunea Europeană (şi-a impus omul dorit)
şi strada (a contribuit la căderea unui guvern mincinos şi corupt), ci şi
partidele politice – le oferă timpul necesar pentru regrupare şi cosmetizare,
adică pentru a părea altceva decât sunt ele în esenţa lor. Căci, vorba
românului, din coadă de câine nu faci niciodată sită de mătase. Dat fiind
putregaiul politic postdecembrist, din actualii politruci n-ai cum să scoţi
oameni cinstiţi şi competenţi. Eventual mai abili decât fârtaţii lor ajunşi pe
mâna justiţiei...
Sighetu Marmaţiei,
George PETROVAI
22 nov. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu