Sunt mândru că
mai sunt român,
Şi mândr-oi fi
cât mai rămân,
Că s-ar putea să-mi fac pe plac
Şi să mă
întorc-napoi la dac,
Că ei au fost
primii d-aci,
Și au fost mândri
că sunt daci,
Și au transmis mândria
lor
În clopul moroșenilor,
În lemn, în apă
și-n pământ,
În graiul sfânt
din pur cuvânt
Iubirea sacră de
la zei,
În floarea scumpă
a iei,
În munții noștrii
cei cărunți
Și-n codrii
seculari din munți,
În doina ce-o
cântă cu dor
Păstorii la
stânile lor,
În tot și-n toate
cât privești
Sunt lucruri
sfinte, din povești,
Ce și-au păstrat
a lor mândrie,
În tine maică ..
Românie ..
Dar te-au furat,
te-au umilit,
Pământ străbun
din cer slăvit,
Te-au schilodit,
iubită ţară,
Şi te-au vândut
tâlhari-afară,
Ţarina ta, picior
de plai,
Şi-nţelepciunea
dintr-un grai,
Au măzgălit-o
derbedeii
Şi-au pângărit-o
toţi mişeii,
Puşlamale de doi
bani
În haite slute de
golani,
Cu rânjete de
javre blege
Şi schelăieli de
oi betege.
Urmaşi ai Romei
vă spuneţi?!
La ei atunci să
o-ntindeţi,
Să vă luaţi cu
voi socoata
Că se învârte
iarăşi roata,
Că-n Maramureşul
istoric
Mai curge sânge
preistoric,
Căci dacii încă
n-au murit
Din foc şi apă au
răsărit,
Să întregească a
lumii soartă,
Să sfarme lacătul
pe poartă,
S-aducă o dreaptă
raţiune
Din zei slăvită-înţelepciune,
S-audă toţi
deştepţii lumii
Că dacii sunt din
boaba spumii,
Popor ales de
Dumnezeu
Să ţină aprins un
foc mereu,
Să nu se lase
umiliţi
De toţi jegoşii
cei pârliţi,
Căci D-zeu le-a
dat menirea
S-arate lumii
ce-i iubirea,
Ştiinţa sacră a
fericirii
Închisă-n taina
nemuririi,
Închisă-n lutul
pământesc
Şi focul
sacru-mpărătesc ...
Dan Bordan – 16 mai 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu