marți, 24 noiembrie 2015

Tehnobaladă incomodă


Aţi ruginit la guvernare,
bieţi politruci încumetriţi,
şi forţa străzii nu mai vrea
poporul să-l ocârmuiţi,

ci vrea schimbare radicală,
deşi esenţa-i taină mare.
Tehnocraţia doar putea
să pună forma în mişcare...

La urma-urmei ăsta-i mersul
în Europa unitară –
cei tari să-şi facă mendrele,
iar robii n-au decât să piară,

căci de islamici locul lor
va fi îndată ocupat,
chiar dacă-ntregul continent
e tot mai des însângerat.

(După canonul bruxelez,,
nu eşti un vrednic democrat
de nu primeşti migrantu-n casă
să-l omeneşti ca pe-un fârtat,

ca mai apoi să ai de-a face
cu fanatismul nărăvaş –
ori joci cum muezinul cântă,
ori eşti tratat ca un vrăjmaş...)

Noi, tehnocraţii ce-i vedeţi
suntem guvern de umplutură
între ce-a fost un sfert de veac
şi-o să avem în bătătură

la viitoarele alegeri.
Mandatul nostru-i limitat,
deci ţinta noastră-i pe măsură:
Rămâne fondul neschimbat!

De ne-am dori marea cu sarea
n-ar fi un lucru prea cuminte –
majoritarii-n Parlament
merg cu programul dinainte,

când era Ponta premier
şi alianţa-l susţinea.
Ca tehnopolitruci noi credem
că nu-i deloc idee rea,

astfel putând să împăcăm
varza cu capra şi cu lupul,
până ce anul se va scurge
şi noi ne vom atinge scopul.

Iar scopul nostru patriotic
- de ofiţeri acoperiţi –
este să-i spunem Uniunii
„Am înţeles” şi „Să trăiţi!”

De-aceea noi vom face totul,
un tot de apă preasfinţită,
speranţa ţării să-ntreţinem
că-n Europa-i preţuită.

Dovadă banii ce-i primeşte
din al său anual tribut
şi rolul de cobai impus
românului dator vândut...

Când totul este plănuit
în multiforma Europă,
de ce s-a mai văzut Iohannis
cu a politicului trupă?!

Pesemne c-asta e reţeta
să iasă păcăleala-ntreagă –
altfel n-ar fi democraţie
şi n-ar mai aflarea-n treabă.

            Sighetu Marmaţiei,                                                     George PETROVAI

                   24 nov. 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu