Beneficiile mierii de albină pentru sănătatea fizică şi mintală

Monofloră, polifloră sau non-florală, mierea are acţiuni diferite în funcţie de planta, complexul de flori sau seva copacului din care a fost obţinută. Ca regulă generală, consumul zilnic de miere, indiferent de tip, este un miracol pentru sănătate, dar anumite sortimente ţintesc afecţiuni specifice Un aliment care conţine toate vitaminele pe care nutriţioniştii le consideră necesare pentru sănătate, dar şi minerale şi antioxidanţi, cu beneficii dovedite în prelungirea vieţii şi creşterea rezistenţei organismului, mierea este esenţială pentru sănătate. Prima substanţă dulce folosită de către om, mierea este atât un aliment de mare valoare cât şi un „medicament“ extrem de apreciat de medicina populară şi cea modernă. Mihail Petru Apostolescu, apicultor prahovean dintr-o familie cu o lungă tradiţie, ne-a explicat beneficiile principalelor tipuri de miere, acestea „moştenind“ proprietăţile curative ale plantelor din care au fost adunate.

1. Mierea de salcâm – Fină la gust, încântă prin claritate, limpezime şi puritate. O proprietate excepţională este aceea că, în combinaţie cu alte alimente, ceaiuri sau cafea, le îndulceşte, fără a influenţa gustul. Este un tip de miere care cristalizează foarte greu. Tipul de miere care se absoarbe cel mai uşor de către organism, mierea de salcâm este bogată în complexul B – vitameinele B1, B2, B6, B12. Are proprietăţi antiseptice şi poate fi folosită cu succes în tratarea tusei, dar şi pentru bronşite, gastrite, ulcer, reumatism, în convalescenţe şi pentru întărirea imunităţii.
2. Mierea de tei – O miere de culoare galbenă, cu reflexe verzi, mierea de tei păstrează parfumul delicat al florilor din care este culeasă. Are proprietăţi antiseptice şi este utilizată pentru a trata răcelile, stările gripale, tusea şi bronşita. Dizolvă mucusul şi curăţă gâtul şi este foarte eficientă pentru persoanele care suferă de stres şi insomnie. Puţină miere de tei înainte de culcare este mai bună decât oricare alt somnifer. Proprietăţile sale antiinflamatorii o fac ideală şi pentru tratarea crampelor şi a problemelor renale.
3. Mierea polifloră – Obţinută din nectarul mai multor specii de flori, mierea polifloră variază în privinţa aromei şi a culorii în funcţie de tipul de floare predominant. Bogată în vitaminele B, C şi K, fier, calciu şi potasiu, mierea polifloră stimulează apetitul, facilitează procesul digestiv, îmbunătăţeşte activitatea inimii şi a ficatului, duce la creşterea procentului de hemoglobină din sânge şi este un remediu excelent pentru oboseala fizică şi psihică. Acest tip de miere este recomandat pentru tratarea anorexiei datorită conţinutului bogat în fier. De asemenea, un consum regulat de miere polifloră poate preveni problemele de creştere şi demineralizare a oaselor.
4.  Mierea de floarea soarelui – O miere monofloră care variază coloristic de la galben auriu până la galben închis, cu o dulceaţă specifică şi miros plăcut, mierea de floarea soarelui poate fi fluidă, vâscoasă sau cristalizată cu cristale mari. Este recomandă în cazuri de anemii, stări de surmenaj, efort fizic şi intelectual pentru toate categoriile de vârstă. Este singurul sortiment de miere care conţine lecitină, susţinând procesul de învăţare.
5.  Mierea de rapiţă – O miere mai puţin dulce, care cristalizează rapid într-o consistenţă cremoasă, mierea de rapiţă are proprietăţi antibacteriene, ajută la scăderea colesterolului, regenerarea şi menţinerea elasticităţii pereţilor vasculari. Are efecte foarte bune pentru prevenirea osteoporozei, reduce riscul de ateroscleroză, asigură buna funcţionare a creierului, protejând de maladia Alzheimer, şi previne depresiile.
6.  Mierea de mană (pădure) – Este o miere care nu se obţine din nectarul florilor şi singura care nu conţine polen. Mierea de mană este ne-florală şi se obţine de pe seva frunzelor copacilor şi a trunchiurilor de copaci (brad, pin, stejar). Culoarea poate varia de la roşu la brun închis şi este recomandată pentru combaterea anemiei, a răcelilor şi prevenirea infecţiilor căilor respiratorii şi ale stomacului.
7. Mierea de mentă şi flori de baltă – Mierea de baltă se obţine toamna şi reprezintă ultimul cules al albinelor din sezonul apicol. Pe malul şi în Delta Dunării, în zonele care au fost inundate, apare flora spontană care este compusă din plante precum butoiaş, sulfină, pălămidă, mentă şi altele. Atunci când cantitatea de mentă este predominantă (peste 70%) se consideră miere de mentă. Această miere are culoarea galben-roşcat până la verzui-brun, cu un gust dulce-acrişor care lasă o notă finală răcoroasă, datorită mentei. Acest tip are un conţinut foarte ridicat de vitamina C şi este tonifiantă. Ca utilizări terapeutice este foarte bună în dischinezii biliare şi gastrointestinale, antiseptic în spasme pilorice, calmează durerile, uşurează digestia şi combate balonarea.
8.  Mierea de păducel (gherghinar) – O miere cu o culoare foarte deschisă, aproape de alb şi o aromă fină, suavă, mierea de păducel îşi arată adevărata valoare abia după ce cristalizează, când formează o masă untoasă, din care lipsesc cristalele obişnuite. Similar plantei din care este obţinută, are efecte extraordinare în circulaţia coronară, activitatea muşchiului cardiac şi folosită cu succes în regularizarea tensiunii arteriale. De câţiva ani, s-a constat şi faptul că este foarte bună în reglarea nivelului de colesterol din organism şi, prin bogăţia de antioxidanţi din compoziţie reduce leziunile oxidative la nivel de capilare. Mierea de păducel este un remediu eficient pentru cei care sunt foarte stresaţi din cauza jobului, au dietă neregulată, ameţeli, insomnie, afecţiuni cardiovasculare, dureri reumatice, artrita, afecţiuni cronice la nivelul stomacului şi intenstinelor, tensiune arterială, oboseală şi neurastenie.

                                                                    Dr. Iulian COZA