duminică, 24 aprilie 2016

Baia Mare „Capitală Europeană a Culturii 2021” sau „Capitala Europeană a Cianurii”, începând cu 2016 ?!




I   Baia Mare candidată la Capitala Europeană a Culturii în 2021


În calitate de cetăţean european român, locuitor al municipiului Baia Mare, membru al comunităţii locale, susţin fără rezerve (ca şi majoritatea băimărenilor, chiar maramureşenilor) ca municipiul Baia Mare să fie declarat „Capitala Europeană a Culturii în 2021”. Consider că în obţinerea titlui de „Capitală Europeană a Culturii”, rolul hotărâtor, determinant îl are întreaga populaţie a municipiului, cetăţenii din zona metropolitană Baia Mare prin implicarea în toate acţiunile , activităţile, demersurile făcute (şi de autorităţile locale, cele judeţene) inclusiv în achitarea creditelor contractate şi în acest scop, de peste 22 milioane de euro, cele prezente.
Am propus, ca şi cetăţean băimărean, component al societăţii civil, direct juriului european de la Ministerul Culturii şi următoarele proiecte care să completeze paleta acţiunilor întreprinse de către autorităţi (propuneri parţial agreate de municipiu):
  • În anul 2016, cu prilejul aniversării a 120 de ani de la constituirea, în 1896, a „Şcolii Băimărene de Pictură”, municipiul Baia Mare să fie declarat „Capitala Europeană a Picturii”, care ar constitui un pas hotărâtor în obţinerea titlului  din anul 2021. Pentru realizarea acestui deziderat al anului 2016, încă din septembrie 2014 am solicitat sprijinul celor 15 şefi de state şi guverne care între 1896-1944 au avut (peste 2000) artişti, colonişti, pictori, profesori, etc., aparţinând (s-au considerat) „Şcolii Băimărene de Pictură”.
  • Câmpul Tineretului să devină locaţie permanentă „MUZEU ÎN AER LIBER” pentru sculpturile în piatră (de la Muzeul Florean), pentru sculpturile în lemn (Vida Gheza), etc.
  • Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Tineretului, să fie transformate, amenajate (conform normelor UE) inclusiv cu fonduri europene în Centre multiculturale, multifuncţionale, multietnice, etc.
  • Amenajarea unui muzeu al mineritului din zona Baia Mare – Maramureş în vechea mină Dealul Crucii şi realizarea unui turism minier subteran în minele, galeriile din zona Baia Mare, din zona metropolitană.
  • În zona metropolitană Baia Mare să se includă şi muzeele de la Şişeşti, Coltău, Castelele de la Valea Borcutului, de la Satulung, unele biserici din patrimoniul UNESCO din zonă, case memoriale.
  • Angajarea deplină, responsabilă, eficientă a cetăţenilor municipiului, a celor din zona metropolitană, membrilor societăţii civile (de la copii la cei în vârstă), al tuturor instituţiilor abilitate în acţiuni, activităţi de promovare a municipiului cu obiective culturale, artistice, turistice, sociale care să concure  la acordarea titlului de „Capitală Europeană a Culturii” în 2021. Titlul nu se obţine doar prin voinţa şi acţiunile unui grup etilitist restrâns – 3-5 persoane şi fără voinţa, acţiunile întregii colectivităţi băimărene. Total revoltătoare atitudinea persoanelor de la Fundaţia „Baia Mare 2021”. Au solicitat să plec din sediu, ameninţându-mă că nu sunt băimărean fiindcă vin cu propuneri.


II. Baia Mare, capitală a cianurii (folosirea ei în procesul tehnologic de către S.C. ROMALTYN MINING S.R.L.). Exploatarea resurselor sterile (pirita de la Iazul Flotaţia Centrală) între 2016 – 2025?!


După un proces de peste 2,6 ani între C.L. Baia Mare plus Primăria Baia Mare şi S.C. ROMALTYN MINING S.R.L. în dosarul cu nr. 4377/84/2013, Tribunalul Sălaj, prin Hotărârea nr. 87/260/2016, admite cererea S.C. ROMALTYN MINING S.R.L. în mod practic, dacă şi la Curtea de Apel Cluj (ultima instanţă) se menţine această hotărâre de la fond, S.C. ROMALTYN MINING S.R.L încă din vara anului 2016 poate să înceapă exploatarea, prelucrarea resurselor de steril (pirită) de la iazul Flotaţia Centrală 10,5 milioane tone, ca şi a altor resurse din zonă timp de 7+2 ani, pe bază de cianură şi acid clorhidric. Între 2016 – 2025 populaţia municipiului, cei din zonele adiacente vor fi din nou supuşi unei masive otrăviri cu cianură de către uzina morţii (ROMALTYN) situată într-o zonă rezidenţială (locuinţe, policlinica, campusul universitar, supermarket.(vezi accidentul cu cianura din China).
Timp de 8 ani (1999- 2007) am fost supuşi de către S.C. Aurul TRANSEOLO S.A., otrăvirii cu cianură, să nu mai acceptăm s-o facă şi S.C. ROMALTYN MINING S.R.L, şi aşa cum s-a procedat în urmă cu doi ani prin protestele masive împotriva începerii exploatării aurului la Roşia Montană, să protestăm toţi locuitorii pentru a se opri definitiv activitatea ucigaşă pe bază de cianură a uzinei morţii.
Toate autorităţile abilitate ale statului, inclusiv cele privind siguranţa şi securitatea naţională, implicit al cetăţenilor au obligaţia imperativă (Constituţia României, Constituţia Europeană) de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura protejarea dreptului la un mediu sănătos şi protejat, care este garantat ca parte a dreptului la viaţa privată şi de familie, să analizeze (şi să stabilească vinovaţii şi măsurile luate), modul cum s-a obţinut după 15 ani, documentul de la A.N.M.R. prin care actuala locaţie a ROMALTYN a fost declarată perimetru minier, folosit în justiţie la Zalău?
A reuşit S.C. ROMALTYN să-şi menţină concesiunea asupra iazului Flotaţia Centrală în dauna statului român cu o cantitate de peste cinci tone numai de aur, preluată de la S.C. TRANSEOLO S.A., care a păgubit statul român cu sute de milioane de dolari şi ulterior a intrat în faliment? Cât va pierde din nou România?

Cum s-au dat (legalitatea) autorizaţiile (5!) de construire în perioada 2007-2010 pentru unele obiective ale S.C. ROMALTYN, ce interese au fost la mijloc, ce înţelegeri au fost şi cu cine? Autorităţile abilitate ale statului român, deşi au cunoscut uriaşul jaf făcut de firme străine (care se doreşte a fi continuat), în obţinerea aurului, argintului din sterilele de flotaţie la Baia Mare nu au luat măsuri de stopare şi recuperare a acestuia? Abuz în serviciu, funcţie? Baia Mare nu acceptă să fie şi capitală a cianurii!

                                                              Colonel (r) Vasile Tătaru



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu