luni, 25 aprilie 2016

eCreator în „vizorul” revistei „În bătaia peniţei”

  Am avut şansa să citesc revista de cultură, literatură şi artă, fondată la Caransebeş de către Ana - Cristina Popescu, Adrian Popescu şi Simona Petronela Mîţu, „În bătaia peniţei”, numerele din ianuarie – martie 2016, în care apar cu materiale importanţi scriitori maramureşeni şi am rămas cu o impresie bună.
         Astfel, la rubrica Evenimente este prezent poetul Ioan Romeo Roşiianu, care spune despre gruparea „eCreator şi PRIETENIILE LITERARE legate cu scriitori cunoscuţi din ţară inclusiv cei din Mehedinţi, printre altele: „Ideea de a face o ediţie specială din eCreator, împreună cu confraţii din Mehedinţi mi se înşurubase în minte şi în suflet de mai multă vreme, Gabriela Mimi Boroianu fiind primul confrate cu care am bătut monedă pe asta, căreia i-am împărtăşit intenţia.”
          La rubrica Religie preotul stavr. Radu Botiş semnează un articol intitulat „Moartea şi Învierea Domnului”, adică vorbeşte despre semnificaţia morţii lui Iisus şi despre cina cea de taină din Joia Mare.
          O plăcută surpriză pentru mine este faptul că sunt alocate pagini multe învăţământului din acel areal. Sunt articole despre activităţile desfăşurate în săptămâna  „Şcoală Altfel”. Aici semnează: Ana -  Cristina Popescu, Simona Gabriela Ţîru, Manuela Dănescu Procoian, Simona Petronela Mîţu, Marciana Corici şi Irina Turnea.
         Poezie semnează Valentin Busuioc, Ana Ghiaur, Maria Ieva, Claudia Iazmina Lazăr şi Petru Andraş.
         Eseul este reprezentat de Marco Duţă, Minodora Amariei, Dariana Lavinia Dunărinţu, Gabriela Dagman Preda şi Viorel Gabriel Picher.
         Monografia este prezentă prin Ion Turnea, iar Pagini de istorie semnează Romulus Frâncu.
          La rubrica „Gânduri” apare Simion Teodorescu, iar despre Apariţiile editoriale şi câteva recenzii semnează cunoscuţii: Ionuţ Caragea, Maria – Ana Tupan, Ion Turnea, Melania Rusu Caragioiu şi Victor Rusu.
         „În bătaia peniţei” este o revistă modernă, uşor de citit şi atractivă datorită graficii şi tehnoredactării realizată de Ana – Cristina Popescu.
         Cei care doresc să trimită materiale pentru numărul următor al revistei care o să apară în luna iulie, o pot face la adresa inbataiapenitei@yahoo.ro  sau pe adresa redacţiei: str. 1 decembrie, bloc 4, scara A, ap. 18, localitatea Caransebeş, cod 325400, jud. Caraş Severin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu