vineri, 12 august 2016

Arestari în dosarul Sky News: Cei trei "traficanţi de arme", trimişi după gratii

Cei trei asa-zisi traficanti de arme din reportajul falsificat al Sky News au fost arestati preventiv, in urma unei decizii de vineri seara a Curtii de Apel Bucuresti (CAB).
Un judecator pentru drepturi si libertati de la CAB a decis arestarea preventiva pentru 30 de zile a fratilor Atilla Csaba Pantics si Levente Pantics, precum si a intermediarului, Mihai Aurelian Szanto. Hotararea nu este definitiva, dar executorie, si poate fi atacata la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Toti cei trei sunt acuzati de complicitate la "comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, cunoscand caracterul fals al acestora, daca prin aceasta se pune in pericol securitatea nationala", infractiune pentru care risca pana la cinci ani de inchisoare.

De asemenea, barbatii sunt acuzati si de nerespectarea regimului armelor si munitiilor si constituirea unui grup infractional organizat.

Avocatul unuia dintre ei sustine ca, daca jurnalistul britanic Stuart Ramsey va fi adus in fata autoritatilor judiciare din Romania, clientul sau va cere realizarea unui test poligraf.

"Daca domnul Stuart Ramsey va fi adus in fata autoritatilor judiciare romane, noi solicitam si efectuarea unui test poligraf, de detector de minciuni, sa vedem cine minte. Eu unul cred foarte tare in faptul ca domnul Csaba este foarte sincer", a spus Marcel Vrabie, la Curtea de Apel Bucuresti.

Precizarile vin dupa ce procurorii DIICOT au anuntat joi seara ca ii vor cita pe jurnalistii Sky News pentru audieri, prin intermediul unor comisii rogatorii, pentru a se stabili in ce conditii a fost realizat materialul privind presupusii traficanti de arme din Romania, reportaj despre care anchetatorii sustin ca este o inscenare. Acelasi lucru sustin si cei trei barbati arestati.

"Inregistrarea nu este un fals, fals este scenariul. Simplul fapt ca reporterii englezi afirma ca au fost arme militare. Orice specialist isi da seama numa dintr-o simpla privire ca sunt de vanatoare, in niciun caz arme de atac. Clientul meu regreta.

Cand si-au dat seama de prostia pe care au facut-o, si asta s-a intamplat destul de tarziu, au fost socati, nu le venea sa creada. Pana atunci nu aveau nicio problema cat timp ei, reporterii englezi, au promis ca vor face precizarea ca personajele si faptele sunt fictive", a mai spus avocatul.

Ministrul Justitiei anunta in ce conditii statul roman va da in judecata Sky News

DIICOT sustine ca "din cercetarile efectuate a rezultat ca in realitate, asa-zisa investigatie jurnalistica nu era fundamentata pe fapte si imprejurari reale, ci a fost creata din initiativa jurnalistilor, prezentand ca veridice unele date si informatii false".

"Informatiile false la care facem referire, asa cum s-a evidentiat si mai sus, au generat sentimentul de insecuritate in randul populatiei, iar institutiile si structurile cu atributii in domeniul ordinii si sigurantei publice au facut eforturi considerabile, angrenand resurse umane si logistice consistente, tocmai pentru a identifica in cel mai scurt timp posibil persoanele ce apar in respectivul material video si a inlatura o potentiala stare de pericol", a aratat DIICOT, precizand ca ancheta s-a desfasurat cu sprijinul SRI. Preluare ZIARE.COM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu