DANIEL MUREŞAN - TIMPUL, ŢELUL NE SUNT ARĂTATE ŞI RETRASE

Să fie mintea o frumoasă recompensă

primită pentru caznă, scopuri şi potolirea
întunericului ce ne înconjoară ?

Şi cei care nu cred în forţa cugetului, ci doar
într-un destin nemilos sunt scăldaţi
toată viaţa în spiritele ce-i înconjoară.
Toate se nasc din încercări şi vise,
din pătrunderea, amabilitatea şi datoria celorlalţi,
sunt o formă zeiască de voluptate.
Tâmplele sunt rezemate de palatele cunoaşterii
şi culturii, de închipuirile bisericilor cunoscute,
chipurile copiilor sunt însetate de risipirea îndoielilor.
Desprinderea binelui este pusă în legătură
cu obrazul prunciei,
purtarea frumoasă, urmează cititul cărţilor
şi nesfârşite potriviri şi demonstraţii
în jurul enigmelor.
Mintea clocoteşte în faţa putinţei de a crea avantaje,
se dau noi examene.
ca şi în faţa dezlănţuirilor pământului şi cerului.
Adâncimea ne este un dat al forului interior.
Omul este, cu măsura ce-l însoţeşte,
un spiritual, un acomodat la diversitate,
vai şi un neştiutor
chemat să răspundă faţa dezlănţuirilor
pământului şi cerului.
El ştie să-şi însumeze câştigurile şi mai ştie
să vorbească cât trebuie despre eternitatea
neînţelesurilor.
De ce atunci timpul, ţelul ne sunt retrase ?