Marți, 11 octombrie 2016, de la ora 10.00, în Șomcuta Mare
au fost inaugurate două blocuri sociale a căror construcție a început încă din
anul 2009, prin fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice (MDRAP). La invitația primarului orașului Șomcuta Mare,
Gheorghe Buda, la acest moment important pentru comunitatea locală a participat
și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
”Am inaugurat două
blocuri sociale, a câte 24 de apartamente fiecare, pe strada Postei nr. 3.
Apartamentele sunt cu câte una, două sau trei camere, iar chiria este modică.
Am semnat, cu bucurie, 41 de contracte de închiriere către beneficiari, acesta
fiind numărul solicitărilor depuse la Primăria Șomcuta Mare, care s-au încadrat
în condițiile impuse de lege.
În cursul zilei de miercuri, 12 octombrie, vom semna și
procesul verbal de predare-primire al locuințelor, urmând ca viitorii locatari
să se prezinte la societățile de distribuție a energiei electrice, a gazului și
a apei, pentru a încheia contractele individuale. Contractele de închiriere ale
locuințelor sunt pentru o perioadă de cinci ani de zile, cu posibilitatea
prelungirii și au o clauză care prevede că locatarii trebuie să își achite
chiria și taxele, în maximum trei luni de la emiterea facturilor. Nu cred însă
că aceasta va fi o problemă, dat fiind faptul că, pentru un apartament cu trei
camere, chiria lunară va fi de 108 lei, iar pentru apartamentele cu una,
respectiv două camere vorbim de sume de aproximativ 60 – 80 de lei pentru o
lună. Apartamentele sunt date la cheie, tot ce rămâne de făcut este să le
mobileze și să rezolve problema cu distribuitorii de gaz, curent și apă. Cei
mai harnici ar putea ca, până la finalul
acestei săptămâni, să fie mutați în noile case”, a declarat primarul comunei
Șomcuta Mare, Gheorghe Buda.
Gabriel Zetea: ”Felicitări primarului și Consiliului Local
Șomcuta Mare pentru faptul că promovează o administrație sănătoasă”
”Așa cum șade bine unei administrații publice locale
sănătoase, am văzut în Șomcuta Mare o preocupare parcă mai mare ca în alte
locuri față de domeniile care asigură viitorul unei comunități: educație,
sănătate și investiții în infrastrutura socială, pentru a asigura egalitatea de
șanse pentru fiecare membru al comunității. Am asigurat, astăzi, administrația
locală de întreg sprijinul Consiliului Județean Maramureș pe mai departe,
pentru continuarea proiectelor demarate în anii anteriori, mai ales în domeniul
infrastructurii. Șomcuta Mare are o structură geografică deosebită, cu multe
sate componente, care au mare nevoie de investiții pentru a fi conectate între
ele. Primarul orașului Șomcuta, Gheorghe Buda este, în primul rând, un om
gospodar, iar sprijinul obținut la alegerile locale din această vară îl obligă
să livreze rezultate rapid, lucru care s-a întâmplat până acum. Felicitări atât
edilului din Șomcuta Mare, cât și Consiliului Local, în primul rând pentru
faptul că promovează o administrație sănătoasă”, a declarat președintele
Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Gheorghe Buda: ”Proiectele pentru comunitate continuă cu noi
investiții importante”
Primarul orașului Șomcuta Mare a arătat că administrația
locală a finalizat aceste două blocuri sociale extrem de importante, dar pentru
comunitate sunt încă multe proiecte aflate în derulare. ”Se află în lucru un
proiect de canalizare contractat prin Agenția Fondului de Mediu, realizat în
proporție de 40%, cu termen de finalizare în 2018. Avem și un drum de 15 km
între localitățile Șomcuta – Văleni – Runc – Buciumi, pe OUG 28, finalizat în
proporție de 70%, care sperăm să fie terminat în cursul anul 2017. Tot pe OUG
28 finalizăm apa la Vălenii Șomcutei. Din bugetul local finanțăm un proiect
mare cu iluminatul public, prin care aproximativ 600 de lămpi vor fi schimbate
în întregul oraș, în următoarele două – trei săptămâni. Totodată, avem în
execuție căminul cultural și apa la Finteușu Mare, primul proiect fiind în
valoare de 1.400.000 de lei, iar cel de-al doilea de 950.000 de lei. În
procedură de licitație se află baza sportivă de la Șomcuta Mare, în timp ce, în
aproximativ o lună, vom finaliza un teren multifuncțional de sport la Buciumi.
Tot în localitatea Buciumi avem în vedere reabilitarea căminului cultural, care
se află în fază de proiectare, urmând să fie făcută licitația în acest sens”, a
arătat primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu