Avocatul Gheorghe Mateuţ este unul dintre experţii pe care
Comisia Naţională de Etică l-a consultat înainte de a da un verdict, în 2012,
în cazul suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.
„Am citit teza, am analizat-o cu creionul în mână şi opinia mea este că nu a
plagiat”, a spus avocatul. Mateuţ a fost unul dintre experţii care a analizat,
în aceeaşi perioadă, doctoratul lui Victor Ponta. concluzionând că fostul
premier nu a plagiat.
„Am formulat o opinie pe baza materialulului aflat la
dispoziţie. E o teză valoroasă, departe de a fi suspectată de plagiat. Doamna
Kovesi e un om foarte bine pregătit profesional. (...) Acest raport este un punct de vedere tehnic,
de calitate, exprimat de u profesor universitar”, a declarat Mateuţ, la Realitatea Tv.
Avocatul că acuzaţiile deputatului Sebastian Ghiţă,
susţinute de fostul preşedinte Traian Băsescu, vizează denigrarea şefei DNA. „E
o acţiune concertată în acest sens”, a comentat el.
Gheorghe Mateuţ a negat afirmaţiile lui Ghiţă privind faptul
că raportul tehnic de neplagiat în cazul doctoratului lui Kovesi a fost
falsificat. Avocatul a precizat că l-a cunoscut pe Ghiţă ulterior acelui
moment, în contextul unui proces.
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, la finalul lunii
septembrie, la
Parchetul General , un autodenunţ în care susţine că, împreună
cu mai mulţi demnitari ai statului român, a participat la falsificarea
raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a procurorului-şef DNA,
Laura Codruţa Kovesi.
"M-am decis să vin la Parchetul General
şi să fac un lucru care mă apasă şi cred că este motivul pentru care nmi s-au
întâmplat toate astea în ultimii doi ani. Am venit să aduc un autodenunţ, care
vizează felul în care eu şi mai mulţi demnitari ai statului român au participat
la măsluirea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a Laurei
Codruţa Kovesi", a declarat deputatul Sebastian Ghiţă
În replică, şefa DNA susţine că nu şi-a plagiat teza de
doctorat, calificând acuzaţiile drept „afirmaţii defăimătoare, fără precedent
în acest an” al persoanelor cercetate de procurorii anticorupţie.
Imediat după declaraţiile lui Sebastian Ghiţă, Traian
Băsescu a ieşit public, în intervenţii la posturile de ştiri, să confirme
spusele deputatului.
„Autodenunţul lui Ghiţă va confirma informaţiile pe care eu
le aveam. Astăzi Ghiţă mi-a dat speranţa că pot vorbi credibil”, a spus
Băsescu.
Mai mult, fostul preşedinte a acuzat-o pe şefa DNA că „şi-a permis să ridice telefonul de
convorbiri operative şi să sune la un demnitar român şi să-l ameninţe că dacă
se reia cercetarea pe teza ei de doctorat vor fi arestări”.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a calificat
autodenunţul lui Ghiţă ca fiind „ciudat”
GÂNDUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu