Vineri,
30 septembrie, prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, a
efectuat, împreună cu inginer-șef Stelian Ivașcu, reprezentant al Sistemului de
Gospodărire a Apelor Maramureș, o verificare a stadiului lucrărilor de
îndiguire și consolidare de mal a râului Tisa, precum și a potențialelor puncte
de trecere a frontierei româno-ucrainene în scopul creării unor căi de
comunicație rutiere și de căi ferate pe sectorul Sighetu Marmației – Teceu.
Verificările efectuate pe cursul de apă au evidențiat
finalizarea în procent de 95% a lucrărilor de îndiguire a incintei Teceu și în
procent de 90% a incintei de îndiguire Remeți (6 km ), lucrări care elimină
riscul de inundare a celor două localități. De asemenea, a fost scos în
evidență faptul că lucrările de consolidare și stabilizare a malului stâng al
râului Tisa (14 km )
au fost realizate integral.
O atenție deosebită a fost acordată găsirii unor soluții
optime pentru realizarea unor puncte de trecere a frontierei. Au fost
verificate în teren punctele Teceu – Piatra, zona podului rutier avariat de la Teceu , zona podului CF –
Câmpulung la Tisa.
Verificările efectuate au scos în evidență că primele două
pot fi amenajate într-un timp relativ scurt și cu costuri mici, pentru
configurarea punctelor de trecere rutiere și pietonale. Trecerea pe cale ferată
poate deveni, într-un timp foarte scurt și cu costuri minime, operațională atât
din punct de vedere al căilor ferate, cât și în ceea ce privește problematicile
privitoare la poliția de frontieră și vamă. Acest pas înainte este necesar și
prioritar pentru viața economică și socială a județului Maramureș, el conducând
la dezvoltarea relațiilor economice între România și Ucraina, precum și la înlesnirea
legăturilor dintre Maramureș și Transcarpatia.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu