Proză scurtă - Ioan METEŞ MORAR-CHELINŢANU

PEDEAPSA

            Într-una din zilele mai reci de primăvară, din luna martie, cam la două săptămâni după ziua când sud-estul României s-a zguduit mai serios ca altă dată, Loredan co-boarî din trenul de Baia Mare-Jibou, la Ulmeni. Obosit după o zi de alergare prin blocurile din Baia Mare pentru a lua niște comenzi pentru obloane rulante, se îndreaptă cu pași vioi spre râul Someș. Puntea pe cabluri nu era ga-ta și trebuia să treacă râul cu luntrea. Iuțea pasul să prindă loc în luntre la prima trecere. Acolo și atunci, când treci un râu cu o luntre se adeverște proverbul: „Cei din urmă vor fi cei dintâi!”. De aceea se grăbea Loredan, nu voia să fie cel dintâi. Dacă n-a avut parte de-o iubire în care să fi-e cel dintâi, nu mai spera, fiindcă se-mbolnăvise în arma-tă și vestea că-i tânăr pensionar s-a-ntins ca gripa între fete-le din satul Lăcusteni. Cam la o sută de metri de bufetul gării îi ajunge din urmă pe doi frați de cruce în compania cărora și-a petrecut fecioria. Pe drum a schim-bat câteva cuvinte de salut cu navetiștii, între care s-a simțit bine cu câțiva ani în urmă. Evita tema înbolnăvirii în armată, se săturase să mai explice cum a fost la inun-dațiile din 74 la Satu Mare. Discuta cu doi doi prieteni, despre obiceiul de a merge la fete în șezătoare. Toți trei și-au propus ca duminica vii-toare să meargă la fete în Remeți. La crucea drumului de lângă școală, Sile, zis Indianu, din cauza pletelor, a propus să se abată prin centrul Ulmeniului la o bere fiindcă nu s-au văzut demult. Alex, un om de echipă, dădu dovadă și de data aceasta că nu-și părăsește prietenii nici la bine, nici la rău, și-i zice lui Loredan:

            -Frătiuc, eu votez pentru! Tu?  

            -Pot să vă contrazic? Îi răspunde Loredan convins

în sinea lui că mai amână dojana din partea mamei sale că nu se însoară. Asta îl aștepta acasă de câte ori venea la părinți. Loredan schimbă subiectul întrebându-i pe Sile și Alex dacă-și amintesc meciurile de fotbal dintre școala lor din Lăcusteni și cea pe lângă care treceau. Arăta jal-nic, n-a mai fos renovată din vremea când era liceu renu-mit în zonă. Concura cu liceele din Baia Mare și Cehul Silvaniei. Povestind câteva amintiri din meciurile dintre cele două școli au ajuns la braserie. Fiind o vreme rece, nu s-au așezat pe terasă, au intrat în separeul localului. Gestionarul era prieten cu tata lui Loredan și-l întreabă schițând un zâmbet, dacă tatăl său mai lucră cu șușteria,  asta ca să găsească un subiect de conversație ca o gazdă amabilă. În loc să le ia comanda le povestește celor trei despre o pereche de pantofi cu scârț care numai șușterul Lica din Lăcusteni îi știa face.

            -Mă scuzați, m-au năpădit amintirile, cu ce vă ser-vesc?

            -Dacă tot l-ai lăudat pe tata, dă-ne câte un chevert mare și pregătește-ne trei grătare cât o balegă de vacă.

            -De unde atâta carne Loredan!? Să vă pară bine c-am pus ceva de-o parte pentru șeful de post!

            -Bine. Al meu să fie mai în sânge, adaugă Lore-dan mândru de tatăl său care avea prieteni peste tot. După ce au mâncat, au trecut la bere și Alex le propune un pa-riu. Lui Loredan și Sile li se părea exagerat să bei o halbă de bere în mai puțin de trei secunde fără să pui mâna pe halbă.

            -Cine pierde plătește consumația, le propune Alex fiind sigur de reușită.

            -Și dacă câștig plătesc eu, fiindcă mi-a mers bine

azi. Am câștigat cât un miner într-o lună, se învoiește Lo-redan la pariu. Ilie, aduce primele trei halbe. Curioși, Sile și Loredan îi zic lui Alex:

            -Să te vedem!?

Alex se apleacă deasupra halbei, o prinde între caninii de sus și maxilarul inferior și bate cu palma scurt pe masă. Nici n-au apucat bine să privească Sile și Loredan, uitân-du-se mirați unul la altul, neîncrezători, că Alex a termi-nat berea din halbă. Cum ai turna-o jos! Nici nu i se miș-ca mărul lui Adam! Curios, un client de la masa vecină îi propune lui Alex să repete cu încă o halbă. Alex se învo-iește cu propunerea vecinului cu condiția să plătească șa-se beri la masa noastră. Ilie aduce încă trei halbe coman-date de clientul curios. Alex ne șoptește schițând un zâm-bet:

            -Azi bem gratis.

            -Sunt la fel de curios ca vecinul de la masa alătu-rată, îi răspunde în șoaptă Loredan.

Stai liniștit, îl asigură Alex de victorie în pariul cu veci-nul de masă. După ce au băut berile câștigate de Alex, Loredan îi șoptește lui Alex să refuze ploaia de propuneri venite de la alți clienți curioși, fiindcă-n braserie erau și tineri care-i erau rivali lui Alex. Nu-l vedeau cu ochi buni  din motive de superioritate a forței. Mulți și-ar fi măsurat forța cu Alex parte-n-parte, dar le era frică. La plecare  Loredan lasă pe masă pe lângă valoarea consumației o bacnotă cu chipul lui Bălcescu și-i zice gestionarului pri-vind nota de plată și banii de pe masă:  

            -Mulțumesc nea Ilie și te rog să nu mă spui la tata c-am fost pe-aici!

            -Dute liniștit Loredane. Și eu am fost tânăr și cu

frică de părinți. Eu cu șușteru avem alte povești când vine

pe la mine! Când au ieșit cei trei din braserie, în stânga, în mijlocul ulicioarei dintre biserici un tip mic de statură, rotunjor, de-ți venea să sari peste el decât să-l ocolești, se prefăcea că-i beat. Indianu se apropie cu gândul să-l aju-te, rezemându-l de gardul bisericii. În totdeauna fapta bu-

 nă este trecută corect în catastiful omeniei. Individul care se prefăcea că-i beat, era Gioni, un tânăr din Ulmeni care după ce a fost exmatriculat din școala profesională s-a aciuat în Arad unde făcea multe, bune și rele, printre al-tele cumpăra și vindea blugi și ceasuri electronice pro-curate prin jefuirea sârbilor care veneau să facă afacei la Pâncota. Primul l-a recunoscut Loredan, fiindcă în 71 au pornit împreună cu alți doi să fugă din țară. În Beba Ve-che Loredan s-a răzgândit și s-a întors acasă. Nu putea trece peste gândul ce-o să-i facă securiști mamei sale.   Gionii și ceilalți doi au fost prinși în apropiere de Trieste și predați grănicerilor români. Aceștia i-au predat justiției comuniste care pedepsea urât, cu ani de închisoare, trece-rea frauduloasă a frontierei. După ce s-a eliberat de la pe-nitenciarul Popa Șapcă din Timișoara, văzând că nu mai merge cu jefuirea sârbilor, Gioni s-a întors în Ulmeni să vândă casa părintească. După ce și-a băut bruma de bani primiți pe sărăcia tatălui său, observându-l pe Loredan în braserie și știindu-l milos, s-a trântit în drumul cel mai circulat, ulicioara dintre biserici pe unde trecea Loredan spre Lăcusteni. A avut noroc cu Loredan, că l-a recunos-cut și și-a rugat prietenii să-l ducă în gară, să-i cumpere un bilet de tren, Ulmeni-Arad, și Dumnezeu cu mila. În drum spre râu, nu mai aveau de ce să se grăbească, dis-cutau vrute și nevrute, în special amintiri din serile când mergeau la baluri în Someș Odorhei, Inău, Benesat, Ulmeni, Ariniș, Sălsig, Năpradea, Cheud, Mireșu Mare, Satul Lung, Lăpușel, Săsar, Tăuți Măgherăuși, Cicârlău și alte comune. Alex și-a amintit de un pariu cu Gabi Roșcatu. Împreună cu Loredan, în primăvara anului 73, au trecut Someșul înnot, noaptea, pe la ora 24 când se în-torceau de la muncă. Apa fiind foarte rece și mare, aproa-pe să iasă din maluri. Pariase pe o gâscă și un litru de ho-rincă promise de Roșcatu. În timp ce Alex și Loredan se îmbrăcau pe malul drept luându-și hainele trecute cu luntrea, Gabi Roșcatu strigă de pe dunga Văii Glodului că nu mai dă nimic! Alex și Loredan au alergat după el să-l bată fiindcă nu-și ținea promisiunea. Gabi a scăpat. A a-pucat să intre în casă, altfel cu toată prietenia primea o mamă de bătaie.

-Cum trec anii!? Se întreba mirat Alex.

-Da mă! Sunt patru ani de atunci îi răspunde Lore-dan!

-Timpul a fost, este și va fi! Constată Indianu du-pă care adaugă ca un liber cugetător: „noi suntem doar un fir de praf rătăcit prin spațiu”. După ce au trecut Someșul cu luntrea, răspunzându-i la întrebări și ascultându-i lau-dele cu iz de batjocură a podarului Pupăză, un om fălos, cei trei au mers împreună pe dunga văii, pe unde cu patru ani în urmă voiau să-l prindă pe Gabi Roșcatu. În timp ce Sile Indianu spunea un banc cu țiganul de la care Ceau-șescu voia să înfieze un copil, au ajuns la intersecția văii cu drumul principal din Lăcusteni. Alex își continuă dru-mul pe vale iar Sile cu Loredan se îndreaptă spre Pitioaia. După douăzeci de pași, Alex, pe un ton autoritar le strigă celor doi:

            -Să nu uitați mă! Mâine mergem în Remeți!

            -Poate nu vii și te răzgândești ca altă dată! Îi răs-punde Indianu pe același ton de superioritate. Își permitau

fiind leat. Loredan este mai mic ca ei cu patru ani, motiv

pentru care, adaugă respectuos:

            -Votez pentru!  

În fața casei lui Indianu, Loredan își amintește de apa moale din fântâna acestuia de unde a băut toată copilăria. Intră în curtea vecinului și se grăbește să scoată o găleată de apă de parcă trebuia  să stingă un incendiu. Cumpăna fântânii scârțâia ca o vioară în mâna unui copil care pu-nea prima dată mâna pe-o vioară și-un arcuș. Din dudul care făcea umbră fântânii, un stol de vrăbii se ridică în zbor speriate de zgomotul făcut de cumpăna fântânii. Fi-ind vecini, doar gardu-i despărțea, mama lui Loredan îl observă pe Sile Indianu stând de vorbă în drum c-o ve-cină și-l întreabă nerăbdătoare:

            -Măi Sile! Măi Indiene! Nu l-ai văzut pe Loredan să vie cu trenul al doilea? Acesta fiind concentrat în dis-cuții cu vecina nu-i răspunde promt și se alege co înjură-tură de mamă. Știindu-i obiceiul Sile îi zice leli Marga:

            -Amu de ce mă-njuri? Nu-l vezi că-i la fântână, își stâmpără setea, că-n Baia Mare apa nui bună nici de lături la porci!

            -Sile! Măi sile! Hai cu Loredan aici sub dud la  umbră că v-am luat câte o bere. Loredan îl privește pe Si-le mirat, întrebânduse-n gând: ce mai pune mama la cale? Dacă ar ști c-am venit cu primul tren și-am stat la brase-rie, ar lua o botă la noi își continuă Loredan gândurile.   

            -Hai mă odată până nu se răzgândește mămucuța, că de când mă știu n-a mai făcut gestul acesta! La fel de mirat Sile îi face semne lui Loredan, ridicând din umeri și dând din cap gândește cu voce tare:

-O bolunzât mamă-ta?

            -Om vedea! Nu-mi dau seama ce vrea. Da; precis

pune ceva la cale. În timp ce așteptau berile, apare tatăl

lui Loredan care-i salută respectuos:

            -Lăudăm pe Iisus.

            -Totdeauna, îi răspunde la fel de respectuos Sile conform tradiției din sat.

            -Măi Loredan, vrei să te însoare babele și pe tine ca pe Sile?

            - Ce vrei să spui vecine? Am tot timpul din lume să mă însor, ș-apoi încă nu mi-a gătat tata casa de lângă Șchiopu! Încă n-am împlinit 27 de ani! N-au intrat zilele-n sac! Te pomenești că vrei să-l însori pe Loredan!?

            -Da măi copii! Un bătrân înțelept spunea odată că pe un fecior înainte de 20 de ani l-însoară scula. Între 20 și 25 de ani se însoară el cu cine-i place. Între 25 și 30 de ani îl însoară babele bârfindu-l ba cu una, ba cu alta. Ca pe tine măi Sile. Toată ziua te povestesc pe dunga șanțu-lui că umbli după cai verzi pe pereți la grasa aia din Re-meți. V-am auzit de la ciurgăul Fătului că mâine iar vreți să mergeți în Remeți. Acum vin cu apă de acolo pe după ogrăzi.

            -Ce faci măi, te prostești? Îi zice Sile lui Loredan. Încă n-ai împlinit 23 de ani și-ți pui funia în gât? Între timp mama lui Loredan așază două beri, niște slănină tă-iată mărunt și niște pâine de casă pe un taburet între cei trei.

            -Ce să cauți tu Loredane în Remeți? L-ntrabă mai-că-sa. Lasă-l pe Sile să meargă, parcă a călcat în urmă rea și-l poartă dracu peste Săldăbuș, când sânt fete bune și harnice la noi în sat!

            -Da; cu ce ocazie faci cinste mămucuță? N-ai mai

făcut gestul acesta înveci!

            -Beți voi berile și îmbucați niște slănină că minte-

naș oi găta o oală de zămucă de-ncins c-am tăiat un cocoș care se bătea cu a vecinului ca voi pe la baluri pentru fete,  arătând cu privirea spre Sile. Voi chema în casă când va fi gata. Tu du-te și mai bagă pe foc și învârtește în oală să nu se prindă de fund, îi zice soțului să rămână cu feciorii pentru a afla ce planuri au pentru acea seară. Loredan și Sile ciocnesc cu sticlele de bere trăgând cu ochiul spre gazda primitoare. Tăcere. O liniște sfântă se așterne sub dud. Doar gâlgăitul berii se auzea din când în când. Ma-ma lui Loredan a înțeles că n-au de gând să-i spună ni-mic din planul lor și se retrage la bucătărie. După vreo cinci minute îi cheamă la masă. Sile se scuză că nu-i pla-ce acea mâncare și trece gardul peste pirlazul dintre dud și fântână la ei în grădina cu flori dinspre drum. Tatăl lui Loredan scoate din iarmareu glaja cu horincă de prune și-și toarnă un pahar după care-i închină fiului său:

            -Noroc. Să fii sănătos Loredane și să-ți dea Dum-nezeu minte să te așezi odată ca tăt omu la casa lui. Pe  prâslea l-om da de jinere, arătând cu privirea spre fratele mai mic a lui Loredan care a venit pe lume în urma decre-tului care interzicea avortul. Mai toarnă în pahar și-l așea-ză pe masă în fața lui Loredan.

-Noa! Ce aștepți? Ia un păhar de horincă și închi-nă la taică-to că ești bărbat în toată firea. Amu îi Postul Paștilor, da, ne-a ierta Dumnezeu, că, să mergi la fete în șezătoare nu-i păcat. Loredan ridică paharul și închină cu toți după care îl dă pe gât.

-Mai toarnă unul să fie cu soție îl roagă pe tatăl său, dânduși seama că va urma o recomandare unde să meargă în șezătoare. Mămucuță, dumneata nu bei?

-Cum să nu! Dacă-mi fogădești că mergi amu sara în șezătoare la Romănoaie pe deal, beu și două!

-Mămucuță! Dumneata vorbești serios? Ți-ar plă-

cea Luminița lui Traian de noră?

-Da! Că-i fată bună! Numai ție-ți trebuie tăte cur-vele din Baia Mare să-ți mănânce zoala. Tăt am vrut să-ți spun. Am vorbit cu taică-to și-i de acord și el. Uite! Ieri am fost în târg în Ardihat și ți-am luat o căciulă de astra-han. S-o pui în cap când îi merge. Deși îi martie, încă-i frig.

-Mă mai gândesc. Tată, dumneata ce zici?

-Mamă-ta are dreptate. Ești la vârsta când trebuie să te însori. Uite, mai ia un păhar de curaj și mai vorbim. Dacă vrei hai afară să mă ajuți să fac ordine în șură și cu-rățenie în curte și în drum.

-Hai. Mi-e dor să mă joc cu cărucioru ducând gu-noiu. Acum unde aruncați gunoiu?

-Vezi Loredane. Asta-i o problemă în toată țara. I-am zis odată primului secretar de partid de la comună că ar fi bine să facă o groapă de gunoi cum am văzut în Un-garia când am fost în armată. Mi-a tăiat macaroana, zi-când:

-Măi șuștere, vezi-ți de treaba ta. Nu mai gândi, avem cine să gândească pentru toată țara, ce, când și unde să se facă ceva! Voi ăștea, foștii chiaburi când veți înțele-ge că partidul gândește și noi executăm! Cine nu-i atent poate ajunge la canal sau pe alte șantiere de reeducare!

- Tu-i în gură de comuniști! Vezi de asta merge bunicu și ascultă Europa Liberă. Speră să vie americanii.

-Taci Loredne! Ț-am mai spus: „Câmpu are ochi și drumu urechi”! Crezi că nu mi-a spus Ilie din Braserie c-ai strigat astă toamnă în braserie să mă imiți pe mine!?

- Hai prinde de cărucior să ducem gunoiu în baltă la Drumul Podului.

-Ce ți-a spus tată?

-Ai făcut pe grozavu ca mine când sunt beat. Vezi că nu-i bine! Poți face pușcărie pentru strigătura aceea!

-Nu mă tem tată. În Baia Mare l-am mai auzit pe un artist din Ardihat strigând în restaurantul Gutinul ca dumneata.

-Ei!!! Vezi cum vă lasați păcăliți? Acela poate fi omul lor!

-A cui?

-Nu face pe prostu! C-ai făcut armata la securita-te! Omul securității! Bea cu voi și vă provoacă!

-Da, tare bine mă simt când o zic tată.

-Noa. Zâ-o odată Loredane da-ncet!

-Cu emoții și-o voce tremurândă Loredan rosteș-te: „Frunză verde laba gâștii fută-și mama comuniștii!”

-Noa! Te-ai descărcat? Amu răstoarnă gunoiu din cărucior și hai acasă să mai bem un păhar că-l merităm.

-Ei tată!...Gândește Loredan cu voce tare. Amu mi-e mai bine. M-oi duce la Luminița în șezătoare, da, eu nu mă duc de jinere!

-Nu mă! A vorbit mamă-ta cu mamă-sa. S-o-nțe-les la toate! Ajunși acasă, Loredan s-a-mbrăcat ca-n ar-mată, la chibrit. Când și-a așezat căciula s-a uitat în cotă-toarea în fața căreia se barberea tatăl și bunicul său. Când a ieșit din casă mamă-sa la-mbrățișat și la bătut pe umăr zicând:

-Să fie într-un ceas bun! Loredan pornește spre ca-sa Luminiței dar ceva îi spunea să mai meargă prin sat, poate se întâlnește cu alți feciori să stea la o poveste. I se părea că merge ca mielul spre locul de sacrificare înainte de Paști. A mers până la cooperativă, s-a-ntors și a urcat pe Ulița Biserici sperând să-l întâlnească pe Gabi Roșca- 

tu. Nimeni nicăieri! Măi, parcă au fost concentrați toți fe-

ciorii ca-n vreme de război. Trece prin fosta piață unde a locuit bunicul său înainte de a se însura. În poartă la Alex s-a oprit și a fumat vreo două țigări sperând să iasă Alex afară la o poveste. Liniște în toată gospodăria lui Alex. S-a culcat și acesta mai devreme își zice Loredan în gând și merge spre casa fetei recomandată cu atâta căldură de maică-sa. Apa scursă în drum de la fântâna vecinului Lu-miniței înghețase și un strat subțire de zăpadă din umătul mieilor învelise gheața atât cât să nu poată fi observată de Loredan. Cu amândouă mâinile în buzunarele canadienei, Loredan alunecă pe bucata de gheață dând o trântă, lo-vindu-se la ceafă. Noroc cu căciula de astrahan. Dacă n-o avea putea fi găsit mort de cel care veanea dimineață pri-mul să ia apă. După aproximativ trei minute își revine. Se uită în jur să nu-l fi văzut cineva. Și-a scuturat canadiana și căciula de zăpadă și fluierând o melodie din repertoriul lui Emil Gavriș intră în curtea Luminiței. Auzind melodia fluierată de Loredan mama Luminiței se scoală și aprinde lampa, apoi iese în frigurie și ceartă cânele să nu mai la-tre.

            -Tu ești Loredane?

            -Sărut mâna. Eu sunt. Luminița s-o culcat?

            -Nu. Stăteam de vorbă cu lampa stinsă. Îi criză de fotoghin (petrol). Peste două săptămâni vin electricienii să ne instaleze lumina electrică. Hai în casă. Loredan in-tră și adresează salutul de bună seara tuturor, îndrep-tându-se către tatăl fetei să-i strângă mâna. Un om de o-menie, așa era considerat tatăl Luminiței, care-l invită pe Loredan să ia loc.

            -Ce mai faci tu Loredane? L-ntreabă mama Lumi-niței cu o voce încărcată de emoții. Am auzit c-ai fost în

spital în București când a fost cutremurul.

            -Da. M-a prins cutremurul în spital în satul cu mi-

niștri, vrând să facă o glumă, să-i mai descrețească frun-tea Luminiței. Domnișoara Luminița a zâmbit și se adre-sează părinților:

            -Așa-i zice Loradan orașului București, măicuță.

            -Îl cunosc eu, intervine tatăl Luminiței, doar este feciorul șușterului. Mai glumeț om ca șușteru nu afli.

            -Da, cu sănătatea cum stai Loredane?

            -După cum mă vedeți, sunt întreg, am fost în ar-mată nu în război. Am contactat un reumatism la inun-dațiile de la Satu Mare. O boală cu care pot trăi mult și bine și face o fată fericită stând mai mult acasă fiind în pensie de boală.

            -Nu pe mine Loredane! Nu pe mine! Repetă Lu-minița pe un ton mai ridicat încât mamă-sa s-a aprins la față de rușine dar și de nervi.

            - Cum vorbești așa Luminița? O întreabă tatăl său pe un ton de pace. Loredan a venit că l-am chemat noi, înțelegându-ne cu maică-sa. Facultate, nu! Serviciu, nu! Noi suntem bătrâni. Cum crezi că vei trăii singură?

            -Lasă tată, treaba asta o lămuresc eu cu Loredan când îl voi conduce în frigurie. Văzând situația din casă, Loredan își cere scuze menționând că și-a ascultat mama. Salută respectuos cu noapte bună și iese în frigurie. Lu-minița îl conduce dar se oprește pe prag.

            -Auzi Loredane!? Lasă-le tu pe mama și pe maică-ta. Prietenul meu este, student!

            -Scuze pentru deranj Luminița, dar să știi că și noi meseriașii suntem oameni și putem face o fată fericită, mai ales că eu lucrez particular și câștig destul de bine și ți-aș putea oferi ceea ce mulți cu diplome superioare n-ar putea. În sfârșit, încă odată scuze pentru deranj. Noapte bună. Loredan coaboară scara de lemn provizorie și iese din curte fluierând cum a intrat, îndreptându-se spre Va-lea Glodului. Trece pe lângă casa lui badea Ioan, cel care a fost bătut în aceeași noapte cu tatăl lui Loredan de e-chipa care-i lămurea cu bâta să se înscrie în colectiv, pe lângă căuăcie și urcă în Șesuri să scurteze drumul spre ca-să. Mai mult nervos decât trist coboară prin ogradă și in-tră în liniște în casă să nu-și trezească părinții. Mamă-sa nu dormea. Bate la ușă la camera lui Loredan și cu o voce  tristă îl întreabă.

            -Noa! Ce-au zis?

            -Ce să zică mămucuță!? M-am făcut de rușine. I-am dat ocazia Luminiței să mă umilească, că prietenul ei, vezi Doamne, este student! Student! Auzi? Câte zile mai ai de trăit pe mine să nu mă alchezăști de ginere la nimeni din Lăcusteni sau de aiurea. Și acum cheamă-l pe tata, vreau să mă îmbăt! Auzi!? Vreau să mă îmbăt!

            -Dragul meu, băutura nu-i o soluție. Mai bine roa-gă-te la Dumnezeu să-ți dea o fată bună de soție.

            -Gata, ajunge cu însuratu, o repezește Loredan pe maică-sa și o roagă iar să-l cheme pe tatăl său.

            -Lasă băiatu în pace, intervine șușteru împăciuitor intrând în camera lui Loredan, mai bine adă horinca din iarmareu, îi zice soției pe un ton ca un cap de familie. Iar tu Loredane să știi că omu în viață îi supus destinului. Hai să bem o horincă că-i cel mai bun medicament împotriva gândurilor triste.

            -Loredan nu mai așteaptă să fie servit și-și toarnă singur în pahar. Îl dă pe gât după care îl umple iar și-l în-tinde tatălui său zicând:

            -Tată, sunt major, om cu armata făcută, am o ru-găminte. Spune-i la mamucuța să nu mă mai arvonească

de ginere în Lăcusteni sau în alte sate. Pe Luminița pen-tru că m-a umilit am s-o pedepsesc toată viața.

            -Loredane, un lucru să știi! A te descărca în băutu-ră este cea mai mare greșală. Mai ia un păhar și la culcare că și mâine e o zi.

            -Trezește-mă să vin la biserică îi zice Loredan ta-tălui său și-și trage dricarul din pene de gâscă în cap de parcă voia să se ascundă de toată lumea.

            -Șușteru își salută fecioru urându-i noapte bună, stinge lumina și se duce în camera lui unde îl aștepta so-ția.

            -Vezi tu măi Lică! Bine-o zâs cine-o zâs că ciufu ciufulește!

            -Tu să taci! Ar trebuii să iau șpandâru la tine, se răstește Șușteru Lică către soția lui. L-ai făcut pe Loredan să se umilească la una…. Auzi!? Prietenul ei este student! Loredan îi meseriaș. Acum face liceul seral. Face afaceri cu jaluzele. Hai să ne culcăm. Dimineață vrea și Loredan să vină la biserică.

            A doua zi fiind duminică, lelea Marga s-a sculat mai târziu ca peste săptămână. A încălzit oala cu mâncare și l-a trezit pe Lică rugându-l să-l trezească pe Loredan să vină împreună la masă. Lică rămâne împietrit când vede că Loredan nu-i în pat. Observă că nu-i pe lădoi nici geanta de voiaj, nici geanta diplomat cu care venea de obicei Loredan. Șușteru se-ntoarce în bucătărie și se așea-ză la masă oftând.

            -Ce ai? Ți s-au înecat boii sub gheață, l-ntreabă Marga surprinsă că n-a venit și Loredan.

            -Mai grav! Loredan îi în trenul pe care-l auzi tu pe

ștrec. Ți-am zis de atâtea ori să-l lași în pace cu căsătoria.

După ce-au servit masa, Lică și Marga nu și-au mai vor-

bit toată ziua. Seara pe la ora șapte (nouăsprezece) se aud fluierături din drum. Erau Alex cu Șile Indianu. Văzând că nu le răspunde Loredan, și-au continuat drumul către Remeți. În trenul accelerat care venea de la București la Baia Mare, Loredan s-a întâlnit cu un prieten din Moldo-va care lucra și el cu jaluzele. Venea să predea comenzile la atelier pentru a fi executate și livrate cu poșta. În Baia Mare s-au despărțit. Loredan s-a dus la garsonera primită vara trecută unde spera să se liniștească, să se reculeagă, să uite întâmplarea cu Luminița. Ajuns în micul colț de Rai, s-a așeazat pe pat și-a adormit gândindu-se cum s-o pedepsească pe Luminița.

            În ziua următoare, Loredan a mers mai târziu ca de obicei la atelier. Pe drum i-au venit în minte preverbe precum „timpul le rezolvă pe toate” sau „răzbunarea-i ar-ma prostului” și câte și mai câte. Era conștient că nu-i singurul fecior refuzat de-o fată! Îl măcina totuși felul cum a fost umilit: „Loredane, să nu mai vii la noi că pri-etenul meu este student”. Ajuns în centrul vechi a servit micul dejun la Lacto vegetarian după care a luat un taxi până la atelierul de jaluzele. Văzând că n-are spor la lucru din cauza gândului „că prietenul ei este student” a plecat hai-hui prin oraș să se reculeagă. Seara s-a dus la școală, făcea liceul seral. Acea ofensă adusă de Luminița că el ar fi inferior unuia care-i student l-a măcinat mulți ani. Doi ani mai târziu Loredan s-a căsătorit. În 81 a absolvit liceul seral. Era mulțumit cu starea materială, se simțea bine în colectivul în care lucra în uzină. În familie se simțea respectat. Uneori își aducea aminte de ofensa adusă de Luminița pe care o prezenta soției și prietenilor drept „întâmplare hazlie” povestindu-le cum o chinuia el pe Luminița întrebând-o în locuri aglomerate, în luntre trecând Someșul, pe peronul gării, la nunți, dacă n-a terminat studentul facultatea sau de ce nu se mai mărită? Uneori Luminița scăpa câte o lacrimă de furie dar își înneca necazul ca o fată care a tot ales și pe urmă a cules ce-a putut să nu rămână nemăritată. Era o rușine pentru un băiat să rămână ne-nsurat sau o fată nemăritată. Peste ani și ani când îl vedea pe Loredan ar fi vrut să fie oriunde dar nu în luntre cu el să suporte umilința și pri-virile celor prezenți fiindcă nu avea răspuns la întrebarea:

            -Ce faci Luminița? Tipul ălă de care-mi vorbeai e tot student, n-a terminat facultatea? Hohotele pasagerilor din luntre o măcinau, îi stârneau lacrimi, încât odată s-a jurat că n-o să mai treacă Someșul deodată cu Loredan. Mai rtârziu, după ani și ani, Luminița fiind măritată cu un băiat bun, meseriaș ca Loredan, l-a solicitat pe acesta s-o ducă din gară cu taxiul până la locuință. Loredan, încântat că are prilejul s-o pedepsească, îi ia bagajul și-l așează pe bancheta din spate. Tocmai când voia s-o-ntrebe dacă ti-pul, prietenul ei este tot student, Luminița i-o retează scurt:

            -Loredane! Recunosc, am greșit, dar nu mă mai pedepsi și mai ales față de lume! Am vărsat destule la-crimi și încă mai vărs fiindcă și mama-i ne-mpăcată.

            -Vezi Luminița, asta a fost pedeapsa ta! În lumea asta toate se plătesc.