vineri, 28 aprilie 2017

Parlamentari maramureșeni au participat la întâlnirea Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice




Vineri, 28 aprilie, la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, a avut loc întâlnirea Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice, la care au fost invitați să participe și parlamentarii maramureșeni. Au onorat invitația deputații Adrian Todoran, Vlad Duruș, Călin Matei și Norbert Apjok, senatorul Severica Covaciu, iar Olivia Cherhaț a reprezentat-o pe Viorica Cherecheș, deputat. Tema întâlnirii a fost prezentarea problemelor persoanelor vârstnice și propuneri pentru soluționarea acestora, de față fiind reprezentanți ai mai multor asociații de pensionari. Au fost, de asemenea, prezenți șefi ai unor instituții publice deconcentrate. Ședința a fost condusă de subprefectul Gavriș Ardelean.
Ștefan Lupșa, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, a prezentat pe scurt mai multe doleanțe ale pensionarilor pe care îi reprezintă. Aceștia cer creșterea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie luat în calcul la fundamentarea anuală a bugetului de stat. Alte măsuri propuse au fost: elaborarea de urgență a unei noi legi unitare pentru pensii; indexarea anuală a pensiilor să se facă în sumă fixă și nu procentual; recalcularea pensiilor după câștigul realizat și după contribuția personală la bugetul asigurărilor sociale; anularea pensiilor speciale și a celor necinstite. Unele doleanțe se leagă de acordarea biletelor de tratament. Astfel, pensionarii doresc reducerea prețului suportat de pensionari pentru biletele de tratament proporțional cu reducerea numărului de zile de tratament; includerea în costul biletului și a cheltuielilor de transport înspre și dinspre stațiune; acordarea de bilete de tratament gratuite pentru pensionarii a căror pensie se situează sub pragul de sărăcie. Alte cereri au avut ca obiect: suplimentarea cupoanelor de călătorie pentru pensionari de la 6 la 12 bucăți anual; decontarea cupoanelor nefolosite la un preț mediu de transport pe CFR; distribuirea gratuită către pensionarii cu pensii mici a alimentelor care se apropie de expirarea termenului de garanție; elaborarea unui act normativ prin care CAR-urile pentru pensionari să poată recupera eventualele debite printr-o relație directă cu Casa Județeană de Pensii ș.a.
Generalul în retragere Haralambie Cacina, președintele Asociației Veteranilor de Război Maramureș, a ridicat problema pensiilor văduvelor veteranilor de război, care sunt foarte mici. După cum a precizat deputatul Norbert Apjok, în plenul Senatului a fost votată de curând o lege privind majorarea acestor pensii.
Ioan Ceterchi, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, Filiala “Pintea Viteazul” Maramureș, a cerut ca și această categorie de pensionari să poată beneficia de bilete de tratament și s-a arătat nemulțumit de faptul că în municipiul Baia Mare transportul în comun nu este gratuit pentru pensionarii cu vârsta peste 70 de ani.
Deputatul Vlad Duruș a arătat că este pregătit un proiect de lege care anulează pensiile speciale pentru parlamentari, iar senatorul Severica Covaciu s-a interesat care ar fi cadrul legal necesar pentru ca CAR-urile pentru pensionari să poată recupera debitele fără intervenția executorului judecătoresc. Olivia Cherhaț a precizat că onorariile executorilor judecătorești ar putea fi stabilite la un nivel minim în cazul pensionarilor printr-un ordin al ministrului justiției. Iar deputatul Călin Matei a promis că problemele ridicate vor ajunge în scurt timp la ministerele de resort.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu