În sesiunea de seară, după ceremonia oficială de deschidere
a competiţiei, veteranul delegaţiei României a confirmat aşteptările fanilor şi
s-a calificat mai întâi în finala de opt de la sol. Drăgulescu a reuşit
aterizări bune la diagonale şi a primit a doua notă în concursul de calificare,
14,666. Sportivul român a primit nota 8,466 pentru execuţie din partea
arbitrilor.
Punctajul lui Drăgulescu a fost depăşit doar de cel al
spaniolului Miguel Zqapata – 14,800. Ucraineanul Oleg Verniaiev a primit doar
14,400, suficient, însă, pentru a obţine şi el prezenţa în lupta pentru
medalii.
Drăgulescu a repetat evoluţia bună şi la sărituri şi a
ocupat, la capătul evoluţiei sale, prima poziţie la acest aparat, cu o medie de
14,666. Punctajul său nu a fost depăşit, astfel încât Drăgulescu a intrat în
finală cu cea mai mare notă.
Notă. Sala Polivalentă din Cluj-Napoca găzduieşte, în
perioada 19-23 aprilie, Campionatele Europene de Gimnastică, competiţie la care
participă 274 de gimnaşti, dintre care 168 de băieţi şi 106 fete, din 37 de
ţări. Miercuri au avut loc calificările la băieţi. Joi au fost programate
calificările la fete, iar finalele urmează să aibă loc vineri, sâmbătă şi
duminică.Sursa MEDIAFAX
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu