Gânduri luminate de constelaţie
Încep cu o poveste care într-un fel m-a schimbat,fiindcă am constatat
că unele lucruri din viaţă mi-au creat un şoc.Acest impuls
sufletesc,azi simţit pot să-i mulţumesc unei amice ce poartă ochii
verzi.
Noaptea când cuget şi prin insomnia mea nu pot să dorm,cred că
respectiva femeie,un înger ce mi-a zâmbit atât de tandru,într-un
demers fugitiv mi-a mângâiat inima goală,prin ea, prin mine,ori prin
întâlnirea noastră.
Această fiinţă astrală,dar carnală ce-şi albastrizează ochii la lumina
solară,azi-noapte m-a mângâiat cu ale ei cuvinte m-a blocat,tac sau
ramân mut la fel ca un filosof mort îneterna tenebrozitate a creaţiei.
Poate pentru prima dată în viaţa mea,Daiana mi-a deschis ochii caprui
ce abandonau nemurirea şi încercau să purifice Universul.M-a incărcat
cu amor si ştiinţă prin lacrimile-i safirii
Acum întrebarea mea este următoarea...De ce acest înger ce poartă
numele unei prinţese,m-a facut să cuget altcumva ori să plâng atunci
cand nu eram împlinit în clepsidra sufletului meu gol?Sau
mă-ntreb,cine m-a impins în acel hau adînc în care am căzut?Nu
ştiu,doar că zâmbetu-mi eternajunge până la cer şi că melancollia mă
face să lupt cu viaţa.
Poate că în acest mod gândesc eu,sau aşa simt,atunci când imi dau
seama că trăiesc,doar pentru a purifica focurile Iadului.Singur am
constatatcă sunt Om iubit de mare parte dintre prieteni,poate,poate...
.
Cuvinte pierdute în inima mea,sau lacrimi deşarte sunt toate
denotările ce m-au constelat...slove uitate în haul albastru unde
există încercările mele de a lupta,ori tot Universul este un punct
gândit de mine,când scriu o singură propoziţie pe un pergament....Te
iubesc.
Idei albastrizate
Am auzit o vorbă justă de la o prietenă de a mea,care m-a schimbat.Ea
o femeie drăguţă,uneori tandră,alteori vulcanică sau supărată,cu ochii
albaştri ca şi cerul sau marea ce spală prin puritatea ei sufletul meu
gol,insetat de amor şi perfecţiune universală...
Îmi pare rău să-ţi spun ceea ce simnt şi ştiu - dragul meu Mihai eşti
menit să suferi,fiindcă eşti poet - păcat ca eşti o fire atât de
sensibila.Având un scop în viaţă,tu lupţi,dar nu am să înţeleg
niciodată de ce plangi pentru orice neaprofundare din viaţa ta...De ce
lacrimile tale,ce cad pe Terra Luminează Universul,printr-o mângâiere
albastră?De ce simnt linişte atunci când mă uit în ochii tai
suavi,măslinii?
Poate prietena mea,sau în alte cuvinte amica mea specială,când a
afirmat aceste lucruri a avut dreptate,fiindcaă eu ca simplu Om
m-ntreb în felul următor...De ce,oare de ce Dumnezeu mă lasă să fiu
cancerizat în propria mea melancolie,sau de ce sim,nt uneori lucruri
fundamentale care mi se pot întâmpla în viaţă,înaite de producerea
clară a lor?Poate asta înseamnă talent,sau nu ştiu.
E o demnitate să fii perfect,sau aproape perfect în literatură,dar
dezavantajul,discrepanţa acestui fapt e că nu pot dormi
noaptea,neavînd un somn uşor, odihnitor
Am o alegere mare de făcut,eu,ca băiat,iar nu ca scriitor...şansa de a
distinge lumina de tenebrozitate,răsăritul de apus.
Apropierea mea spre Marele Tot şi depărtarea de lumea
orgolioasă,haina,formează lupta dinntre cele două euri din adâncul
meu.
Există motive titanice...chiar îmi doresc să fiu cât mai aproape de
lumină şi Univers,perfecţionism,dar Timpul mă trageîn spate.
Poate Cronos se plimbă cu mine printre astrele
trecutului,prezentului şi viitorului,dar ironic şi ilar,eu sînt
rătăcit,cutreierând zadarnic spaţiul, cu sufletul meu gol,în căutarea
sensului vieţii.
Mă gândesc aşa,de ce Cronor părând un cerc concentric,stă îngheţat
mereu,şi în jurul lui totul se naşte din lumină si moare prin
tenebrozitate
Atingeri divine
Ating cu inima mea ochii tăi
Derogând răul ori haul ce mă înconjoară
Iubind ce am urât sau sărutînd inima ta pură
Dorind ce nu am avut atunci când zăream
Constelaţia ori divinitatea ce m+a creat
Luminat de eternul întuneric albastru
Preumblu în spaţiu sau mă urc pe o scară
Axis Mundi e demiurgia,împlinirea selenară
Off iubito sufletul tău plînge cu lacrimi diamantii
Inundînd tot ce s+a creat din vina mea,,,atît de tandru
M-aplec spre pămînt,iubind ochii-ţi măslinii
Ating azi-noapte nemurirea
Ascultînd glasul ce mi-a purifi at etatea
Aplecat cu capul în palme cuget,azi sufăr prin al meu licăr fiindcă
sunt singur pe acest pămînt,apreciind denotând ce nu am priceput
niciodată,de ce plâng mereu când văd cupluri şi eu stau solitar pe o
bancă lăcrimînd.
Poate că drumul spre perfecţiune constă în solitaritate sau eu cu
capul meu sec ce tinde spre constelaţie vrea mai mult,sau poate dacă
eram împlinit nu gândeam aşa.
O singură întrebare am spre Demiurgul ce m-a creat,de ce m-a lăsat să
sufar sau ce scop are cu mine?Răspuns la această întrebare incă nu am
primit prin semne astrale,doar lacrimi ce mă-neacă în titanică
melancolie.
De ce nu pot zâmbi ca şi ceilalţi prieteni ai mei alături de cineva
sau de ce primesc ignoranţă in loc de îmbăţişări calde.De plîns nu mă
plîng ci sunt realist,doar că speranţa incă nu mi-am pierdut-o,luptînd
în continuare cu morile de vînt,adica frământările mele.
Atât de sarcastic suna cînd afirmi viţa îţi da tot ceea ce vrei doar
că trebuie să aştepţi că-mi vine să luminez ignoranţa ce în pămînt m-a
băgat atunci cînd plîngeam cu lacrimi plumburii.
Adunînd ideile mele afirm că azi sunt fericit citind un poem,ori o
carte şi nu uitîndu-mă in ochii cuiva,asupra căruia pun suflet şi cad
in deşertăciunea deşartă
ÎMPLINIRE
Îţi mulţumesc iubito,
Că azi-noapte am somn -
Mi-am închis ochii măslinii
Fiind titanul ce s-a luminat pe front
Eşti al meu copac ce a-nflorit din Amor
Azi-noapte selenaru-mi suflet străluceşte
Cugetarea creează o stea purificată de dor
inima mea e o ţigară arsă ce te incălzeşte
Stinsă de lacrimile-mi albastre de dor
Aleg din iubire între lumină şi întuneric
Iubesc din universal dor...off e-ntuneric
Pierdut in sufletul tău aştept o stea din teluric
Icar sunt azi iubito,am aripile rupte
Şchiopul ce s+a nascut din stelele moarte
Îţi multumesc iubito că sunt cine sunt
Om sau poet ce ţi-a faurit -
Luminate stihii ce te-au iubit
Cu zîmbetul meu ce azi iubito nu trece
Aştept momentul cînd în braţe te pot strînge -
Ignorînd Lumina,Inhalînd întunericul diamantin,
Zîmbesc prin ochii-ţi măslinii ce m-au adormit
Azi-noapte cînd făceam parte din Univers -
Alături de albastrele astre sau de luna plină
Avînd o unică dorinţă -
Să pot zîmbi alături de tine...
Azi sînt o stea
Care prin lumina ei moartă luptă
Un titan îndrăgostit de lumină
Ce a făurit Axis Mundi -
Un poet schiop ce te-a iubit prin moarte
Aplecat spre pământ
Oare ce înseamnă sa fiu om
Sau azi cuget cu ochii-mi luminaţi
Privind de sus înspre pămant...întristat
Apucând o stea de pe cerul finit -
Apuc azi inima ta...iubito,sunt solitar
Dorind să-mi luminez ochii înlăcrimaţi -
Azi eşti îngerul atunci când sarut cerul
Încărcându-mă cu speranţa ce vine
Din inima ta ce bate in deşertăciunea vie
Aplecat spre pănânt zîmbesc
Adăudând golul din constelatul Univers
Sărutând moartea şi viaţa...trăiesc -
Iubind ce am urât...azi zâmbesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu