Stimate Domnule Ministru,
În condițiile declanșării
unei adevărate bătălii pentru Legea manualului școlar,
vă rugăm, Domnule Ministru, să aveți în
vedere următoarele aspecte:
• În primul rând, ne întrebăm și
întrebăm: Educația trebuie să fie o
afacere a editurilor private? Care au fost rezultatele actualului sistem de
realizare a manualelor?Aceste rezultate îndreptățesc
continuarea lui în forma actuală?
• Legea manualului școlar
este necesară pentru a se pune capăt crizei produse de actualul sistem al
manualelor așa - zis „alternative”.
Legea ar trebui să distingă între manualele de bază, opționale și alternative,
să impună un sistem de aprobare a manualelor de bază pe criterii valorice și să implice Academia Română în procesul
aprobării manualelor, pentru că experții
Academiei sunt singurii care pot asigura cele mai înalte standarde de calitate științifică.
• Legea manualului școlar
ar trebui să facă ordine și dreptate în
sistemul de învățământ, care nu mai
trebuie lăsat la cheremul negustorilor de cărți.
Această lege ar trebui să reglementeze, după două decenii de haos și politizare, manualul de bază, realizat
după criterii valorice. Trebuie spus că tocmai dreptul copilului la o educație de calitate și principiile prevăzute în Constituția României au fost încălcate de actualul sistem, pe care
intelectualii critici îl vor perpetuat.
• Cât despre economia de piață
și libera inițiativă, ea nu are legătură, cum crede domnul Andrei Cornea, cu școala publică, pentru că educația nu este o afacere privată și nu are drept scop profitul, iar calitatea
adusă de libera competiție nu a văzut-o
nimeni de două decenii. Nu mai spunem că „diversitatea” și „varietatea” asigurate, chipurile, de actualul sistem, sunt
simple impresii ale unui intelectual, care ignoră faptul că programele sunt
unice, toate manualele trebuind să se raporteze la aceleași conținuturi
și competențe.
• Dorim să atragem atenția
asupra faptului că editurile private sunt afaceri și nu trebuie susținute
de către stat, mai ales că ele au partea lor de vină legată de decredibilizarea
manualelor. Chiar tratarea editării manualelor drept o afacere este
responsabilă de lipsa acestora la început de an școlar.
Acum, când se pune problema ca statul să-și
recapete drepturile uzurpate de către editurile private, asistăm la campania
furibundă a acestora și a unor intelectuali,
împotriva unei așa - zise „cenzuri din
educație”, a „monopolizării manualelor și impunerea manualului unic” ca pe vremea
comunismului, afirmându-se că prin legea manualului ar fi afectată calitatea
educației, de parcă lipsa manualelor
din școli reprezintă o dovadă de
progres și educație de calitate. Enervarea „societății civile” în jurul acestui subiect este explicabilă, fiind
afectate multe interese nelegitime. De două decenii, aceste interese străine
educației au tricotat diverse măsuri
legislative, care au dus la haosul și
dezastrul actual. Campania a fost lansată de către profitorii actualului sistem
de editare, care au făcut din învățământul
gratuit al statului o mare afacere privată. În acest context, reamintim faptul
că reforma manualelor, declanșată în
urma acordului din 1993 cu Banca Mondială, ulterior fiind implicate și alte instituții
europene și mondiale, a presupus
cheltuirea unor sume uriașe, pentru obținerea unor rezultate dezastruoase.Această
reformă a avut ca principal argument necesitatea introducerii „manualelor
alternative” în regim de economie de piață,
adică de liberă concurență și de editare a lor ca bunuri comerciale,
pentru obținerea profitului, nu ca
bunuri de utilitate publică, așa cum ar
fi fost normal în învățământul de stat,
gratuit și obligatoriu. Presupunerea că
editarea manualelor în regim de piață
va duce la creșterea calității educației
a fost infirmată de realitate. Deși
unii cer „Dreptul la educație”, înțelegând prin aceasta dreptul de a face în
continuare afaceri cu statul, sistemul dezvoltat după 1994 s-a dovedit
dezastruos, pentru că obliga, practic, statul și
părinții să „finanţeze” afacerile
editurilor private. Anii au trecut nemilos, iar reforma în cauză s-a dovedit
una dintre cele mai profitabile afaceri cu statul, editurile preluând în
beneficiu lor tipărirea manualelor și
auxiliarelor. Aceste edituri și-au
asigurat o piață de 100 milioane de
euro anual și au produs criza actuală,
prin licitații și jocuri de culise. Atunci când statul edita manualele, nu a
existat niciodată problema deschiderii anului școlar
fără existența acestora pe băncile
elevilor. Sume imense, puse la dispoziție
de Banca Mondială, instituțiile
europene și bugetul de stat, au fost
tocate, doar pentru a avea zeci de manuale proaste pentru fiecare disciplină și a duce în nori analfabetismul funcțional.
• Criza manualelor, devenită endemică, obligă la închiderea
acestei adevărat găuri negre din Educație,
la adoptarea unor măsuri prin care să se pună capăt sifonării banilor publici și ai instituțiilor
europene și mondiale (în condițiile în care au fost cheltuite miliarde de
euro și dolari pe reforma manualelor),
să înceteze afacerile făcute pe seama părinților
și prin exploatarea copiilor, să se
termine odată cu folosirea școlii
publice pentru promovarea intereselor private.În bătălia pentru blocarea Legii
manualului, editurile private au scos la înaintare tot felul de președinți
de asociații, pentru a ne povesti cât
de rău este manualul unic și ce
dezastru va urma dacă va fi implementat. De exemplu, președintele Societății de Științe
Matematiceafirma recent că „Manualul unic ar însemna regres pentru învățământul românesc”, arătând că i se pare „că manualul unic (de
bază, în fapt - n. n.)) reprezintă o hotărâre pripită și cred că nu ar fi binevenită. În primul rând că distruge un
principiu al pieței și cartea e un obiect care circulă pe piață. Și
în al doilea rând, provoacă un regres învățământului.”
Din păcate, domnia sa nu observă faptul că analfabetismul funcțional, care a însoțit sistemul dezastruos actual, poate reprezenta orice, numai un
progres, nu.
• Legea manualului școlar
îngrozește pe unii, pentru că niște băieți
deștepți
nu vor mai face niște bani cu ajutorul
statului. De aceea, intelectualii progresiști
au inundat reviste, precum Dilema, cu tot felul de argumente, care susțin menținerea
manualelor așa zis „alternative”,
declarându-se ferm împotriva unui manual unic. „O nefericită reîntoarcere la
manualul unic ar duce la o nefirească uniformizare a actului educațional!”, a declarat Liviu Papadima,
prorectorul Universității București. „Măsurile actuale reinstaurează
etatismul, uniformizează actul didactic, reprezentând un abuz și un atac direct la democrație. Am impresia că ne reîntoarcem la învățământul la grămadă”, a strigat și doamna Florina Rogalski, profesoară la Școala Centrală București și autoare de
manuale școlare. În realitate, trebuie
arătat că nimeni nu interzice elevilor să-și
ia informația din altă parte și că editarea unui manual de bază (sau unic,
cum îl numesc unii) nu înseamnă absolut nimic.Nimeni nu interzice existența mai multor manuale de bază, manuale
valoroase, care să servească drept model, precum și
existența unor manuale opționale – care să completeze manualul de
bază, care să ajute elevii să-și
completeze cunoștințele. Absolut nimeni nu poate interzice
editurilor particulare să scoată cărți
dedicate elevilor pentru completarea și
aprofundarea conținutului manualelor de
bază. Cât privește alegațiile nobelizabilului Mircea Cărtărescu, care
spunea că „Dincolo de valoarea lor pedagogică, manualele alternative au o
valoare simbolică decisivă: ele fac diferența
dintre spiritul democratic și cel
totalitar”, bănuim că domnia sa vrea să spună că manualele „alternative” fac
elevii mai liberi, pentru că scopul școlii
nu mai e să îi „uniformizeze” pe elevi, ci să-i facă cât mai „diferiți” și
mai progresiști. Până la urmă, să înțelegem de la acești luminători ai nației
că învățământul de stat trebuie ferit
de etatism și făcut să funcționeze după principiile pieței libere? Oare nu ar trebui să avem și programe alternative, și examene alternative, dacă tot vrem atât de
mult manualele alternative?
• Un răspuns dat Apelului intitulat „Dreptul la educație”, semnat de 200 de cadre didactice,
oameni de cultură, cercetători, apel lansat pe 20 septembrie 2017 în contextul
discuțiilor privind reorganizarea
Editurii Didactice si Pedagogice și
transformarea acesteia în singura editură cu drept de publicare a manualelor școlare, ar trebui să plece de la faptul că
toți aceia care folosesc expresia „manuale
alternative” sunt analfabeți funcționali. Astfel, ne aflăm în fața unui caz unic de analfabetism funcțional colectiv, manifestat în rândul
intelectualității progresiste. Textul
apelului ne arată că aceste minți
luminate nu fac distincția între manualele
alternative și cele opționale și
de bază, că nu au aflat că toate manualele din învățământul public trebuie să urmeze o programă unică, să ilustreze
aceleași conținuturi și să formeze
aceleași competențe. Dacă intelectualii noștri progresiști
s-ar fi documentat, domniile lor ar fi aflat că manualul opțional nu este același lucru cu manualul alternativ, că rolul unui manual opțional este de a completa și îmbogăți
cunoștințele
elevului, dincolo de manualul de clasă, dincolo de manualul de bază, care, la
rândul său, poate fi model, dacă este realizat de către cei mai competenți specialiști.
Expresia „manuale alternative” este eronată, pentru că punerea la dispoziția elevului a mai multor manuale nu
presupune excluderea celorlalte și
pentru că toate manualele au la bază o programă unică. Pentru semnatarii
Apelului în discuție, facem precizarea
necesară că termenul „alternativ, - ă”, care a fost atribuit manualelor opționale, are sensul de „posibilitate de a
alege între două soluții, între două
situații care se exclud una pe
cealaltă”/„nevoia de a alege unul din două”, ceea ce face din expresia „manuale
alternative” o formulare eronată. Se pare căsemnatarii Apelului, în frunte cu
domnii Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu și
Mircea Mihăieș au mare nevoie de cărți, de dicționare
și studiu metodic, pentru că domniile
lor par a ignora necesitatea manualului de bază (nu unic) în învățământul public,atunci când vorbesc de
cenzură și impunerea „unor direcții unice de formare, de educare, de anulare
a diversității și alterității”, neînțelegând diferența dintre manualele alternative și
cele de bază, precum și realitatea că,
în învățământul public, toate manualele
urmează una și aceeași programă școlară,
reflectând aceleași conținuturi obligatorii. Cu ajutorul unui simplu
dicționar, revoluționarii pentru „dreptul la educație” ar fi putut descoperi că expresia
„manuale alternative” este eronată, iar dacă ar fi fost interesați de adevăr, ar fi aflat că în peste două
decenii de reformă a manualelor, în loc de promovarea câtorva manuale de bază
(alese după criteriul valoric), au fost acreditate la grămadă un număr imens de
manuale de bază, numite „alternative”. Astfel, ne-am trezit, de fapt, cu
promovarea unor interese comerciale și
politice, îmbrăcate în haina „integrării”, a „democratizării”, a „diversității și
libertății de alegere”. De fapt,
contrar a ceea ce spun semnatarii Apelului, nu am avut „manuale alternative” în
școli, pentru că acestea ar fi trebuit
să se excludă reciproc, să fie diferite unele față
de celelalte, să fie realizate după programe diferite, „alternative”. Altfel
spus, „manualele alternative” presupun „programe alternative” și obligă la organizarea unor „examene
alternative”. În învățământul public
din România nu au existat (și nu pot
exista), manuale alternative, ci doar manuale de bază (din nefericire,
numeroase și de proastă calitate),
variante ale manualului unic, produse de către colectivele de autori ale
editurilor private, în urma unor „lecturi personalizate” ale programei unice.
Practic, manualele unice sau de bazăau fost editate de către entități economice interesate de profit, nu de
educație, după proceduri birocratice,
responsabile de lipsa manualelor din școli.
De peste două decenii, de când a fost introdus acest sistem al editării
manualelor în regim de piață, nu numai
că nu a crescut calitatea educației,
dar am asistat la o creștere
spectaculoasă a analfabetismului funcțional.
Au fost risipiți bani publici pentru a
se obține rezultate exact opuse
scopurilor urmărite, astfel că reforma manualelor s-a dovedit un eșec răsunător. În directă legătură cu reforma
manualelor a fost și dezvoltarea
necontrolată a industriei auxiliarelor, care a dus la impunerea unor mari
cheltuieli părinților și la încărcarea
excesivă a ghiozdanelor elevilor. Mihai Mitrică (Asociația Editorilor din România) bocea faptul că eliminarea
manualelor „alternative” va da o lovitură nimicitoare pentru școala românească, ignorând realitatea că,
după două decenii de manuale alternative, cu analfabetismul funcțional în floare și cu rezultate jalnice la examenele naționale, nu prea a mai rămas ceva de distrus în învățământul românesc.
• Nu în ultimul rând, dacă doresc rezolvarea crizei
manualelor, semnatarii Apelului „Dreptul la educație”ar
trebui să explice opiniei publice:
➢ De unde până unde atâta valoare adăugată prin puhoiul de
manuale și auxiliare de proastă
calitate, scrise de tot felul de veleitari și
impostori?
➢ Dacă programele școlare,
pe baza cărora sunt concepute manualele și
auxiliarele, au fost și rămân unice, de
ce abia acum s-ar ajunge la situația de
„impunere a unor direcții unice de
formare, de educare, de anulare a diversității
și alterității, atât la nivelul circulației
ideilor, cât și la cel al surselor care
le pot produce – specialiștii și entitățile
economice specializate”? Ce înțeleg
autorii Apelului prin „alteritate” în cazul manualelor?
➢ Cum se face că „sistemul competițional, generator de plus-valoare”, existent de două decenii, a
produs un analfabetism funcțional de
40% și lipsa manualelor pentru generația clasei zero?
➢ De ce autorii creativi și
editurile private aflate în competiție
nu au reușit să asigure o educație de calitate?
➢ De ce domnii Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Liviu
Papadima, Mircea Vasilescu și pe toți ceilalți
scriitori de epistole apocaliptice, nu au sărit în sus și în anii trecuți, când
elevii nu aveau manuale pe bănci?Sau de ce nu s-au revoltat pentru greutatea
ghiozdanelor, încărcate inutil prin auxiliarele editate pentru profit, de către
„entitățile economice specializate”? În
cazul domnului prorector Liviu Papadima, indignarea arătată are vreo legătură
cu Editura Humanitas?
➢ Oare distinsa autoare de manuale, doamna Florina Rogalski,
care în câteva emisiuni de televiziune înfiera fenomenul analfabetismul funcțional și
susținea cauza manualelor așa zis alternative, ne poate spune dacă se
mai mândrește cu manualele plagiate
pentru Editura Corint („Plagiatul continuă” - Observator cultural nr. 140 din
29 octombrie 2002, p. 9 și „Plagiat in
serie” - Observator cultural nr. 142 din 12 noiembrie 2002, p. 7) și dacă poate face, după două decenii de
elaborat manuale școlare, diferența dintre un manual „alternativ” și unul „opțional”?
Oare doamna Rogalski înțelege semnificația termenilor „alternativă” și „opțiune”?
Nu cumva și domnia sa, împreună cu
toată floarea intelectualității civice,
este atinsă de aripa analfabetismului funcțional?
Întrebarea privind sensul terminologiei folosite nu este scolastică, ci cât se
poate de importantă pentru a înțelege
impostura unor personalități implicate
în scandalul manualelor. Cu ajutorul unui dicționar,
revoluționarii pentru dreptul la educație ar putea descoperi că expresia „manuale
alternative” este absolut eronată.
➢ Acuzațiile
Apelului, de genul: „controlul politic al conținuturilor!
cenzura educației! controlul minților copiilor noștri! moartea școlii
românești!” nu sunt niște lozinci ridicole?
➢ Oare nu este important ca interesul elevilor şi drepturile
acestora să primeze cu adevărat în faţă intereselor comerciale ale editurilor?
➢ Unde erau iluștrii
semnatari ai „dreptului la educație”
când statul a devenit o pușculiță pentru afaceriștii manualelor și
auxiliarelor, în timp ce profesorii au fost transformați în samsari, comisionari și
agenți de vânzări?
➢ Prin modul cum acționează
și prin ceea ce susțin, autorii Apelului nu se pun singuri în
postura de portavoce a intereselor private din România?
➢ Apelul nu are un stil prolix, fiind scris cu o emfază
gongorică?
➢ Îngrijorarea cu privire la dreptul la educație și
lista nesfârșită a pericolelor care
ne-ar pândi nu țin, în condițiile crizei manualelor, de domeniul
cinismului?
➢ Cum a fost demonstrată, în două decenii, superioritatea
sistemului „manualelor alternative”?Nu cumva tocmai acest sistem a făcut din școală o afacere, mănoasă pentru edituri și păguboasă pentru educația noilor generații?
➢ Această afacere nu s-a dovedit a fi o risipă imensă pentru
țară?
➢ Oare capitalistul Gabriel Liiceanu, patronul Editurii
Humanitas, care se plângea de lipsa de transparență
a MEN, pentru că nu a putut afla din timp cine sunt evaluatorii implicați în licitațiile
pentru manuale, consideră firesc să facă afaceri cu statul, un stat care să-i
finanțeze producția și să-i asigure piața de desfacere? Dacă învățământul este de stat și gratuit, de ce ar fi obligatoriu ca editurile private să
înlocuiască statul în producerea manualelor și
auxiliare?
➢ Până la urmă, căror nevoi diverse și speciale răspund manualele „alternative”? De unde știu părinții
care sunt manualele care „se potrivesc nevoilor” copiilor lor? Dacă profesorii
nu pot face comerț și nu pot recomanda auxiliare, de unde știu părinții
ce anume trebuie să cumpere?
Propuneri privind Legea manualului școlar:
I. În Expunerea de motive, propunem să se arate că:
„Reforma manualelor, declanșată în urma acordului din 1993 cu Banca
Mondială, ulterior fiind implicate și
alte instituții europene și mondiale, a presupus cheltuirea unor sume
uriașe, iar rezultatele au fost
dezastruoase.
Actualul sistem de
producere a manualelor școlare a făcut
din învățământul gratuit al statului o
mare afacere privată și încalcă dreptul
copilului la o educație de calitate.
Expresia „manuale
alternative” este eronată, pentru că punerea la dispoziția elevului a mai multor manuale nu presupune excluderea
celorlalte și pentru că toate manualele
au la bază o programă unică. Termenul „alternativ, - ă”, care a fost atribuit
în mod greșit manualelor de bază, are
sensul de „posibilitate de a alege între două soluții, între două situații
care se exclud una pe cealaltă”/„nevoia de a alege unul din două”. În
realitate, „manualele alternative” ar presupune „programe alternative” și ar obliga la organizarea unor „examene
alternative”. În învățământul public
din România nu au existat (și nu pot exista),
manuale alternative, ci doar manuale de bază (din nefericire, numeroase și de proastă calitate), variante ale
manualului unic, produse de către colectivele de autori ale editurilor private,
în urma unor „lecturi personalizate” ale programei unice. Iată de ce, trebuie
făcută distincția între manualele
alternative, opționale și de bază, după cum nu trebuie ignorat
faptul că toate manualele din învățământul
public trebuie să urmeze o programă unică, să ilustreze aceleași conținuturi
și să formeze aceleași competențe.
De peste două
decenii, de când a fost introdus actualul sistem al editării manualelor în
regim de piață liberă, nu numai că nu a
crescut calitatea educației, dar am
asistat la o creștere spectaculoasă a
analfabetismului funcțional și la lipsa manualelor pentru generația clasei zero. În acest fel, au fost risipiți bani publici pentru a se obține rezultate exact opuse scopurilor
urmărite, astfel că reforma manualelor s-a dovedit un eșec răsunător. Mai mult, prin dezvoltarea necontrolată a industriei
auxiliarelor, s-a ajuns la impunerea unor mari cheltuieli părinților
și la încărcarea excesivă a
ghiozdanelor elevilor.
Criza manualelor
impune introducerea unui nou sistem de aprobare a manualelor de bază, axat pe
criterii valorice și implicând Academia
Română, principalul for științific al țării.”
II. Propunem modificarea articolului 5 din proiectul Legii
manualului școlar, astfel:
„…Examinatorii
vor fi grupuri de experți ai Academiei
Române, ai Centrului național de
Evaluare și Examinare și ai institutului de Științe ale Educației.”
Am introdus
Academia Română în ecuație, pentru că
ea reprezintă primul for științific al țării,
în vreme ce CNEE și IȘE sunt responsabile de aprobarea, de-a
lungul timpului, aunor manuale cu greșeli
științifice,
cu serioase deficiențe de conținut.
În speranța că Legea manualului școlar va fi adoptată într-o formă care să
garanteze rezolvarea crizei manualelor, vă rugăm să primiţi, Domnule Ministru,
asigurarea sentimentelor noastre de înaltă consideraţie. În același timp, suntem de acord să folosiți prezentul memoriu, pentru a face publice
ideile și propunerile din cuprinsul
acestuia.
Cu deosebită stimă,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu