Ion Burnar – nu a murit!
El a fost ,,poftit”, în ceruri, pentru a participa la
o ședință de cenaclu ...
Dascăl, om de cultură, părinte, soț și tată – Ion
Burnar – a fost omul care, la naștere, a primit darul lui Dumnezeu. A fost
prietenul tuturor. Dacă, profesor fiind, a educat sau instruit generații
întregi de elevi, tot așa putem afirma, și în plan cultural – Ion Burnar – a
educat și instruit generații întregi de oameni de cultură, fie mai tineri, fie
mai bătrâni, fie debutanți sau consacrați, în plan literar. Generații întregi
de oameni de cultură și l-au dorit alături la evenimente sau momente literare
organizate în societate. De ce-am spus toate astea? Tocmai, pentru că din
punctul meu de vedere, a ști să te faci prieten cu toată lumea, este o adevărată
artă, iar poetul Ion Burnar a stăpânit la maxim această artă. Și, dacă ar fi să
dau un singur exemplu în a-mi motiva cele exprimate, chiar eu sunt unul din cei
care s-a bucurat de prietenia acestuia, când l-am avut drept invitat, la
lansările de carte sau de revistă, iar omul de cultură ION BURNAR a fost
prezent, susținându-mă, neștiind a refuza pe nimeni. Acest dascăl, nu cred că a
rostit vreodată, cuvântul nu, mai ales atunci când a fost vorba de cultură. Se
întâmpla în anul 2010, într-un mijloc de aprilie, când lansam la Mocira unul
din proaspetele numere din revista Din vatra satului – asta peste puterea
exemplului.
I-am cerut de multe ori sfatul, iar drept răspuns, am
primit sfat părintesc, cum rar mi-a fost dat să mai primesc, de la un străin,
totuși! I-am cerut de multe ori păreri, idei, concepții și ori de câte ori a
fost nevoie, acestea au fost obiective, reale, pertinente sau puternic motivate
și concretizate. L-am ascultat și l-am urmat în sfat, așa cum își ascultă un
copil părinții, crezând în puterea dumnealui, crezând în forța dumnealui, până
într-o zi ... într-un mijloc de octombrie, când, așa ca mulți alții, cu
stupoare am aflat cumplita veste a trecerii în eternitate.
Am tăcut și-am suferit așa cum au suferit mulți alții,
gândindu-mă la plecarea mult prea devreme, a acestuia către cer. M-am gândit,
inclusiv, la ideea, că cine o să ne mai susțină, cine o să ne mai sfătuiască,
din acest moment așa cum știa doar Ion Burnar să facă. Cine? Eu încă mai caut
un asemenea prieten precum Ion Burnar – dar, credeți-mă, încă nu l-am găsit.
Nici unul nu are ,,părintescul” ce-l avea poetul. Dar, încă, mai caut ... Este
firesc să se întâmple așa, atunci când îți pierzi un prieten, dar Ion Burnar, a
fost mult mai mult decât atât. M-am bucurat ori de câte ori am stat de vorbă cu
dumnealui, de fiecare clipă petrecută împreună, așa cum mă bucură întâlnirea cu
cei care m-au născut și crescut. Îl simțeam precum un tată – sfătuitor,
răbdător, împăciuitor, știutor, niciodată cu ură în suflet sau să umble cu
vorba deșarte.
Experiența dobândită în trecerea anilor, l-a făcut să
urce zi de zi, an după an, în scara valorilor, afirmându-se și ca dascăl, și ca
om de cultură, și ca prieten. Dacă nu l-am avut direct dascăl, în anii de liceu
sau școală generală, credeți-mă că am nutrit o anume ,,invidie” pe elevii care
l-au avut profesor. Evident vorbesc despre o invidie constructivă, metaforică,
nu una pe dreptul înțeles al cuvântului.
N-a fost soarta să fie așa, dar m-am bucurat că l-am avut drept mentor și
sfătuitor, întocmai ca și-un dascăl cu catalog, din momentul în care am început
să ,,cochetez”, atât cât am putut și-am știut, cu literele, cu versul, cu
folclorul, cu poezia ... m-am bucurat,
până într-un frumos mijloc de octombrie.
Au trecut 3 ani de atunci ... 3 ani în care am simțit
lipsa sfatului prietenesc (despre care tot povesteam!), am simțit lipsa
încurajărilor părintești, am simțit sărăcime, și chiar suntem mai săraci fără
Ion Burnar. Indiferent că-ți vorbea (a se înțelege – te sfătuia), ori că scria
(așternea poeme pe hârtie), Ion Burnar, transmitea cu putere, mesajul său. La
un moment dat, chiar m-am bucurat să fiu contemporan cu un asemenea om –
intregru, moral, de caracter, ferm în exprimare, și fără putere de tăgadă,
obiectiv.
Ți-l doreai să-l ai în preajmă, fie la o șueta, fie
într-un cadru festiv, la lansări de cărți sau reviste, datorită caracterului
puternic ce-l avea, dar și datorită bucuriei ce-o transmitea tuturor. Emana din
fiecare – mult. Doar cu Moartea n-a mai avut forță de-a lupta!
Prezența dumnealui jur-împrejurul tău, dădea o mare
siguranță, nu-ți creea emoție, dimpotrivă, totul era extrem de familial, parcă
,,l-ai cunoaște de când lumea” – asta am simțit ori de câte ori am fost în
preajma acestuia, de-asta îmi permit să-l notez. Și, cum viața merge numai și
numai înainte, acum simt lipsa acestei siguranțe, la evenimentele culturale.
Personal, îi simt lipsa!
Dar ce spun eu aici este sărac, gândindu-mă că despre
personalitatea, opera sau creațiile lui Ion Burnar au vorbit (și încă vorbesc)
oameni importanți ai literaturii și-ai culturii noastre. Din vorbele dumnealui,
dar și din citit, știu despre Augustin Buzura sau Nicolae Breban, despre Ana
Blandiana sau Radu Săplăcan - și el plecat spre stele – oameni care au apreciat
la modul obiectiv activitatea literară desfășurată de către Ion Burnar.
Probabil, Creatorul nostru Suprem, a organizat o întâlnire cenaclieră cu cei
mai importanți oameni din cultura maramureșeană, și așa se face că l-a
,,poftit”, puțin, și pe Ion Burnar, acolo, în ceruri, să fie alături de Vasile
Radu Ghenceanu sau Vasile Dobra, să fie alături de Gheorghe Roman sau Laurențiu
Ulici – oameni, zic eu, care s-au bucurat să-l aibă acolo, printre ei și
stelele-muză. Doar noi, aici pe pământ, am rămas în suferință, fără bucuria
întâlnirilor cu Ion Burnar, fără un prieten, dar unul nu ca oricare, ci unul
drag tuturor, fără un dascăl minunat.
Îmi este greu să povestesc la trecut despre Ion Burnar
– pentru că încă îl mai aștept să apară la vreo lansare de carte, la un pahar
de vin în arhicunoscutul ,,fogădău”, denumit OJT. Îl mai aștept să-mi dea
sfaturi, să-și dea cu părerea despre vreun material scris, sau despre multe
altele asemenea.
Volumele sale, capodopere valoroase, apreciate de
critici literari, cu mult obiectivism, sunt cele care, azi, ne amintesc de Ion
Burnar, și-i confirmă valoarea. Ne-au mai rămas amintiri din clipele în care ne
întâlneam fie grăbiți unul în fața altora, fie la un ,,pahar de vorbă”, adunând
sfaturi despre ce și cum ar trebui să fie.
Șlefuitor de minți,
creator de valore și valori, eminent dascăl în plan profesional – astea
sunt doar trei calități cu care ne-a obișnuit, prin prezența lui, Ion Burnar.
Cei care l-au apreciat enorm, au fost în primul rând elevii, pentru care a avut
suflet de părinte. El nu a pedepsit niciodată, decât cu vorba, și-atunci dând
puternic sfat. A dat exemplu și pildă mereu, în orice împrejurare. A văzut și-n
cel mai sărac elev o valoare. Dar, dacă tot vorbim de stimă și respect – Ion
Burnar – s-a bucurat pe deplin și în plan literar, nu mai departe motivându-mă
cu alt exemplu, când, aici, pe plan local (deși a depășit și granița
județului), a fost chemat la Universitatea din Baia Mare, pentru a preda
studenților acelor vremuri, dar ca profesor asociat. Este și asta o recunoștință
a valorii pe care o poate avea un om, pentru că nu oricui îi încredințezi o
asemenea misiune.
Săptămânal semna, în diverse ziare locale (ex.
Informația zilei de Maramureș), pagina de cultură, unde cu obiectivismul
obișnuit, puncta atât cât îi sta în putință (și-a spațiului publicistic care nu
era prea generos niciodată!), despre activitățile în plan literar, cultural,
artistic. Ar fi dorită un întreg ziar să poată scrie despre oameni de cultură,
atât de drag i-a fost această meserie. Și Ion Burnar, chiar dacă ar fi avut un
întreg ziar la dispoziție, ar fi avut ce să scrie, credeți-mă!
Era omul care
cerea ca regula să fie respectată, tot așa precum promisiunea sau cuvântul dat.
A rostit promisiuni și întotdeauna le-a respectat. A respectat și a iubit literatura, așa cum
și-a iubit elevii ce i-a avut de pregătit.
Despre opera burnariană, nu voi face aici rostire
decât o foarte scurtă ,,trecere în revistă”, pentru că-mi propun să revin cu un
material amplu, în acest sens, dar notez doar atât - ea cuprinde metaforă,
epitete, ironie – a se vedea volumul ,, ... aici Provincialul! ... aștept
metropoliții!”. Văd în versul lui Ion Burnar o lejeritate debordantă și
simplitate. Nu mă rabd să nu scriu cele trei cuvinte ale prof. univ. dr., azi
(2013) decan la Facultatea de Litere din Baia Mare, Gheorghe Glodeanu, care îl
descrie ca fiind un ,,veritabil homo ludens”. Închei, toate acestea, întrebând
retoric, după toate acestea ar mai fi ceva de spus?
Ion Burnar – nu a murit, a fost ,,poftit” la cenaclu
... la Cenaclul din Ceruri, acolo unde muza
(sau muzele) le stau alături – stelele, soarele, luna. Noi suntem cei
care am pierdut un om puternic.
Vasile BELE – octombrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu