Nu se mai îndoiește nimeni. Obiectivul PNL-USR, susținut cu toată forța de Klaus Iohannis, este organizarea de alegeri anticipate înaintea alegerilor locale. Alegerile locale ar putea fi declanșate, conform planurilor declarate ale lui Ludovic Orban, în 24 mai sau în 14 iunie, dar nu mai târziu de 21 iunie. Din acest motiv, în faimoasa noapte a ordonanțelor, Guvernul a legiferat circumstanțele în care au urma să se desfășoare alegerile anticipate, inclusiv scurtarea unor termene.
Dacă ordonanța care a intrat în vigoare nu este anulată în Parlament sau de către Curtea Constituțională, ea rămâne în vigoare și poate asigura îndeplinirea întocmai și la timp a obiectivului pe care și l-au propus liberalii, după un scenariu elaborat de Klaus Iohannis. Atâta doar că astăzi, chiar astăzi, în Comisia juridică a Senatului PSD va discuta respectiva ordonanță. Are majoritatea. Prin urmare, dacă intenția reală este cea de a se opune planurilor PNL, dacă nu există un blat cu Klaus Iohannis, atunci Comisia juridică a Senatului se va pronunța pentru respingerea ordonanței. În plenul Senatului va fi floare la ureche. Acolo PSD dispune în prezent de o majoritate confortabilă. Va urma dezbaterea în Camera Deputaților. Tot în procedură de urgență. PSD a construit majoritatea și în Camera Deputaților. Prin urmare, ordonanța poate fi respinsă de Parlamentul României. Anulată. Dar jocul nu se încheie aici.
Klaus Iohannis are posibilitatea să tragă de timp. Să se gândească 20 de zile pentru a promulga sau retrimite în Parlament actul normativ de respingere a ordonanței. Parlamentul, tot în procedură de urgență, poate relua circuitul și, în câteva zile, poate retrimite legea la Palatul Cotroceni în vederea promulgării obligatorii. Klaus Iohannis se mai poate gândi 10 zile înainte de a semna. Și mai poate să facă o ultimă încercare. Să se adreseze Curții Constituționale, sub motiv că această lege de respingere a ordonanței ar contraveni Legii Fundamentale. Într-un final, procedura se închide și e limpede că PSD va avea câștig de cauză.
Măciuca PSD va funcționa. Și dacă va funcționa, atunci, în eventualitatea în care se ajunge la anticipate, acestea nu mai pot fi organizate mai devreme de 9 sau 10 iulie. Dacă punem acest termen față în față cu ziua de 21 iunie, momentul limită în care ar putea fi organizate alegerile locale înainte de a expira mandatele primarilor, atunci ne dăm seama că întregul proiect construit la Cotroceni poate eșua în mod rușinos. În acest scenariu, anticipatele nici nu-și mai au rostul. Toate părțile implicate pot aștepta bine-merci până în toamnă, când au loc alegerile la termen. Numai că, până atunci, situația PNL și în special a Guvernului Orban se degradează într-un ritm halucinant. Și cam prin același mecanism PSD poate da de pământ și cu celelalte ordonanțe de urgență intrate în vigoare. Inclusiv cu turismul electoral preconizat în mod iresponsabil de PNL în cazul alegerilor parlamentare.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu