Președintele Academiei Române, clujeanul Ioan Aurel Pop, a emis un punct de vedere despre situația de la Ditrău, în Harghita, legată de ceio doi brutari din Sri Lanka:
Aflu cu stupoare că peste patru mii de oameni dintr-o comunitate maghiară din secuime s-ar simți amenințați profund, în însăși ființa lor, de doi muncitori din Sri Lanka. Până la un punct, frica celor 200-300 de locuitori care s-au strâns într-o sală din Ditrău, ca să protesteze contra a doi străini, poate să fie explicată: este vorba despre o comunitate închisă, provenită dintr-o lume mai arhaică, fără contacte directe, serioase și intense cu lumea. Ceea ce mă întristează pe mine este stimularea acestei reacții umorale, instinctuale și xenofobe de către autoritățile laice și religioase. Mă întreb cum se poate ca un primar din anul 2020, dintr-o țară a Uniunii Europene, un fruntaș al unui partid politic reprezentat la Bruxelles și la Strasbourg și, mai ales, un preot să augmenteze melodrama, asezonată cu lacrimi, Tatăl Nostru, voci voalate de emoție, cereri de expulzare, somații de angajamente ferme de închidere în sine a comunității, ca și cum comuna ar fi amenințată de un cataclism iminent. Că unii au exprimat post factum regrete nu este foarte reconfortant și nu elimină răul făcut. De altminteri, preotul catolic a declarat nu că regretă gestul său reprobabil, ci nesupunerea față de autoritatea superioară, față de Arhiepiscopia de la Alba Iulia.
Aflu că nici măcar nu este vorba despre emigranți, ci despre doi muncitori veniți să muncească legal, în condițiile respectării convențiilor internaționale în domeniu, la care România este parte. Doi muncitori și nu două sute, deși chiar și două sute ar fi trebuit să fie bineveniți, pe fondul respectării legii. Primarul și omul de partid aveau obligația impusă de Constituția României și de legile UE să dezamorseze imediat atmosfera încordată – dacă ea se crease cu-adevărat, iar preotul să se gândească la menirea credinței creștine și a bisericii, care predică frăția universală. De altminteri, termenul de „catolic” înseamnă „universal”, iar bisericile creștine susțin că toți oamenii, creștini și necreștini, sunt deopotrivă fiii Domnului. Întâmplarea este, mă tem, cu rădăcini mult mai profunde și conduce spre o anumită atmosferă de intoleranță, de neacceptare a celuilalt, a aproapelui, de excludere și de xenofobie. Aici, în cazul în speță, este vorba și de rasism. Nu pot să nu-mi amintesc un episod de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, când, în aceeași regiune, două-trei călugărițe greco-catolice, fondatoare ale unui așezământ pentru orfani, erau blamate și aproape expulzate și acuzate că strică puritatea etnică a locului. Sau, de asemenea, nu pot să uit dialogul cu un fost student de-al meu, emigrat într-un stat vecin și revenit în vizită la Cluj după 1989. Am aflat că nu o ducea prea bine acolo cu banii și că nu lucra în domeniul pentru care se pregătise. I-am spus că poate să revină acasă și că va avea șansa să-și facă meseria sa de istoric. Răspunsul a fost stupefiant: „Nu este un avantaj material acolo, dar este unul spiritual, pentru că nu aud în jurul meu decât limba mea maternă!”. Ciudat mod de a judeca, într-o lume aflată în plină mobilitate! Cei doi muncitori nu vorbesc, firește, maghiara și nu-și pot folosi aici, la noi, nici limba lor maternă (decât în șoaptă, între ei). Comunică și ei cu lumea aceasta ostilă, cum pot, în engleză, din câte îmi dau seama.
Eu știu că autoritățile statului ungar actual au o politică restrictivă și discriminatorie față de străini, că au construit ziduri și garduri la frontiere și că localnicii din secuime nu urmăresc decât televiziunile de la Budapesta. Dar statul român are o cu totul altă politică și o cu totul altă abordare a acestui subiect. Iar comuna cu pricina se află pe teritoriul României și trebuie să se supună legislației, moralei și politicii din statul român.
Radu Ștefan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu