Începută cu înăsprirea legislaţiei fiscale pentru companiile private, evident revizuită în sus, reforma demarată de guvern a ajuns la momentul adevărului: diminuarea cheltuielilor publice.
Punctul cuminant pare să fie desfiinţarea celor
200.000 de posturi neocupate. De menţionat că guvernul aloca bani pentru aceste
posturi neocupate fizic, sumele fiind cheltuite de instituţii în alte scopuri.
Aşadar putem înţelege acum de ce majoritatea
instituţiilor înfiinţau posturi pe care nu angajau oameni. Îşi creşteau
bugetele fictiv, ceea ce pare să fie cam la limita legii. În urma acestei
măsuri se vor economisi câteva miliarde de lei. Dacă se înmulţeşte chiar şi
salariul minim de 3000 cu 200000 suma economisită ajunge într-un an la 7,2
miliarde de lei.
Cum planul guvernului este să reducă cheltuielile cu
12 miliarde se va reduce numărul de funcţii de conducere, al secretarilor de
stat, cu 20%, reducerea cu 50% a membrilor autorităţilor locale, comasarea unor
instituţii din cadrul autorităţilor locale. Anunţând aceste măsuri primul
ministru Ciolacu dă o explicaţie halucinantă: „Principiul care stă la baza
acestui plan este că, în efortul de diminuare a deficitului bugetar, greul
trebuie să-l ducă mai întâi statul, nu cetăţeanul şi mediul privat!”
Ce înseamnă „greul să-l ducă statul”? Statul nu
produce decât pierderi. Statul este ca o vacă pe care o hrăneşti, dar ea drept
recunoştinţă îşi bea propriul lapte. Statul, spune primul ministru, este ca o
strecurătoare prin care se scurg banii publici prin diverse tehnici.
Ca politician care îşi asumă sarcina dură de
reformare a sistemului fiscal, Marcel Ciolacu are în vedere şi „şmecheriile”
unor firme cu câte un angajat care fac afaceri de milioane.
Deci trebuie să înţelegem că după asumarea măsurilor
propuse de un grup de experţi, cu cifrele pe masă, după cum observa Mugur
Isărescu, guvernatorul BNR, România va avea o componentă de stabilitate
fiscală.
Fără să fie prezentate măsurile care săptămâna
viitoare vor fi prezentate în faţa parlamentului pentru asumarea răspunderii,
punctele prezentate succint nu lasă să se înţeleagă că vor fi diminuate taxele
pe muncă. Primul ministru ar dori reducerea impozitării muncii, mai ales în
cazul veniturilor mici, dar se pare că lucrul acesta nu se va întâmpla acum.
Bugetul având urgentă nevoie de bani nu se va micşora nicio taxă.
Din întregul pachet asumat se va reţine un singur
lucru: reducerea sau creşterea impozitării muncii. Dacă fiscalitatea va creşte
înseamnă că statul despre care premierul spune că este ca o strecurătoare prin
care se scurg banii publici rămâne în esenţă neschimbat.
Guvernatorul Isărescu spune că este primul studiu cu
cifre. De ce nu sunt prezentate aceste cifre? Probabil pentru a nu provoca
proteste din partea celor care se simt afectaţi de măsura propusă.
Pornită de la necesitatea de reducere a
cheltuielilor din sectorul de stat singurul lucru important rămâne o singură
cifră: cu cât se reduc cheltuielile după asumarea răspunderii. Vor fi eliminate
facilităţile? Salariile mari vor fi diminuate? Până la urmă, dacă inechităţile
existente în sistemul de salarizare nu vor fi eliminate reforma nu este decât o
cosmetizare a unei realităţi care nu se va schimba.
Reforma începe să semene a reformă, deocamdată doar
în teorie, în modul de prezentare.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei de Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu