Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIII(2023),  nr. 499(1 –15 August)

 

Dragii mei enoriași!

Scrisoare către Eminescu(XXI).

,,Bădie Mihai,

Pe vremea când eram și eu prin clasa a V-a sau a VI-a, vrednicul de pomenire, profesorul meu de limba română Marius Buzatu, mi-a vorbit pentru prima dată de poezia ta La mormântul lui Aron Pumnul. Începusem și eu pe atunci, olecuță Doamne, să versific. Cu simțul său critic foarte dezvoltat și cu multa sa știință de carte, profesorul înțelegea cât de copilărești sunt încercările mele ,,literare”, dar el se bucura și se entuziasma ca un copil. Mă încuraja, mă lăuda, mă îndemna să trimit din ,,creațiile” mele pe la publicațiile vremii. Într-o zi mi-a spus între patru ochi, apoi a repetat și în clasă, în auzul tuturor: ,,Când eu nu voi mai fi, să-mi faci o poezie, cum i-a făcut Eminescu profesorului său de limba română, Aron Pumnul!” Abia atunci ți-am citit poezia aceea. N-am prea înțeles-o eu așa cum trebuia, dar tema primită de la dascălul meu mi-a rămas în inimă și-n memorie. N-am fost niciodată în stare să-i scriu o poezie Domnului Marius, ci doar niște articole pe ici, pe acolo, prin care am încercat să-i reînvii memoria. Atât am putut!

A trecut vremea, Bădie, și iată că în 1990, m-au dus pașii în Bucovina ta cea frumoasă și-n  Cernăuțiul tinereții tale. I-am admirat codrii seculari ce străjuiau drumul de-a lungul a zeci de kilometri, câmpiile mănoase cu recolte bogate, satele mari cu case în pur stil românesc, formele de relief  unduioase, parcă ar fi fost mângâiate de mâna lui Dumnezeu. La hotelul ,,Ceremuș” puțin a lipsit ca să nu luăm bătaie cele trei familii ce intrasem într-un lift de la niște zdrahoni ucraineni ce-au năvălit peste noi și ne-au pus nervii la grea încercare. Prin magazine era musai să știi limba rusă ori ucraineană, fiindcă dacă le vorbeai în românește sau în ,,bucovineană”, nici nu te băgau în seamă. La fel se întâmplase și în Chișinău cu ,,moldoveneasca”. Am căutat pe la chioșcuri o revistă sau un ziar în limba română, dar n-am găsit. Azi citesc pe internet ,,Gazeta Bucovinei”, săptămânal bilingv, româno-ucrainean. Am căutat atunci în librării o carte românească, dar n-am găsit decât una, un album realizat în condiții grafice de excepție, pe hârtie bună, cu coperți groase, cu supracoperți colorate, cu multe imagini color în interior. Pe copertă scria: Bucovina. Cu puținele ruble ce ni le dăduseră de cheltuială de la O. N. T. am cumpărat-o. M-am așezat pe-o bancă și am citit primele pagini. Acolo scria, negru pe alb, că-n 1918, ,,trupele burghezo-moșierești din România au năvălit în Bucovina și au trecut prin foc și sabie 11.000 de bucovineni, anexând apoi prin forță Bucovina României”. Nu se rostea nici o vorbuliță măcar, că după prăbușirea monarhiei austro-ungare, respectiv dezmembrarea imperiului în state naționale, Consiliul Național al Bucovinei (C. N. B.), întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor și polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorității ucrainene. Ca urmare a hotărârii „C. N. B.”, trupele române au intrat în teritoriu, ce-i drept, sub comanda generalului Iacob Zadik, consfințind actul și zădărnicind manevrele militare ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale. Nu se rostea nimic nici că unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de pace de la Saint-Germain-en-Laye încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919. Istorie și istorie, Bădie!

Am umblat atunci, Bădie Mihai, prin biserici. Era slujba în toi, dar în limbă străină, fie că era rusa, fie ucraineana, fie chiar slavona. Numai în românește nu se slujea! Am încercat să leg câteva vorbe cu trecători, pe stradă. Cei mai mulți se fereau. Le era teamă să grăiască în limba noastră!

M-am dus apoi, Bădie, la cimitir. Am căutat acolo destul de mult, dar nu m-am lăsat până n-am găsit mormântul profesorului tău, Aron Pumnul. Greu îmi este să-ți spun ce emoții am avut. Crucea străjuia ca un ostaș conștiincios un mormânt modest, năpădit de buruieni și mărăcini. Se vedea cât acolo, că nimeni nu se mai îngrijea de multă vreme de acel mormânt. Alături era un cavou somptuos, iar pe cruce era un nume greu de pronunțat, poate maghiar. Pe cavou și în fața crucii erau presărate flori proaspete. Nu erau pe cavoul acela și nici pe lângă el nici măcar frunze uscate!

Din puținele ruble cumpărasem și eu câțiva trandafiri, pe care i-am așezat la mormântul Profesorului ca din partea matale și a tuturor generațiilor care ne-am hrănit din farmecul poeziilor pe care le-ai dăruit Neamului românesc și Limbii române. Am lăsat acolo încă ceva: câteva lacrimi. Am rostit o rugăciune pentru sufletul profesorului tău și am plecat mâhnit că timpul mă presa și nu am putut să-mi fac un răgaz de două ceasuri să-i curăț mormântul. Să dea Domnul ca până astăzi să se fi găsit cineva dispus s-o facă!

Bădie, Bădie,  Aron Pumnul făcea parte din acea pleiadă de intelectuali ai Bucovinei, care au schimbat cursul istoriei acelei provincii românești. Așa a fost și-n Transilvania, și-n Basarabia, și-n România. Acei dascăli știuți și neștiuți, care au trudit la catedră și au format generații noi, cu vederi progresiste, generații care au avut un ideal și au luptat până la jertfa vieții lor pentru împlinirea acelui ideal: Unirea cea mare a tuturor românilor din toate provinciile românești. Prin ei a renăscut conștiința națională, prin ei am realizat Unirea din 1859 și cea din 1918, prin ea am realizat Independența de stat de la 1877. Mărețe vremuri, Bădie și oameni pe măsură. Prin învățământul de atunci, așa rudimentar cum era el, s-a clădit o națiune, s-a clădit o Țară, s-au dat culturii și istoriei oameni de talia matale. Dascălii erau priviți cu respect și pe bună dreptate. Nu orice neavenit intra în sistem, nu orice nulitate politică devenea ministrul educației sau dascăl la catedră. Învățătorul alături de preot erau apostolii neamului și făceau cu adevărat apostolat, fiind convinși că au o misiune sacră. Generația lui Aron Pumnul a fost generația redeșteptării. Fiecare truditor la catedră a fost ,,un luceafăr”, ,,o lumină”, iar profesorul tău ,,geniul mare al deșteptării” nației. Un bătrân înțelept spunea că un popor nu se cucerește numai cu armele; distrugându-i învățământul, îl cucerești fără vărsare de sânge și pentru totdeauna! Generația ta și a profesorului tău ne învață că învățământul clădește caractere puternice ca stânca, personalități capabile să lumineze drumul nației.

Cinstea pe care o dai magistrului tău, Bădie, te onorează și ne învață să ne cinstim înaintașii, să le cultivăm memoria, să le desăvârșim idealurile, să ne însușim învățăturile lor, să-i socotim părinții noștri spirituali și ai neamului românesc.  

Din păcate, prezentul e departe de a fi ceea ce au sperat acele generații ca să fie, dar despre asta ți-oi spune altădată.

Cu bine, Bădie și ți-oi scrie în curând!

*

Pricesne. Redăm mai jos două frumoase pricesne dedicate Maicii Domnului.

 

O, Marie, Maică Sfântă               

 

O, Marie, Maică Sfântă
Astăzi toată lumea-ți cântă
Toţi cu drag te înconjoară,
Maică Sfântă și Fecioară.

Toţi te cheamă azi pe nume
Ceru-ntreg și-ntreaga lume
Și-ți înalță cu iubire
Laudă și mulţumire.

Tu eşti cea mai scumpă mamă
Pentru toţi care te cheamă.
Eşti Măicuţa prea duioasă,
Inima cea mai miloasă.

O, Marie, Maică dulce,
Lumea-ntreagă îţi aduce
Inimi recunoscătoare
Ție - cea mai dulce floare.

Și noi, Maică preaiubită
Îţi aducem mulţumită
De aceea-ți cântăm ţie
Și-ți înălţăm preamărire.

 

O, Marie, Maică Sfântă
Astăzi toată lumea-ți cântă
Toţi cu drag te înconjoară,
Maică Sfântă și Fecioară.

Toţi te cheamă azi pe nume,
Ceru-ntreg și-ntreaga lume
Și-ți înalță cu iubire
Laudă și mulţumire.

Tu eşti cea mai scumpă mamă
Pentru toţi care te cheamă.
Eşti Măicuţa prea duioasă,
Inima cea mai miloasă.

O, Marie, Maică dulce,
Lumea-ntreagă îţi aduce
Inimi recunoscătoare
Ție - cea mai dulce floare.

Și noi, Maică preaiubită
Îţi aducem mulţumită
De aceea-ți cântăm ţie
Și-ți înălţăm preamărire.

 

     O, Măicuță sfântă

 

O, Măicuță Sfântă,

Te rugăm fierbinte,

Să ne-auzi de-a pururi

Marea rugăminte.

 

Refren:

Nu lăsa, Măicuță,

Să pierim pe cale,

Căci noi suntem fii

Lacrimilor tale.

 

Când plângeai sub cruce

Maică-ndurerată,

Te-am primit de mamă

Noi și lumea toată.

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

Tu ești steaua mării

Și ajuți să treacă

Pe oricine trece,

Nimeni nu se-neacă.

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

O, Măicuță Sfântă,

Cea mai scumpă floare,

Fă din fii de lacrimi

Galbeni lăcrimioare.

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

Inima-ți prea sfântă

Mângâind ne strânge,

Vom uita de chinuri,

Mai mult nu vom plânge.

*

Cuvinte părintești. Redăm mai jos alte câteva reflecții ale Părintelui Pr. Cristian Deheleanu, în care ne relatează și nouă ce-a învățat dânsul de la viață. Le-am găsit pe internet: ♦Ce am învățat de la viața mea? Am învățat că viața e de… sticlă. Se sparge atât de ușor. Dar mai știu și că lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi. ♦ Am învățat că oamenii din jur pot fi egoiști, irascibili, invidioși și răi. Dar oricum ar fi, eu trebuie să trăiesc frumos mai departe! ♦ Am învățat că cine vrea să trăiască cu evlavie va fi prigonit! Sfinții sunt miei trimiși în turma lupilor! ♦ Am învățat că nu trebuie pus totul la inimă. Inima nu e magazie…♦ Am învățat că iluziile sunt gratis. Dar dezamăgirile le plătim cu un preț mult prea scump! ♦ Am învățat că, deși ar putea să mă ferească, Dumnezeu îngăduie să fiu rănit. ♦ Am învățat că rănile sunt găuri prin care intră lumina. Oamenii „ciuruiți” de Dumnezeu sunt plini de Cer! ♦ Am învățat că oricâtă durere aș simți, nu trebuie să devin o durere pentru ceilalți. ♦ Am învățat că acolo unde sunt prăpăstii între oameni nu e eficient să ridici garduri, ci să construiești poduri. ♦ Am învățat că orice vârf aș cuceri nu trebuie să mă opresc. Urmează altul și mai înalt. ♦ Am învățat că Dumnezeu nu alege oamenii desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. ♦  Știu multe lucruri, multe locuri frumoase. Dar maximum de frumusețe este Dumnezeu. Dincolo de El nu mai este nimic. ♦ Știu unde mă voi duce: ACASĂ! Ce am învățat eu până acum…, că mai am multe de învățat!"

*

Alexandru Elian. Demult am vrut să scriu despre profesorul meu Alexandru Elian, dar n-am putut. O personalitate prea complexă pentru a fi cuprinsă în cele câteva rânduri din articolul de faţă. O fire robustă şi fizic şi intelectual, cum n-am prea avut ocazia să văd multe în viaţă. Ne preda la facultate Bizantinologia.

Îl vedeam pe stradă. Era înalt, potrivit de gras, cu privirea întotdeauna îndreptată cu mult mai sus de linia orizontului, pierdut în gândurile sale. Când îl salutam, tresărea surprins, înclina uşor capul şi saluta cu un zâmbet fugar. La cursuri vorbea liber. Totul la el părea ca o depănare de amintiri. Îi era atât de familiară materia predată, încât părea un bunicuţ ce le spune copiilor poveşti cu feţi frumoşi. Dintr-o materie seacă, plină de nume şi de date făcea o istorie plină de viaţă, cu problematizări şi picanterii, cu caracterizări de personaje, cu multe, multe istorioare plăcute şi pline de farmec din viaţa bizantină. Reuşea să reînvie o lume demult apusă, iar mintea noastră de tineri realiza un film extraordinar al acelor vremuri, fiindcă regizorul avea tact de maestru şi ştia cum să conducă acţiunile.

Cursul propriu-zis (suportul de curs) era la bibliotecă: un dosar cu cca. 20-30 de pagini dactilografiate pentru fiecare semestru. S-ar fi crezut că este cel mai uşor curs, dar nu era deloc aşa. Spre deosebire de ceea ce ni se spunea în sală, cursul era stufos şi plin de informaţii. Dacă l-ai fi învăţat pe dinafară pentru examen, erai departe de a afirma că eşti pregătit la Bizantinologie.

Profesorul Alexandru Elian avea metoda lui de examinare. Făcea bilete rareori, probabil când i se cerea în mod expres de către conducerea facultăţii. În mod obişnuit venea la examen fără bilete. Când îţi venea rândul, numai ce-l auzeai: „- Ia spune tu, drăguţă, ce ştii mai bine!“ Studentul îşi alegea o personalitate, o perioadă din istoria bizantină. „- Foarte bine, foarte bine, ia spune ce ştii!“ Spuneai într-un minut sau două ceea ce citisei în curs, după care tăceai. „- Ha, ha, ha, drăguţă, apoi împăratul… este o somitate în istoria bizantină. Dacă te-ai fi dus la bibliotecă şi ai fi citit cartea lui cutare şi a lui cutare ai fi aflat…“ Şi începea să spună multe şi de toate, încât examenul fiecăruia se transforma într-un nou curs. Dădea note mici şi le cântărea îndelung, după criterii numai de el ştiute.

Profesorul Elian era secretar la Academie, la Institutul de Studii Sud-Est-Europene. Era apreciat în lumea istoricilor ca un cărturar de mare calibru. Şi el ştia asta. Avea o mândrie a lui rar disimulată. Când îi spunea câte un student că la limba greacă, spre exemplu, a învăţat ceva deosebit de ceea ce ne spunea dânsul la un moment dat, profesorul Elian trecea la tablă, scria în greacă cu o uşurinţă uimitoare, făcându-ne să credem că e grec din tată-n fiu, iar la urmă ne spunea: „- Drăguţă, dacă va zice cineva că este altfel, să-i spui că profesorul Elian ţi-a spus aşa!“ Aşadar, „magister dixit!“

A scris extrem de puţin în viaţă. Doar câteva articole şi studii formează opera lui. Puţine, dar acelea sunt căutate cu sfinţenie de istorici. Părerea lui Elian într-o problemă de istorie era literă de Evanghelie pentru ceilalţi. Nu am găsit pe unul până acum, care să aibă curajul să-l contrazică pe profesorul Elian în probleme de istorie. Fusese secretarul lui Nicolae Iorga în tinereţe. Am stăruit mult de dânsul în corespondenţa ce-am purtat-o după facultate, ca să-mi dea câteva pagini cu amintiri despre Nicolae Iorga pentru volumul ce-l aveam în lucru, dar n-am reuşit să-l conving. Mereu amâna, mereu se scuza, dar la lucru nu trecea.

Nu şi-a făcut ucenici. Era omul atât de absorbit de studiile sale, încât vrea un ucenic cel puţin tot atât de pregătit ca dânsul. Nici nu s-a căsătorit, tocmai pentru a se putea dedica în întregime ştiinţei.

Nu toţi studenţii erau încântaţi să aibă un asemenea profesor. Corigenţele şi repetenţiile din cauza Bizantinologiei erau multe şi asta îl făcea antipatic celor mai mulţi dintre studenţi. Se spune că într-un an, când mai mulţi erau ameninţaţi cu corigenţa, i-au pus studenţii gând rău. L-au urmărit şi au văzut la ce adresă locuieşte. Au dat telefon la salvare: „- Alo, sunt profesorul Elian şi am infarct. Vă rog să veniţi urgent să mă luaţi la spital de la adresa cutare…!“ În câteva minute a venit salvarea. Au sunat la uşă. Aveau şi targa. Profesorul a ieşit mirat. I-au spus că s-au prezentat să-l ducă la spital. „- Dar eu sunt perfect sănătos, drăguţă!“ A trebuit să plătească salvarea pentru anunţ eronat. Supărat, a lăsat jumătate din studenţi corigenţi. Cazul a ajuns până la patriarhul Justinian. Acesta l-a chemat şi i-a spus: „- Domnule profesor, noi facem preoţi, nu somităţi în Bizantinologie!“ Cu chiu cu vai, a mai trecut din ei până la urmă.

Profesorul Alexandru Elian impune prin cultură, eleganţă, seriozitate, sobrietate. Cel care l-a cunoscut pe dânsul ştie că a cunoscut un Om, un profesor adevărat. De câtva timp s-a stins din viaţă, dar pentru toţi foştii lui studenţi se identifică cu însuşi obiectul predat: Bizantinologia. El parcă venea din însăşi lumea bizantină, de la curţile împărăteşti de la Constantinopol, suveran desăvârşit al materiei predate, om cu maniere imperiale, meditând, competent şi grav, la curgerea vremii şi civilizaţiilor. Istoric şi filozof al istoriei şi al vieţii deopotrivă, mulţumindu-se cu puţin în plan material, dar nelimitat în cel spiritual, Profesorul Elian ne-a rămas un punct de reper major în formarea noastră, a zecilor de generaţii ce i-am fost studenţi cândva.

*

File de jurnal – 5 febr. 1984. ,,A nins toată noaptea. Zăpada are aproape o jumătate de metru. M-am dus la Severin, la conferința de orientare, dedicată a 125 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Înainte de conferință am vorbit cu episcopul-vicar Damaschin Severineanul, alias Dumitru Coravu. Venise să prezideze conferința de la Severin. Mi-a spus mai multe în legătură cu lucrările tipărite. M-a apreciat că, deși izolat, am reușit, totuși, să fac extraordinar de mult, ceea ce constituie, după expresia dumnealui, un merit. Lucrările sunt apreciate întotdeauna după adevărata lor valoare și în primul rând după conjunctura politico-ideologică în care se situează. Dumnealui a avut o monografie a Mănăstirii Peri din Basarabia ca lucrare de seminar pentru anul III la doctorat. Lucrarea primise ,,BT” - ul de la departament, dar a fost întârziată la redacție, așa încât, trecând conjunctura prielnică, n-a mai putut fi publicată. Cu multă greutate a reușit s-o înlocuiască cu una din anul I, ca să fie publicată și astfel și dumnealui să poată trece anul.

Episcopul mi-a spus un banc. Cică președintele sovietic, cel american și cel român s-au adunat undeva, la o recepție. Cel american a spus că ei au câte o bombă pentru fiecare pământean, cel sovietic s-a lăudat că ei au câte un tanc pentru fiecare european, iar cel român a spus că ei au câte un drapel pentru fiecare cetățean al țării. Cei doi au rămas nedumeriți de afirmația românului și l-au rugat să le explice pentru ce le trebuie românilor atâtea steaguri. Răspunsul a venit prompt: ,,- Ca să vadă dincotro bat vânturile!”

Conferința a fost ținută de preotul Brumaru. A fost o conferință foarte bine documentată. S-au înscris mulți preoți la cuvânt. M-am înscris și eu, de fapt protopopul mă trecuse din oficiu. Am apreciat metoda istoriografică românească a ultimelor decenii de a trata fenomenele istorice în mod unitar cu întregul context istoric, ci nu doar ca pe niște accidente istorice. Am făcut o scurtă analiză a ideii de unitate la români în epoca modernă, legând momentul 1859 cu cel din 1918. Am analizat succint raportul dintre național și internațional cu referire specială la 1859 și am subliniat câteva dintre perspectivele pe care deschidea românilor momentul 1859.

A vorbit episcopul, dar mi s-a părut ceva dezlânat, cu excepția referințelor la episcopii moldoveni din preajma evenimentelor de la 1859. A vorbit și inspectorul Gheorghe Hâncu. Deși protopopul i-a apreciat apoi referința ca o ,,magistrală lecție de istorie”, cele spuse de inspector, profesor de istorie, au fost generalități simpliste, fără substanță. Greșeli de fond și formă au fost numeroase. Cu acel prilej am aflat și eu că după retragerea trupelor romane de pe teritoriul Daciei ,,națiunea română a continuat să existe fără întrerupere pe aceste meleaguri” etc. etc. De! Istorie și istorici, ce să-i faci!

Am vorbit cu starețul Mănăstirii Schitul Topolnița, Părintele Grațian Radac(…). Părintele Puiu Ciolan din Șimian mi-a spus că o cunoaște ,,personal” pe Ana Mureșan, ministrul Comerțului Interior, dar cu toate acestea nu i-a putut aproba să ia ,,Dacia” cu prioritate. Probabil a văzut-o a televizor! Părintele Nicolae Jinga a afirmat că Doman este ,,unul dintre cei mari prozatori ai zilelor noastre!” Domnul Mite Măneanu mi-a cerut câteva numere din revista ,,Mitropolia Olteniei”. Am discutat cu dânsul despre revista ,,Orizont” de la Timișoara.

Am reușit și eu să-mi iau cota de benzină pe luna februarie(15 litri). Mătușă-mea Pârvănescu Elena, soția unchiului meu Ion Pârvănescu, este în spital, operată(…)”.

*

Ajutoare și donații. ●În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 1.600 lei pentru mesele, scaunele și băncile ce urmează să le ducem la azilul de la Șișești; Doamna Eugenia Pârvuceanu  din Gârla Mare(MH) și Doamna Doina Vasilca din București, fiică a satului Malovăț: câte 130 lei; Domnul Sava C. Marius din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț și Domnul Filip Florin, fiu al satului Malovăț, Domnul Mema Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Doamna Crăciun Ana-Maria din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Domnul Dăncilă Gheorghe Alexe din Tr. Severin: 50 lei.

Domnul Sava I. Marius din Malovăț a mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 400 lei; Domnul Ghilerdea Sevastian din Malovăț a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 300 lei.   

●Domnul Belega Gheorghe din Malovăț, Domnul Ing. Marin Zăuleț din Tr. Severin, fiu al satului Bârda și Doamna Nicolae Victoria din Tr. Severin au donat câte un televizor pentru Azilul de la Bâcleș. Am mai cumpărat unul nou și le vom duce pe toate la Azilul de la Bâcleș în următoarele zile.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

●La sfârșitul lunii august vom face o vizită la Azilul de la Șișești. Pe lângă mâncare, au nevoie de trei mese, 12 scaune și trei bănci. Vom încerca să rezolvăm problema.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 498, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 20 aug. 2023(https://bentodica.blogspot.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 21 aug. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 21 aug. 2023, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 24 oct. 2023, ediție și on-line(http://www. observatorul.com); Eșecuri diplomatice, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXV(2023), nr. 1192(24 aug.), p. 12; Ofertă de carte – august 2023, 27 aug. 2023(pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney(Australia), 20 aug. 2023(https://bentodica.blogspot.com); Unirea din noi, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XV(2023), nr. 1193(31 aug.), p. 12;

*

Simpozioane. Episcopia Severinului și Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la Simpozionul Țara Severinului – Oameni, fapte, locuri,  ce se va desfășura la Tr. Severin în zilele de 30-31 octombrie a. c. Preotul s-a înscris cu două comunicări: Un manuscris inedit privind începuturile școlii din Malovăț și Mărturii ale localnicilor privind pe ofițerul Nicolae Trocan, luptător anticomunist.   

*

Zâmbete. ☺Orice-am zice, peste câteva zile vom fi cu toții-n luna a noua! ☺Într-un restaurant din București un domn se adresează unui tip beat: ,,– De ce beți atât de mult? Conform statisticilor, de la alcool moare fiecare al cincilea bucureștean!” ,,- Nu-mi pasă, eu sunt din Vaslui!” ☺Soția: ,,– Dragule, fă-mi un compliment!” Soțul: ,,– Ai un bărbat extraordinar!” ☺Odată am fost și eu pe drumul cel bun, dar a fost aglomerație și m-am întors! ☺Am și eu o întrebare… De unde știu pastilele unde te doare? ☺Cercetătorii ardeleni au descoperit că oricâtă mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbată. ☺Proverb ardelenesc: „Românul are minte multă, da’ nu tătă-i bună!” ☺Românii sunt precursorii operațiilor de schimbare a sexului. Așa se explică vorba aia din bătrâni: „Te-ai dus bou și te-ai întors vacă.” ☺Cu cât gândesc mai mult, cu atât mă întreb dacă-mi folosește la ceva[Platon]; ☺Dacă ieșim împreună la un grătar, înseamnă că suntem prieteni de mici…?! ☺Doar românii, la întrebarea: „Ce faci?”, îți răspund: „Nimic, sunt la muncă” .

*

Excursii-Pelerinaje. ►Pentru marți, 29 August, cu prilejul hramului Mănăstirii Topolnița, parohia noastră pune la dispoziție celor interesați un autocar. Așadar, în mod gratuit, cine dorește să meargă, este binevenit, cu condiția să se înscrie mai înainte, pentru a nu depăși capacitatea autocarului.

►Pentru joi, 31 August, organizăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Malovăț -Tr. Severin - Mănăstirea Vodița - Mănăstirea Orșova - Mănăstirea Mraconia - Valea Dunării - Mănăstirea Nera - Mănăstirea ,,Sf. Ioan” - Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea Țara Almășului - Bozovici - Mănăstirea Putna - Cascada Bilgăr – Orșova - Tr. Severin-Malovăț. Prețul:   60 lei/pers.

►Pentru joi, 5 oct., organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu – Mănăstirea Bistrița – Rm. Vâlcea – Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea Dintr-un Lemn – Mănăstirea Govora – Tg. Jiu – Malovăț – Tr. Severin. Prețul este 70 lei/pers. Așteptăm înscrieri.

*

Lucrări la biserică. În această perioadă am reușit să vopsim acoperișul bisericii din Malovăț.

*

Spovediri. Împărtășiri. În zilele rânduite și nu numai am spovedit și împărtășit: 11+2+27+1+48+2=91 enoriași. Intre aceștia 43 au fost copii.

*

Înmormântări. În ziua 8 August am oficiat slujba înmormântării pentru Mucioniu Elena(91 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Anunț. Începând cu 1 Sept., slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 9.00.

*

Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 2 Sept.(Bârda-Malovăț); 3 Sept.(Bârda); 8 Sept.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 9 Sept.(Malovăț-Bârda); 10 Sept.(Malovăț); 14 Sept.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț);  14 Aug.(spovedit și împărtășit copiii în Malovăț); 16 Sept.(Bârda - Malovăț); 17 Sept.(Bârda); 23 Sept.(Bârda-Malovăț); 24 Sept.(Malovăț); 30 Sept.(Bârda - Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. 

Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!    

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda