Sfredelul și sondajele

21

Pe la noi, dar și pe la alții, sfredelul este acel instrument de mână folosit pentru forarea unor găuri mici, de obicei în lemn. Cu el am crescut, l-am folosit când aveam nevoie. Și acum mi se pare o unealtă cu tâlc, deoarece, cu ajutorul ei, ajungeam dincolo de suprafața plată a unei realități. Apoi, coborând în mine de neferoase din Maramureș, am aflat de la mineri că la sfredel ei îi spuneau burghiu. Și așa, din aproape în aproape, cred că sondajele din ziua de astăzi seamănă cu un sfredel care scoate la suprafață tocmai ceea ce nu se vede. Să nu se supere sociologii, dar mie mi-a venit să fac această asociere. Nu mi se pare forțată, ci mai ales plastică. Dar eu nu prea cred în sondaje, în clasamente și previziuni. Ele sunt, în mare parte, capcane pentru naivi și încurajări iluzorii pentru cei care stau cu ochii pe barometre.
Cei care se pregătesc să urce pe scara politicii sunt îmbătați de clasamente. Numai că pe noi ne interesează cine mânuiește sfredelul. Cu ce preț și cu ce interese. Euforia pentru unii și mâhnirea pentru alții seamănă cu pilda pietrei aruncate în apă, care provoacă ciudate reacții între cei care vor să o scoată și cei care doresc să o lase pe fundul râului. Această confruntare de păreri are și partea ei de ridicol, deoarece cei implicați au o mare înțelegere pentru erori, pentru minciuni, fiindcă cred că imaginarul poate deveni real. Și apoi părțile care aspiră spre putere știu bine că fiecare dintre ele au corupți știuți, care acționează cu discreție. De obicei, față de ei se mimează sentimente de credință, uneori și cultură, deoarece luptă pentru un ideal.
Realitatea mă obligă să revin la observația scriitorului Augustin Buzura, care scria că „cifrele nu mint, dar mincinoșii mint cu cifre.” Din păcate, pornind de la aceste amăgiri, se iau decizii care influențează viața unor colectivități, sau chiar a țării. Se uită repede, ori se acoperă, faptele care au dus la sfidarea, ori retrocedarea unor temeinice edificii sau terenuri care au aparținut poporului român. În loc să aibă o destinație culturală, ori alte destinații de folos public, a devenit un lucru banal vinderea castelelor, a cinematografelor, a tot ce avem și ni se cere. Nu are importanță că s-au mai vândut o dată, s-au despăgubit. Mă gândesc la ceea ce după Marea Unire s-a numit procesul optanților, în care a strălucit diplomația lui Nicolae Titulescu, dar și harul lui de negociator.
Pe cine a interesat acest fapt dovedit din istoria recentă? Totul a fost să se restituie și să se privatizeze. Toate acestea s-au prescris, nu contează că statul a avut de pierdut. Cât din țară este a noastră, și cât a altora? Știu în ce lume trăiesc, tocmai de aceea pun această întrebare. Scriitorul Augustin Buzura, care nu și-a uitat niciodată profesia de medic, scria la vremea potrivită: „Studenții din anii mai mari de la Medicină au posibilitatea să vadă defilând pe micile ecrane aproape toată patologia psihiatrică”. Nu cred în sondaje, însă când văd topul personalităților politice de la noi, mă întreb dacă-i adevărat. Mai ales cine se vrea pe locul doi, loc oferit de sfredelul sociologic mânuit din umbră.
El este doar creasta unui val. Sub el lucrează cu hărnicie interesată cei care ocolesc democrația. Că mi se pare straniu să apară deontologi care știu deja cine va fi viitorul președinte al României. Mi se pare o sfidare a încrederii în alegeri. Dacă totul este stabilit, la ce ne mai chemați la urne? Eu cred că aceste manevre fac parte din degradarea manipulării. Nu-și dau seama cei care pun în scenă false certitudini că descurajează electoratul? Pe lângă aceste tentative de a consolida poziția unuia sau altuia, omului de rând îi rămâne să folosească sfredelul minții, cu care să compare și să cumpănească. Numai că nici materia primă a realită­ții în care trăim nu este suficient de generoasă în fapte veridice, convingătoare.
Mă încurajez cu faptul că până la urne mai este un pic de vreme. Multe se pot schimba. Până și mânuitorii de sfredele pot nimeri într-un lemn de esență tare. Care să le dea calculele peste cap. Până atunci, să privim cu detașare spectacolul. Dacă putem să ne și amuzăm. Știu însă că jocul cu țara nu-i o glumă. Să vedem cine mânuiește sfredelul!

Autor: Gheorghe Pârja