marți, 14 noiembrie 2023

Anul Avram Iancu-2024


Portretul lui Avram Iancu, sculptat în stâncă la Incești, în spatele casei natale, după modelul chipului lui Decebal de pe Clisura Dunării – proiect pentru ”Anul Avram Iancu”. Obiectiv turistic de excepție. Pentru 2024, primarul Sandu Heler își mai propune alte două proiecte majore: amplasarea bustului lui Avram Iancu în curtea primăriei și o paradă militară în comună cu trupe, tehnică de luptă și avioane, de amploarea celei de Alba Iulia, de 1 Decembrie.

Anul viitor, declarat prin Legea nr. 223/14.07.2023 „Anul Avram Iancu”, comuna Avram Iancu va sărbători bicentenarul nașterii „Crăișorului Munților”, dar și centenarul înființării unității administrativ-teritoriale. În acest context, primarul comunei Avram Iancu, Sandu Heler, a dezvăluit, în exclusivitate pentru ziarul „Unirea”, câteva dintre proiectele de anvergură pe care administrația locală și le propune pentru a cinsti cum se cuvine memoria eroului național din Apuseni, unul dintre marii conducători ai Revoluției de la 1848 din Transilvania, subliniind că pentru aceasta va cere sprijinul Consiliului Județean Alba și al unor autorități publice de la nivel central.

În primul rând, este vorba despre demararea lucrărilor pentru sculptarea portretului lui Avram Iancu în stânca supranumită „Mâțul”, situată în spatele Muzeului memorial „Avram Iancu” din satul Incești, după modelul chipului lui Decebal de pe Clisura Dunării. „Am și început un demers către un proiectant. Vom merge la Ministerul Culturii cu un proiect, ca să ni-l finanțeze. Nu neapărat să-l terminăm (n.a. – în 2024), dar măcar să-l începem.

Am vorbit cu cei care l-au sculptat pe Decebal, au fost la mine săptămâna trecută și ar fi interesați. Trebuie să avem aprobare de la Ministerul Culturii, Ministerul Mediului, de la proprietar – Ministerul Finanțelor, că muntele cred că este al statului român, trebuie să vadă și proiectanții dacă piatra e bună de cioplit și așa mai departe”, a spus primarul Sandu Heler pentru ziarul Unirea.

El a precizat că portretul lui Avram Iancu va fi sculptat în detaliu, evidenţiind trăsăturile sale distinctive şi exprimând demnitatea şi determinarea sa. Materialele şi tehnicile utilizate vor fi alese astfel încât să asigure durabilitatea şi rezistenţa sculpturii în faţa intemperiilor. Sub sculptură, va fi amplasat următorul text iluminat cu LED-uri: „Unicul dor al fiinţei mele este să îmi văd naţiunea fericită”.

Primarul Sandu Heler a precizat că se mai analizează dacă va fi sau nu amplasat câte un tulnic cioplit manual din lemn pe fiecare dintre cele două laturi ale sculpturii.

„Prin realizarea acestei sculpturi, dorim să oferim vizitatorilor o experienţă memorabilă şi să subliniem importanţa şi contribuţia lui Avram Iancu la formarea şi consolidarea identităţii naţionale. De asemenea, acest element va contribui la creşterea atractivităţii obiectivului şi la promovarea valorilor naţionale”, a subliniat edilul pentru ziarul Unirea.

Totodată, administrația locală vrea să amplaseze un bust al „Crăișorului Munților” în curtea Primăriei Avram Iancu, similar cu bustul lui Mihai Viteazul din curtea liceului militar albaiulian, operă a col. (r.) Valentin Tănase, în acest sens având nevoie de sprijinul financiar și logistic al Consiliului Județean Alba.

Un alt proiect de anvergură este organizarea unei parade militare cu trupe, tehnică de luptă și aviație de amploarea celei ce se desfășoară de „Ziua Națională a României” la Alba Iulia. Pentru aceasta, urmează să fie făcute demersuri din timp către Ministerul Apărării Naționale, pentru a putea aloca bugetul necesar și pentru a aproba desfășurarea de forțe și mijloace pentru anul viitor.

Nu este exclusă însă nici organizarea unei conferințe, o provocare pentru istorici pentru a încerca să deslușească misterul privind data exactă a nașterii lui Avram Iancu, despre care se știe doar că eroul nostru național a văzut lumina zilei „la coptul cireșelor”, perioadă care însă în Apuseni nu coincide cu lunile iunie sau iulie, ca la șes, ci aici cireșele se coc mai târziu, posibil chiar în august, fiind zonă montană.

Totodată, împreună cu CJ Alba și Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, este luată în calcul organizarea unui concurs istoric pentru elevi, cu premii consistente.

Avram Iancu este un brand turistic.

 Sursa: NapocaNews


Un comentariu: