miercuri, 31 ianuarie 2024

Delictul de acțiune anti-sistem…


Nu este nicidecum departe ziua în care vinovăția de delict anti-sistem va fi mai aspru pedepsită decât reproșurile juridice de manifestări anti-holocaustice de acum…. Sigur, asta nu înseamnă că tratarea infracțional-criminală a nesupunerii holucaustice nu va mai exista… Doar că va fi parte a delictului atotcuprinzător de mâine: delictul de acțiune anti-sistem… Spre asta se îndreaptă Europa… Spre asta suntem împinși ca oile pandemice… O simțim, o vedem, o „palpăm”, și nu prin știrile de mainstream sau bizareriile create cu ajutorul inteligenței artificiale, ci punctată în fiecare clipă a existenței noastre spre acel altceva de mâine (pentru unii, prea insurgenți, poate chiar spre inexistență)… Se strâng hățurile și botnițele pandemice deja plasate și în spatele cărora s-au creat altele cu mult mai violente… Acelea prin care Europa de mâine va deveni una a „libertății” în nelibertate… Și pe care mulți o vor înțelege, vor vrea a o înțelege, doar când se vor trezi „liberi” în spații tot mai restrânse individual. Spații în care singurul lucru ce va mai fi, poate, diferit, va fi locul în care vor mai fi puse ghilimele libertății…

Se strivesc masiv drepturile și libertățile cetățenești pentru a le transforma, apoi, în negări ale drepturilor de națiuni, de populații și chiar de mase… Iar pentru asta cel mai bun paravan rămâne continuarea pregătirilor de război… Până când lucrurile vor derapa, pe nesimțite, chiar în război… Căci este nevoie de ceva la limita catastrofalului pentru a insera modificările apocaliptice de mâine… Sau apocalipticul pentru a masca ceva ce va părea, prin comparație, doar catastrofal… Și când acel catastrofal chiar va fi o palidă adiere a răului față de cea ce ar fi putut veni…

Dovezile sunt lângă noi… Declarațiile și pregătirile pentru un război, nu al cuceririlor, de vechi și noi teritorii, ci al supunerii populațiilor… Populațiilor europene… Ele, foste mărețe și grandioase națiuni care au pus bazele libertăților și zidirilor civice de pe care s-au lansat atacurile chiar împotriva ei… Pentru că, în clipa în care oficialii UE și NATO împing limitele diabolice ale planșelor de front turnate în plumbul armelor și gloanțelor peste morții de mâine, declarând că, și dacă Rusia va fi învinsă, tot va fi nevoie de continuarea înarmării pentru că Rusia se va reface și se va reorganiza din nou ca un imperiu pus pe vânat teritorii și țări, înțelegem dimensiunea grotească a planurilor de nepace în Europa… Cel puțin ca întindere în timp… Poate chiar spre acele vremuri cu adevărat de pe urmă… Și cărora poate nu le vom mai fi noi contemporani, generația „de ieri” (deja!) a revoluțiilor și nesupunerilor legitime, dar care vor marca poate chiar marea reașezare… Una în care drepturile de proprietate să fie transformate în drepturi limitate de folosință… De la nimicurile pe care deja le consemnăm, cumpărând ceva ce înțelegem apoi că nu ne mai este de folos doar prin dreptul de proprietate, ci trebuie să plătim pentru utilizare (imprimante cu tușuri ce trebuie înregistrate online pentru a nu fi blocate, dispozitive audiovideo „inteligente”) la autoturisme pentru care, deși achiziționate de noi cu drept de proprietate, va trebui să plătim felurite abonamente (la început pentru suporturile media și de asistență în trafic)… Un fel de acord de utilizare rezultat, nu din dreptul de proprietate, ci din cel de folosință alocat… Apoi acordurile de folosință vor deveni de minimă utilizare și poate de subzistență… Când pentru orice vom plăti… Pentru „ambalaj” la fel de mult, sau chiar mai mult, decât pentru „conținut”…

Și nu, nu sunt deloc departe orizonturile apocaliptice ale primilor țăruși înfipți prin, nu nepăsare, ci, la acel moment, neputința de a mai îndrepta ceva… Iar ultimii „gardieni” vor fi și ei dați la o parte… Juriștii și specialiștii în drept (în vechiul drept, nu-i așa?!), semnalând și documentând legal aceste infracțiuni deja a priori „de genocid” de mâine, dar și organizațiile care ar mai putea pune în practică aceste semnalări: partidele politice… Un cerc vicios deja în vârtej de dezagregare… Căci, juriștii vor mai putea semnala legal până în clipa în care nu vor mai avea ce, pentru că legislațiile naționale, drepturile și libertățile fundamentale se vor fi schimbat în așa fel încât să nu mai existe conținutul legal al semnalării ilegalului și anticonstituționalului (de națiune și chiar de structuri juridice europene)… Iar partidelor, ca promotoare a unor posibile acțiuni legislative, li se pregătesc de asemenea limitări… Astăzi prezentate ca necesare prin mascarea prin fel și fel de ocrotiri ale libertăților (!) națiunilor…

Din Germania vine valul acelei schimbări prin care partidele nealiniate sistemului, nu, nu vor fi desființate pentru opțiunile lor, ci li se vor anula posibilitățile de a mai funcționa, prin restrângerea surselor de finanțare, fiind deja „livrat” primul model de anulare a posibilității de finanțare a unei formațiuni catalogate, în numele vinovățiilor de mâine (!), ca fiind anti-sistem… Dar încă ne prefacem că nu înțelegem, nu ceea ce se întâmplă, ci pentru ce… Sigur, s-ar putea ca mulți chiar să nu mai priceapă… Dar asta ar fi cu adevărat pecetea imposibilității de înturnare spre normalul Europei de ieri… Ar fi cumplita grozăvenie ce ne va îngropa definitv libertățile și drepturile: de mișcare, de pășire, de alegere și selectare a orice din acel ceva oricum gol al zilei de mâine…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu