MEMORIALUL GHERLA
Motto: „Mai spune-mi tată o poveste,
Despre acei ce au luptat
Și uneori viața și-au dat,
Pentru o lume ce nu este.
Stau scrise-n pagini fapte mari/ a
celor ce-și iubiră țara
Și-au înfruntat focul și para,/Cu brațul
lor de oameni tari.”
(„Mai spune-mi tată...”de Oancă
Aurelia)
„Iorga: Un popor care nu-și cunoaște
istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții.”
Pe pereții Memorial Gherla stă scris:
„Unii oameni
aprind lumânări/ la biserică
pentru aceia care trebuie
să
fie povestiți. ” (Teodor Zaica)
-sau: „De câte ori mă gândesc la
trecut, îmi dau lacrimile—de câte ori mă gândesc la viitor, plâng de-a
binelea.”
-sau: „Să povestim, să povestim fără
de încetare să povestim! Acesta era Ordinul Seniorilor; din celulă, pivniță sau
baracă. Povestirea ca act de memorie și creație constituie singurul remediu
prin care dizolvăm granițele dintre vis și realitate, dintre frică și pieire,
dintre je și moi, eu și mine.”
(Ion D. Sârbu)
Pașii destinului m-au dus spre Gherla
- un oraș, municipiu în județul Cluj cu o populație de 20982 de locuitori
(2011); situat în nord-vestul Podișului Transilvaniei la intersecția Câmpiei
Transilvaniei cu Podișul Someșan pe malul drept al râului Someșul Mic.
În primul rând trebuie să amintesc
strădania și sprijinul acordat acestui lăcaș de cult - o biserică și Memorialului
alăturat construcției de către preotul paroh Grigore Benea, care a fost
inițiatorul și acum veghează la bunul mers al bisericii locale prin sprijinirea
tineretului parohiei care e educat în spiritul credinței ortodoxe și a patriotismului. Corul bisericii de
curând înființat a reușit să atragă
tineretul spre credință și bună-cuviință.
Ce m-a atras spre acest loc a fost Muzeul Memorial și biserica construită
pe Dealul Cărămidăriei - acolo unde se găsește un cimitir anonim cu gropi
comune unde au fost aruncați cei ce-au murit în penitenciar. Penitenciarul
actual se află tot acolo unde era în trecut, dar are altfel de deținuți –
drogați și prostituate. Muzeul memorial se află într-un loc la capăt de oraș
unde pe vremuri se aruncau gunoaie, acum e o biserică și un Memorial inițiate
și conduse de un om cu suflet mare-preotul paroh Grigore Benea.
Un locuitor de azi din Gherla îmi
povestește cum erau aduși morții de la închisoare înveliți în cearceafe albe și
duși cu o căruță trasă de cai albi; la un moment dat un mort cade din căruță,
se întoarce vizitiul și-l recuperează; fiind mulți, bineînțeles că au fost
îngropați în gropi comune.
Mănăstirea Memorialului cu hramul „40
de mucenici” cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor
comunismului, pentru cei ce-au murit pentru credință, libertate, neam, o
bibliotecă, și o sală cu exponate ale deținuților din timpul detenției: fișele
lor cu datele fiecăruia din buletin și anii de detenție, la fel închisorile pe
unde au mai fost, diferite obiecte și multe poezii scrise pe coli de hârtie
însângerate.
Pe harta Gulagului românesc Gherla a
fost unul din locurile unde au fost închiși mulți oameni și mulți dintre ei au
murit. Astfel că în sufletele oamenilor ce-au rămas în Gherla există o rană
deschisă.
ÎPS Părinte, Arhiepiscop și
Mitropolit Andrei al Clujului a avut inițiativa construirii unui Memorial în
cinstea celor care au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. A
fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat Mănăstirea cu hramul
„Sfinții 40 de mucenici” care să cuprindă ansamblul memorial. Astfel prin închisoarea Gherla au trecut: N.
Steinhard - scriitor, eseist, jurist de origine evreiască convertit la
ortodoxie, Ion Flueraș - vicepreședinte al Marii Adunări Naționale din 1 Decembrie
1918 ( moare în 1953), Gheorghe Calciu Dumitreasa - preot ortodox român dizident
anticomunist, luptător pentru drepturile omului, trecut și prin închisoarea
Gherla.
Spațiul expozițional dedicat celor ce
au suferit în penitenciar cuprinde o bibliotecă tematică și o sală de
conferințe unde sunt afișate foile de detenție ale prizonierilor, citate din
poeziile lor și imagini inedite din viața de prizonier. În spatele bisericii e
un cimitir unde erau aduși și îngropați cu zecile martirii eroi necunoscuți, acum
e un cimitir cu niște cruci frumos aliniate, dar nu toate sunt personalizate,
alături e un delușor de pământ unde se aduceau morții și se îngopau de-a valma,
acum sunt prezente sute de ciori care se risipesc la un semnal ca-ntr-un film
de Hitchcock Alfred. Înainte de a intra în cimitirul amenajat mi-a atras
atenția o statuie de lemn reprezentând
un om cu capul spart și cu o mână pe piept. Alături se poate vedea o roată de
car pusă pe un trup gol /capul indescifrabil/ picioarele unite/ om dezbrăcat/
suferind/m-a dus cu gândul la viteazul nostru Horia din Munții Apuseni care a
fost tras pe roată. Am aflat mai târziu că pe vremea lui Horia s-a înființat
prima oară pe aceste meleaguri o închisoare, mai apoi prin 1958 se scria că
erau vreo zece mii de deținuți, printre ei a fost și seniorul Coposu.
Aceste două exponate din lemn erau
înafara gardului de la cimitirul propriu-zis. Intrând în cimitir am observat
partea din spate a statuii de lemn căreia i se vedea un glonț în ceafă, era de
fapt metoda prin care se punea capăt detenției. Am aflat de la alți oameni din
zonă că nu se putea să moară atâția deținuți într-o zi și atunci se aplica
această metodă- un glonț în ceafă. Tot în exterior este expus un pat de fier
ruginit care probabil aparținuse închisorii. Se vorbește că deținuții aveau o
viață a lor la care cuvântul scris sau auzit era ca o eliberare. Poate de aceea
foile cu poezii expuse au pe margini sânge, deoarece nu puteau să comunice prin
scris, foloseau alfabetul morse și cu bătăi regulate în țevile din perete
comunicau diverse gânduri de îmbărbătare și îndemnuri la rezistență.
La un moment dat părintele Calciu a
primit un sirop de tuse iar dânsul a păstrat eticheta pe care o tot citea ca să
nu uite literele; mesajele mergeau mai departe, se învățau multe lucruri
practice și mai ales spirituale, era ca la „universitate,” mulți au declarat că
au învățat multe lucruri la închisoare.
Foile afișate cu înscrisele
deținuților erau pe o tematică bine aleasă: rugăciuni, așteptarea, liberarea,
foamea, frigul, tăcerea, cenaclu etc.
În cimitirul din spatele bisericii am aflat unele cruci cu însemnele
decedatului, majoritatea cu eroi
necunoscuți, iată unele: Buzan Grigore (1926-1962), Szalai Ottila (1930-1959),
Ivaniuc Dumitru (1909-1962), Alexandru Rusu-episcop de Maramureș (1884-1963),
Caraman Nicolae dec. 1950, Bogdan Iosif ( 1890-1961), la nr. 132 un turc
Mutalip Ali Sagit (1907-1963), Cabadin Constanța, pe cruce cu semiluna și
steaua turcească.
Există și un obelisc de lemn având
5/6 metri pe care sunt înscripționate numele soldaților căzuți, acesta fiind
ridicat în 1992 în memoria martirilor iar
acolo în permanență arde o candelă.
Alături de acest cimitir memorial se
află unul din cimitirele orașului Gherla.
Iată câteva din versurile ce au fost
agățate în șiragul amintirilor neștiute:
OSÂNDĂ
„La început
a fost cuvântul/ la dreapta Ta ca să
stea
La început a
fost cuvântul/ Dar Tu mi-ai dat mie fântâna lui rea
și cuvântul
a fost pierzania mea./ De atunci, aș tot bea,
nu mă mai
satură nicio cișmea,/ nu-mi mai tihnește pământul,
mă spânzur
de fiece stea/ și ne-ncetat îmi scormon mormântul
c-un vârf
otrăvit de nuia.
Ia-ți înapoi
grozava urgie,/ mă leapăd de stemele Tale
Nu vreau să
fiu asemenea Ție,/nu vreau azurul să mă învenine,
Nu mai vreau
să mă răstignesc lângă Tine/ Mi-e de ajuns de cât sânger
Nu mai pot
să fiu înger/ Ia-ți înapoi
dimineața,/dă-mi la loc somnul și ceața,
Ia-Ți înapoi
darul sfânt, /îngrozitorul cuvânt,
Stigmatul de
aur și fiere.../ Dă-mi, Doamne, Marea Tăcere!”
Sau:
PERCHEZIȚIE
„Un tropot
greu de cizme... alarmă pe culoare,/ Într-o clipită cad și uși și clanțe și
zăvoare.
E
percheziție! Se-nșiruie pe două rânduri sclave/ Și ies să-și lase goliciunea și
visurile pe agave. /Și-n urma lor, ca hunii, se îmbulzesc eroi/ Să sfărâme saltelele cu ghioage, cizme și
noroi/ E-un talmeș-balmeș de rupturi, de paie, de rânjete în vânt,/ Trofee? Un
ac... o cruciuliță... dușmanu-i la pământ!
Și cum
privesc la răvășeala de zdrențe, prind un ciob/ Din gândul meu năvalnic rupt o
clipă de neghiobi/ Și scriu pe conștiință ca să rămână-n veci neșters: Nu este
scârbă-n lume, nici lucru mai pervers/ Decât să dai pornire instinctelor
barbare/ Și să rânjești sardonic la robi făr-apărare.”
Sau:
PLIMBARE ÎN CERC
„Din moartea
noastră-nchisă în milenii/ ne scot în curtea hâdă gardienii
Cu ochii goi
și stinși de suferință/ ne învârtim într-o circumferință.
Călcăm
absenți,-mecanice cadențe/ făcând menaju-acestei penitențe,
Reglementar,
sub cerul ca o zdreanță/ pășim toți, unul după altul la distanță.
Cu mâini de
mort, cu fețe de mumie,/ strigoi în uniformă pământie
În geometria
cercului tăcerii/ tăcem, cum ne ordonă temnicerii
Ce veșted
pare-n ziua incoloră/ vâzduhul jumătăților de oră,
Ce sec e
basmul lumii și ce slut e,/când pașii dau ocol în trei minute.
Cum universu-ntreg
începe-n bliduri/ în micul nostru cosmos dintre ziduri
Și cum
măsura vremii n-o mai bate/ decât în rostul pâinii-nfulecate.
Azi nu ne
pasă dacă mai tresaltă/ destinul nostru searbăd ca o baltă/
cum nu ne
pasă dacă-i luni sau miercuri,/ domesticiți geometricelor cercuri.
Ieri, ne
sugeau aducerile aminte/ azi nu ne pasă de ce-a fost nainte
Cu ochii
grei și supți de suferință,/ ne-mpleticim într-o circumferință.”
Sau:
LINIȘTE
„Liniștea
densă de moartă cetate/ coclea pe sideful timpanului meu
în celulă
încetaseră toate,/ ca-nainte de-a fi Dumnezeu.
Sângele-n
trup, istovit de nesațiu/ Împietrise ca Stixul în mit.
De sus,
ponderabilul spațiu/ cu plumb se lăsase , topit
Nu știam, nu vedeam, între zid și fereastră,/ prezentul zăcea, fără un gând/ ucis ca o pasăre-albastră/ Afară , timpul gâfâia trecând.”
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu