Într-o postare foarte reușită, sociologul Mirel Palada, care cu excepția ultimelor alegeri europarlamentare și locale, a dat cele mai bune rezultate în edițiile anterioare, susține că Mircea Geoană cade la alegerile prezidențiale între scaune. Și cred că prognoza e corectă. În același registru însă, se mai pregătesc și alți candidați să facă aceeași acrobație nefericită. Cine sunt, rând pe rând, aceștia?
Sociologul Mirel Palada, utilizând logica formală
dar și experiența politică a ultimelor alegeri, crede că Mircea Geoană va
împărtăși soarta doctorului Oprescu, care s-a lansat curajos în competiție dar
a sfârșit cu un scor mediocru, în ciuda faptului că reușise performanța de a
câștiga Capitala. Motivulul, susține Palada, și îi dau pe deplin dreptate, este
că doctorul Oprescu nu a fost adoptat de PSD, nu a avut la dispoziție
infrastructura unui partid și ca atare a fost lipsit de instrumentele de a
câștiga. Tot indiferent de calitățile sale, pe care observ că mulți se
înghesuie să le conteste, ba îi mai pun și bube în cap, pe drept sau pe
nedrept, Mircea Geoană, așa cum afirm de mai multă vreme, nu poate obține un
succes în aceste alegeri pentru că în România cel puțin, nu a venit vremea
independenților. Sau, mă rog, a acelor persoane care neavând niciun partid în
spate, afirmă că sunt independente. Dacă Mircea Geoană cade, așa cum mă aștept
și eu, între scaune, ce se va întâmpla cu ceilalți candidați minori, care sunt
de două categorii, unii cu partid, alții fără de partid.
Luând-o de jos în sus și fără a mai pierde timpul
de-ai enumera, observăm cum în toate estimările care se fac, fie ale unor
așa-zise institute sociologice, interesate sau nu, fie ale unor analiști, din
cursă sunt scoși anticipat 11 din cei 14 candidați. Și în continuare se mai
discută la modul serios doar despre Ciolacu, Ciucă și Simion. Voi face și eu
acest lucru, dar nu înainte de a deschide o paranteză.
Paranteza o vizează pe Elena Lasconi. Aceasta are în
spate un partid. Uniunea Salvați România. Un partid mic, făcut ferfeniță,
sfâșiat între principiile enunțate și principiile respectate, cum este cel
„fără penali în funcții publice”, și reprezentat de un candidat lipsit de o
cultură adecvată în materie politică și care deseori nu știe ce vorbește.
Lasconi cade între scaune, umilită fiind de generalul cu patru stele Nicolae
Ciucă, care disperat la rândul său, îi cere cu o voce plângăcioasă să-și
tranzacționeze voturile în favoarea lui, abandonând cursa. Și asta chiar în
timp ce acuză PSD și AUR de intenția unor
tranzacții electorale.
Sunt două gafe monumentale, pe lângă solicitarea
făcută Elenei Lasconi, care îl depunctează grav pe Nicolae Ciucă și care pot
avea efectul de a-l elimina din cursa prezidențială înainte de finală. Despre
ambele am mai scris. L-a acuzat în mod iresponsabil pe premierul Marcel
Ciolacu, liderul PSD, că ar fi un instrument al Kremlinului. Că ar fi, deci, un
trădător de țară. Cine? Fostul și actualul său partener din coaliție? Iar
nefericitul general cu patru stele a fost, este și va fi incapabil să prezinte
vreo dovadă. A doua gafă colosală este acuzația pe care a lansat-o, cum că PSD
și AUR au încheiat o înțelegere netransparentă pentru a colabora în alegeri,
tranzacționând voturi în favoarea lui George Simion, în scopul de a-l scoate pe
el, pe bietul general, din cursă. Este un nou semn impardonabil de slăbiciune
pentru un om politic care, în această perioadă, are misiunea de a-și arăta
mușchii, înfățișându-se opiniei publice drept un competitor puternic. Pe de
altă parte, din nou, generalul cu patru Stele Nicolae Ciucă nu este capabil să
prezinte nicio dovadă. În timp ce, din cealaltă direcție, asistăm la declarații
cât se poate de ferme, atât ale lui Simion cât și ale lui Ciucă, cum că nu au
nici cea mai mică intenție de a colabora acum și de a guverna împreună în
viitor. În ceea ce privește guvernarea din viitor, am unele rezerve pentru că
totuși cetățeanul e rege într-un stat republican și totul depinde de modul în
care acesta votează, turmentat sau neturmentat. Dar să acuzi de toate relele
„Ciuma Roșie”, atâta timp cât ai guvernat alături de ea două mandate și încă
mai guvernezi, mi se pare ceva de noaptea minții. Cum poate justifica logic
Ciucă și staff-ul său din PNL faptul că rămân la cașcaval, la măcelărie, atât
la Palatul Victoria cât și în administrațiile publice locale, strâns
îmbrățișați cu „Ciuma Roșie”. Și colac peste pupăză, în ultimele zile aflăm că
a fost dezlănțuit un adevărat război rece de către PSD împotriva AUR, pe care
îl acuză la BEC, la AEP și la Poliția Capitalei că încalcă grav legea electorală
în detrimentul partidului condus până una alta fără prea multe greșeli de
Marcel Ciolacu.
Continui să cred că până una alta, în cursă, rămân
cu șanse foarte mari doar doi competitori, care au în spate și cele mai
importante partide. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cu precizarea că dacă
acesta din urmă continuă să se dea pe tobogan, își va turti chipiul și își va
rupe gâtul. Și nu numai el. Infrastructura de care dispune în prezent PNL, după
ce a fost ajutat de PSD la locale și europarlamentare, obligă acest partid la
cel puțin un scor de 30% în ambele runde de alegeri. Dacă acest scor nu este
atins, întreg staff-ul PNL trebuie să demisioneze și s-o ia la sănătoasa. Și
nici Klaus Iohannis nu va mai putea emite vreo pretenție de vreme ce se știe că
el s-a aflat în spatele tuturor acestor prostii.
Autor:
Sorin Roşca Stănescu
Sursa:
https://corect-news.ro/cine-cade-intre-scaune-la-prezidentiale/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu