Doar un pic lipsești și o ia lumea razna. Evident că nu stătea cuminte când vegheai tu, cu atenție și îngrijorare, nu suntem atât de infatuați. Și nici nu răsare și apune soarele când și dacă scriem noi ceva, cum cred alți confrați. Dar zău, am lipsit puțin și uite ce nebunii aflăm!
Peste 50 de angajați ai DGASPC Vaslui au fost găsiți
având certificate de handicap, cu șeful în frunte. A început în sfârșit
discuția pe care o provocam noi de o lună două, cea cu coșul minim de consum al
românilor. Nu de alta, dar politicienii aruncau cu bunăstare în noi de eram
șocați. Când colo, reiese că o familie cu doi copii are nevoie de 2000 euro pe
lună ca să trăiască, la prețurile actuale. Da, știm gluma, pe Lună, nu pe
Pământ. Doar că doare… În paralel, se scumpesc pâinea, berea, carburanții, apoi
tot, până la testul de sarcină. Continuăm șirul știrilor șocante? Cică doar 7
din 10 mașini din România au RCA. Și au fost anul acesta peste 1600 de
accidente cu șoferi fără RCA: Păi noi, ceilalți, suntem tâmpiți? Zău așa? Mai
aflăm că România a exportat serios nu numai muncitori serioși și
căpșunari/sparangheliști, ci și criminalitate. 70.000 de români ar fi fost
condamnați în Uniunea Europeană în primele 9 luni ale acestui an, spune un
ministru de-al nostru. Ori dacă nu vorbește prostii, ni se pare enorm. De aici
și gluma, nu? Mesaj acasă: „Au intervenit mici probleme la plantația de
căpșuni, mami, nu mai pot trimite bani acasă o vreme…” Avem și o veste oarecum
bună însă, se revine asupra pensionării anticipate a celor ce au viețuit în
zone foarte poluate, fosta lege abrogată a lui Ghiță Zoicaș al nostru.
Proiectul depus la Parlament revine pentru cei ce au locuit 30 de ani în zone
afectate de poluare, se vor pensiona cu 2 ani mai devreme fără penalizări. În
listă apar Baia Mare dar și Băiuț, Borșa, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung,
Șișești, Remetea Chioarului și Copalnic Mănăștur. La unele n-am prins ideea,
dar fie!
Și dacă aveți impresia, citind cele de mai sus, că
am luat-o razna noi, românii, vă înșelați amarnic. Nu doar la noi e razna.
„Rraaazna am luat-o cu toții/Dar voi ca tonții nu observați!” cânta trupa Omul
cu șobolani cu un deceniu în urmă, aplicabil până azi. Aflăm din lume așa: că
uraganul american Helena a fost clasificat drept eveniment geologic, pentru că
a generat 1000 de alunecări de teren, a reconfigurat cursurile râurilor, iar
câteva orașe au fost rase. Dronele ucrainene au pornit o ofensivă pentru a da
lovitura de grație poporului rus… țintesc fabricile ruse de alcool. O cruzime,
dom’le!!! Tot Ucraina a trimis pe diferite canale mesaje soldaților nord
coreeni că le oferă protecție și deschidere spre Europa dacă dezertează. Cum
deja s-a petrecut, pare a fi o cale mai bună decât a-i bombarda. Guvernul
argentinian nu știe cum să reducă aparatul bugetar… atenție mare la știrea de
față… și desființează FISCUL! Apoi îl va reînființa. O poveste mai veche dar
care a meritat reamintită de presa internațională, în plin sezon al uraganelor
și dezastrelor naturale în SUA. În Alabama, victimele tornadelor ucigătoare din
2019 n-au fost ajutate cu nici un cent de vreuna din cele 36 de „megachurches”,
superbiserici și culte diverse neocreștine localizate în Alabama, au fost
ajutate cu 180.000 de dolari de un casino înființat în rezervația indiană de
unul din triburile locale de amerindieni supraviețuitoare vremurilor. Nu
încheiem fără a comanda o pizza nr 40, poliția germană a constatat că o
pizzerie din Dusseldorf livra și cocaină de comandai pizza cu nr 40. Încă una,
un fel de justiție. Colonelul rus Dimitry Golenkov, cel ce a ordonat
bombardarea unui mall ucrainean unde au murit zeci de oameni nevinovați, a fost
lichidat la el acasă, în Moscova. Cu un ciocan. A fost bătut cu un ciocan până
a murit. Să fi intervenit însuși Thor sau tot noi, cu ale noastre? Să încheiem
în ton haios. Există o cerere oficială și a unor grupuri care cer curățirea
statuii Libertății de oxidare pentru a i se arăta adevărata culoare. Deci…
curățăm verzeala de pe tabla de cupru și Statuia libertății va fi… maro, de
culoare! Superb! Să trăim să-mbătrânim, s-avem de ce ne minuna pe mai departe!
Autor: Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu