Motto: „Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieții omenești...cu povești ne leagănă lumea, cu povești ne adoarme...Ne trezim și murim cu ele.” (Mihai Eminescu)
Cu bucurie semnalez apariția unei noi cărți de
povestiri ale distinsului scriitor, poet, filozof, istoric și critic literar
Al. Florin Țene, numită „Copilul Bobdegrâu”, un personaj miraculos, ca și jocul
de cuvinte ce-i dă numele acestuia. Volumul are
povestiri cu teme incitante și am să exemplific: „Ion și Ioan –
Înțelepții din Transalpina”, „Vârcolacii”, „Aventura unui manuscris”, „Statuia
din amurg”, „Pe când poezia ținea de foame”, „Drama poetului sau Albatrosul
ucis”, „O amintire cioplită în suflet ca lemnul sub dalta lui Vida Gheza”,
„Conflictul”, „Mă întorc în genunchi la tine” și „Copilul născut în lanul de
grâu”, care, oarecum, prin personajul ei, dă titlul volumului.
Pe lângă povestirile care-ți merg direct la suflet,
scrise cu talent narativ, în stil popular, într-un grai îmbietor, dulce și pur
românesc, așa cum trebuie să fie poveștile, să reușească să te transbordeze
într-o lume ce amintește de Creangă, Slavici sau Ispirescu, autorul Al. Florin
Țene ne dezvăluie crâmpeie din viața unor personalități ale literaturii române,
fie ele și controversate, cum ar fi: Mihai Beniuc, Anghel Dumbrăveanu, Mircea
Ciobanu, Florin Mugur, Virgil Ierunca și mama acestuia, Adrian Păunescu,
Gheorghe Tomozei, Radu Albala, Elena Dragoș, Lucian Raicu și mulți alții, dar
și despre mari actori: Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Nicu Constantin sau
Nae Lăzărescu, perioadă în care la Teatru de revistă se mai strecurau poante și
scenete împotriva regimului totalitar, cu riscurile asumate de marii actori ai
scenei românești.
În prefața cărții, Johnny Ciatloş Deak spune despre
autorul Al. Florin Țene următoarele: „În
cartea COPILUL BOBDEGRÂU vom descoperi povestitorul AL FLORIN ŢENE care te
cucerește prin limpezimea și profunzimea limbajului, creând scene clare,
personaje bine conturate, ajutând cititorul să
vizualizeze fiecare povestire ca pe un film istoric sau contemporan.
Folosind personaje diverse, autorul ne atrage în poveste prin acest magnet invizibil al talentului literar
fără echivoc, cu care a fost înzestrat. Euripides spunea: „Să iubim nebunește
tot ce strălucește pe acest pământ, fiindcă altă viața nu ne este cunoscută” (Euripides)
iar Al Florin Țene știe acest lucru, iubind deopotrivă inteligența umană,
filozofia, literatura, istoria, natura și oamenii.Unele din tematicile
povestirilor cuprinse în acest volum, surprind imagini din viața satului
românesc pe care autorul îl iubește atât
de mult, fie că este vorba de Ardeal, Oltenia, Transilvania, sau alte zone ale
țării, autorul redând limbajul neaoș al
locului și caracteristicile zonei cu o senzațională acuratețe. În povestirile
din această carte, fie că sunt ficțiuni, rod al creativității extraordinare a
scriitorului sau scrieri care întruchipează realități istorice folosind uneori
nume reale alteori nume fictive, observăm o aplecare atentă asupra condiției
scriitorului, uneori chiar asupra destinului, a credinței și a simțului
datoriei confirmând convingerile lui
Eminescu care spunea: „Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor
suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări
întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”
Am să mă refer și eu la fascinanta poveste „Copilul
născut în lanul de grâu”, unde cel care va deveni după ce a fost abandonat în
spital de mama naturală, Maria lui Toma, băiatul Bobdegrâu: „Copilul născut în lanul
de grâu a fost înfiat de doctorița Viorica Mușulescu, șefa „Secției Nașteri”, căsătorită
cu medicul internist Traian Mușulescu. Nașă de botez a fost asistenta medicală care
a primit-o pe Maria cu copilul în brațe. Femeia aceasta, păstrând scrisoarea cu
sfințenie, i-a arătat-o doctoriței înainte de botez. Citind scrisoarea, doctorița Viorica, s-a hotărât să-l boteze cu numele Bobdegrâu.
Părinții adoptivi, și mai târziu colegii și cunoscuții îl numeau Bob.” Din
această poveste Al. Florin Țene ne povățuiește că destinul, chiar dacă o ia la
vale uneori, poate reveni pe linia de plutire prin dragostea arătată de semenii
noștri. Este o lecție de viață pe care toți cei disperați sau amăgiți la un
moment dat al vieții trebuie să o înveţe, să aibă credință în bunătatea lui
Dumnezeu. Și încă ceva, aproape toate povestirile au un final fericit, așa cum
ar trebui în povești, nu?
În postfața semnată de Liliana Moldovan aflăm că:„Noul volum de povestiri, continuă seria
celorlalte cărți de proză scurtă semnate de Al. Florin Țene. Aici, ca și în
prozele publicate anterior, scriitorul este atent să păstreze contactul cu
realitatea și își dozează cu precizie porția de ficțiune pe care o inserează în
texte. Să nu uităm că viața i-a oferit autorului surprinzător de multe surse de
inspirație iar oamenii pe care i-a cunoscut sau pe care i-a admirat au devenit,
adesea, personaje pe care le întâlnim în narațiunile sale.”
Așadar, Al.Florin Țene ne propune o nouă carte de excepție, motiv de bucurie pentru fanii acestui gen literar. Felicitări Al. Florin Țene pentru această a o suta unu realizare literară!
Gelu Dragoș, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu