Octombrie 24, 2024
Dl Geoană, Atlantistul
Un recent zbor transatlantic mi-a oferit oportunitatea să lecturez cartea dlui Geoană, Bătălia pentru viitorul României (Gândurile unui român la vârful NATO). Am cumpărat cartea de la Humanitas de pe Calea Victoriei, lângă Biserica Kretzulescu. Am solicitat și cartea dlui Ciucă, dar mi s-a spus că lansarea pe piață a cărții lui a fost întârziată „pentru că se pare ca sunt probleme cu anumite paragrafe”. Astea au fost cuvintele tinerilor de dincolo de tejghea. I-am privit în ochi și am zâmbit reciproc. Știam despre ce e vorba: suspiciuni că „Ostașul în slujba Țării” ar fi plagiat. Poate nu el, pentru că dl Ciucă nu pare a fi capabil să scrie nimic, mai ales o carte, dar, foarte probabil, cei care au scris-o pentru el. Numiți „ghost writers”, acești scriitori din umbra aștern pe hârtie ideile dictate de autorii reali.
Cine e dl Geoana?
Revin la cartea dlui Geoană. Felicitări pentru că a scris-o! Din mai multe puncte de vedere. Nu e ușor să scrii o carte. Dacă a scris-o el în persoană înseamnă că a investit timp, intelect, energie, ceea ce e de apreciat. Dar motivul primordial pentru care eu îl felicit este că învățăm din ea de ce nu trebuie să-l votăm. Că este educat un om educat nu neagă nimeni. Asta se vede clar din cartea scrisă de el. Vorbește și limbi străine. Un plus. Dar și alți candidați la președinție sunt educați și vorbesc limbi străine.
Dar cum a dobândit dl Geoană educația și abilitățile lingvistice – și mai ales „vârful NATO”, sunt detalii pe care lumea le vrea. Cu nesaț. Eu personal le vreau. Vreau să știu cine vrea să ne poarte de grijă ce la Cotroceni. Cum și-a trăit viața? Ce trecut are? Cum gândește? Ce îl motivează să candideze? Ce va face el pentru România? Pentru noi? Dar mai ales pentru valorile creștine și tradiționale.
Aceste detalii nu le aflăm din Bătălia pentru viitorul României. CV-ul dlui Geoană începe în 1990, nu în 1957, când s-a născut. Că s-a născut în puf nu se spune. Personal, eu prefer pe cineva care nu s-a născut în puf, pe cineva care a muncit pe brânci din tinerețe, a suferit foamea, disprețul, înfrângerea, eșecul, persecuția comunistă, și a provenit dintr-o familie care a suferit în vremea comunismului.
Corigentia transparentei
Dl Geoană a căzut testul transparenței, tocmai pentru că nu ne dă aceste detalii. Testul transparenței este primul test pe care trebuie să-l treci când te implici în politică.
Gurile rele spun că dl Geoană ar fi fiul unui securist sau al unui ofițer sus pus din Securitatea lui Ceaușescu. Cartea dânsului nu spune. Dl Geoană alege tăcerea. O tăcere însă care spune multe. Familia confirmă daca ai sau nu ai rădăcini. În cazul lui, familia nu apare. Este un mister. Știm însă că dl Geoană a făcut facultatea pe vremea comunismului. Dreptul, de fapt. O facultate deschisă doar pentru comuniști și fii de comuniști. Știm lucrul acesta din experiența proprie. În timp ce dl Geoană făcea facultatea, noi, creștinii acelor ani, eram discriminați și nu ni se permitea să facem studii universitare. Mulți dintre noi erau în închisorile lui Ceaușescu din cauza credinței.
Da, dl Geoană a fost privilegiat. Toată viața. Nu cred că a suferit de foame măcar o zi pe vremea comunismului, în timp ce noi și ai noștri sufeream. Nu cred că dl Geoană a participat la revoluția din 1989. Noi am participat. Mii dintre noi au murit pentru libertatea dlui Geoană. El nu a făcut nimic pentru libertatea noastră, iar tatăl lui a făcut parte din aparatul represiv a lui Ceaușescu. Nu, dl Geoanaă nu ne poate vorbi despre libertate, atât timp cât familia lui făcea parte din aparatul represiv.
O fi fost dl Geoană colaborator cu Securitatea? Nu ne spune. Nici dl Băsescu, un alt fost comunist privilegiat pe vremea comunismului, nu ne-a spus, până când adevărul a ieșit la iveală.
Intrebari fara raspunsuri
O intrebare la care nu primim raspuns din carte este impotriva cui si cu cine vrea dl Geoana sa poarte batalia pentru viitorul Romaniei? Cine exact sunt inamicii Romaniei? Nu se prea intelege. Il preocupa razboiul din Ucraina si ne da de inteles ca fiind in „varful NATO” a acumulat experienta sa ne pazeasca de Putin si imperialismul putinist. De asta ma indoiesc. Deja in „varful NATO” de multi ani, eu nu l-am auzit pe dl Geoana niciodata sa fi propus ceva concret pentru promovarea intereselor geo-strategice ale Romaniei in raport cu Rusia. Tancurile rusesti inca sunt la 100 de kilometri de Prut, Insula Serpilor inca este o posesiune ilegala a Ucrainei, dronele rusesti inca patrund in spatiul aerian al Romaniei. Romania si Republica Moldova inca sunt straine unele de altele. Nu l-am auzit sa fi facut ceva concret sa apropie cele doua tari ori sa propuna unirea si intrarea unei Romanii unite in UE, in loc de separat. Nu l-am auzit propunind nimic pentru stingerea conflictului din Transnistria si retragerea trupelor ruse de acolo.
Este regretabil ca mai tot ce primim in cartea Batalia sunt, in esenta, memoriile personale ale dlui Geoana din viata lui politica, in primul rind internationala. El da detalii privind functia de ambasador in SUA si contactele multe si suspuse din Europa si NATO. Ceea ce lipseste, insa, este mentionarea macar a unui singur proiect din care Romania a beneficiat ca urmare a prezentei lui in forurile internationale, NATO, sau la Washington. Eliminarea vizelor pentru romani pentru SUA, de exemplu.
Iar functia lui in NATO nu este un rezultat al vreunui merit personal. Este rezultatul direct al pozitiei docizionale dominante pe care SUA o are in NATO: Casa Alba decide cine ajunge in „virful NATO”, nu se merge pe merit. O discutie sofisticata privind acest subiect a fost recent postata in London Review of Books, articolul fiind consemnat de Tom Stevenson: https://www.lrb.co.uk/the-paper/v46/n15/tom-stevenson/ill-suited-to-reality
Mai auzim deasemenea o multime de detalii privind conferintele internationale la care dl Geoana a participat, cit si activitatile lui in cadrul lui Aspen Institute din Washington. Probabil acest lucru impresioneaza in Romania dar nu impresioneaza in afara. Aflam ca dinsul a organizat un Grup Aspen in Romania. Intelegem ca in toate astea a fost multa vorbarie dar putina actiune, pragmatism si mai ales realizari.
Politica interna a Romaniei
Pe alocuri dl Geoana discuta si aspecte de ordin intern. Am citit cu atentie ideile lui privind educatia, invatamintul universitar, agricultura, economia. Dar e clar din lecurare ca nu stapineste subiectele si ca retetele care le ofera sunt identice cu cele care emana din gindirea progresista si de stinga. Dl Geoana nu gindeste ca un conservator, iar ideile conservatoare ii sunt straine. In plus, el evita subiectele calde ale Romaniei si Europei. Nu citim nimic privind cea mai mare provocare cu care se confrunta Romania la ora actuala: declinul demografic. Aflam zero privind rolul extrem de important al familiei in cladirea societatii si viitorului Romaniei. Nu ni se spune nimic privind politici specifice pentru intarirea instutiei familiei la romani ori abuzurile la care sunt supusi romanii in strainatate din partea serviciilor de protectie a copiilor. Iar la nivel european nu stim cum se va pozitiona el privind migratia care ameninta Romania, tara noastra fiind in prima linie de bataie pentru supravietuirea Europei.
Dl Geoana nu e calificat sa fie presedinte al Romaniei. Experienta lui e „afara” unde e mai potrivit decit acasa. Recomand pentru el functia de ambasador in Niger, de exemplu, o „zona de conflict” (neoficial) intre NATO si Rusia.
Incerc, insa, sa fim si obiectiv. Citesc si ce altii scriu despre dl Geoana. Spre suprinderea mea nu sunt singurul care nu il vede pe dl Geoana calificat sa preia functia suprema in Romania. Mai devreme in luna un jurnalist comenta urmatoarele despre performanta dlui Geoana:
„Întreaga sa prestație din ultimele săptămâni ne arată același Geoană fără prea multă minte în cap, iresponsabil, mincinos, superficial, fără prea mare respect pentru exercițiul democratic și fără discernământ, infatuat și arogant. Cazul Rareș Mănescu dovedește din plin toate cele de mai sus, plus o strigătoare rea-credință în acuza adusă jurnalistului Attila Biro”. [Link: https://revista22.ro/opinii/andreea-pora/pielea-lui-geoana]
Cred ca comentariile noastre la adresa dlui Geoana au fost mai politicoase si echilibrate. Concluzia finala insa este ca miscarea pro-familie, pro-viata si pro-valori din Romania nu are nimic de cistigat avindu-l pe dl Geoana la Cotroceni. Ideologia lui progresista se bate cap in cap cu valorile crestine si traditia morala crestina a romanilor. Nu merita votul nostru.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
Alianta Familiilor din Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu