Coloana Infinitului este osia lumii ce susține bolta cerească!

Brâncuși este considerat de criticii de artă și marele public ca cel mai mare sculptor modern din epoca noastră. Specialiștii l-au perceput ca un modernist sau un avangardist al artei deși Brâncuși nu fost decât un genial sculptor al artei populare românești. El a redat și revelat lumii arta populară ancestrală românească izvorâtă din arhetipul nostru milenar esențializat de timp spre veșnicie. Elementele decorative și simbolice ale artei brâncușiene sunt profund etnografice, folclorice și cu valențe populare românești. Brâncuși doar le-a șlefuit pe acestea și le-a redat prin esențializare lumii întregi, ca un cadou al geniului poporului român pentru universalitate. Constantin Brâncuși a schimbat paradigma sculpturii într-un moment când la Paris, la începutul secolului XX se redescopereau culturile vechi africane, amerindiene și ale vechii Europe a kurganelor. Din vechea Europă face parte geniul artistic al Cucutenilor și Gânditorului de la Hamangia. Brâncuși le-a preluat vechile simboluri în piatră, lemn și bronz și le-a redat lumii prin transfigurarea lor conform concepției sale artistice geniale. Opera lui Brâncuși este profund românească și arhetipală. Este geniul poporului român provenit din străfundurile îndepărtate ale istoriei, când strămoșii noștri trasau linii curbate elegante pe vase de lut și plăsmuiau ”Gânditori” pentru bunul mers al lumii între pământ și cer. Brâncuși este un sculptor al tradiției și arhetipului acestui spațiu mioritic ancestral. În această cheie paradigmatică de ”orizont și stil” trebuie să reconsiderăm opera sa funciară și fundamentală pentru arta mondială. Brâncuși nu a fost de fapt un avangardist, ci un conservator în artă, un plăsmuitor al formelor milenare românești. Da. Brâncuși a sculptat nu zborul, ci ideea de zbor, adică esența. A fost creatorul ”Cuvântului” sculpturii românești și universale. A pus început bun la toate, pornind de la ideea ce s-a transformat în Cuvânt și a schimbat astfel fața sculpturii. Brâncuși este prototipul sculptorului român fără vârstă, de la începuturile vieții pe aceste meleaguri. În această cheie paradigmatică și de referință primordială trebuie să analizăm opera brâncușiană. Inclusiv pasărea măiastră este preluată ca prototip de pe mormintele strămoșilor din Oltenia, de acolo unde, după înmormântare, se punea un vultur de lemn pe o coloană, pentru ca sufletul mortului să ”zboare” spre cer. Țara Românească este plină de ”păsări măiastre” de mii de ani, fiind un obicei funerar transcendental geto-daco-român venit din izvoarele spiritualității istorice autohtone. Brâncuși a preluat-o și a stilizat-o în mai multe forme, păstrând stilul cutumiar ancestral și a dăruit-o artei universale. Exemple de acest fel sunt numeroase, dar vreau să mă opresc puțin la Coloana Infinitului de la Târgu-Jiu.

Despre Coloana Infinitului și simbolistica ei s-a scris enorm de către brâncușologi celebri ca Radu Varia, Barbu Brezianu, Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Dan Hăulică, Ionel Jianou sau Constantin Zărnescu. Chiar Brâncuși a făcut remarci personale despre opera sa de 29,5 m înălțime amplasată în centrul Ansamblului Eroilor de la Târgu Jiu, ridicată cu sprijinul Arethiei Tătărescu, soția premierului român de atunci. În principal s-a mers pe ideea oficial-eroică de interpretare ca un omagiu-funerar dedicat eroilor români căzuți în primul război mondial, că romburile coloanei reprezintă piepturile soldaților morți pe front pentru libertatea și unitatea națională. Aceasta a fost perspectiva oficializantă a operei. În general brâncușologii români și cei străini au considerat Coloana Infinitului ca o axis mundi, ca o coloană vertebrală spirituală a poporului român și a neamului omenesc, care face legătura ontologică dintre pământ și cer. Au fost multe interpretări despre Coloana Infinitului. Unii au considerat-o un stâlp funerar, alții ca o preluare simbolică interpretativă a coloanelor ce susțin pridvoarele caselor țăranilor români din Oltenia și Muntenia. Alți specialiști au interpretat-o ca „scara vămilor văzduhului”, accesibilă sufletelor morţilor. Deci o scară simbolică spre ”poarta raiului”. Toate aceste interpretări fiind legate de arborele vieții, de sulița morții – specifică provinciei Oltenia sau de ”bradul morții”. În general s-a interpretat o influență provenită din rituri funerare. Ca formă geometrică, lucrarea „Coloana Infinitului” ar reprezenta și o înşiruire a unui singur motiv: un element romboidal numit de Brâncuşi „mărgea”. Acest şir de „mărgele” romboidale ar sugera simbolismul axial de origine indiană al „Lanţului lumilor ” şi al lui „sutratma” care, ca un fir, străpunge şi leagă între ele toate manifestările lumii. Ea poate reprezenta de exemplu întregul cosmos sau doar umanitatea, chiar un singur individ uman, fiind în acelaşi timp „suflul” care le susţine şi le menţine, şi fără de care ele nu ar putea să aibă vreo realitate şi nici să existe în vreun fel (R. Guenon). Toate aceste interpretări sintetice sunt valabile, dar eu consider că principala reprezentativitate sinergică a Coloanei Infinitului este aceea de a fi ”osia lumii”, care leagă centrul pământului de bolta cerească, pe om de cer, ca reprezentare a divinului. Etnologul și filosoful Ernest Bernea în celebra sa carte ”Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român” aduce mărturii etnografice despre viziune țăranilor olteni și din sudul Ardealului despre spațiu. Țăranul român concepea lumea satului ca și o ”axis mundi”, locul unde spunea Blaga că ”s-a născut veșnicia”, în care viziunea pământului natal era centripetă. Marginele lumii cunoscute, frontierele satului îndeobște erau doar acelea cât ducea privirea țăranului român arhetipal. Pe aceste margini ale lumii văzute, senzoriale se priponeau marginile cerului, care era astfel o boltă deasupra satului – reprezentat ca formă centrală de viețuire – în centrul lumii. În opinia țăranului român bolta cerului trebuia să se susțină de ceva solid. Și aici țăranul a pus în simbolistica interpretării personale a lumii – o osie, un stâlp de susținere a bolții cerești ca să nu se prăbușească peste sat – ca singura lume cunoscută. Constantin Brâncuși, prin Coloana Infinitului a sculptat spre cer acest stâlp de susținere, această coloană vertebrală, această coloană de pridvor ce susține unghiul central al boltei cerești, ca să nu se prăbușească peste oameni, iar lumea să poată funcționa și a se susține pe sine. Brâncuși, ca sculptor al arhetipului, prin Coloana Infinitului a esențializat stâlpul de susținere al lumii, această axă ce ține cerul sus deasupra omului și pământului (satului ancestral), de fapt această ”osie” a universului. Parafrazând pe Nicolae Steinhardt putem spune că prin Coloana Infinitului se unește omul cu Dumnezeu. Coloana Infinitului este astfel osia lumii care străbate axial cerul și pământul, legând profanul de sacru și omul de divin. De reținut este că osia lumii sau stâlpul universului, care susține bolta cerească, se află reprezentată artistic în România, la Târgu Jiu.

 

Ionuț Țene