Savantul, în corespondență cu Maramureșul

                                 de Gheorghe Pârja

Dorind să rămână în conștiința posterității prin marile lui cărți, savantul Vasile Pârvan a lăsat dispoziții testamentare ca scrisorile, aceste gânduri scrise pentru prieteni și nu numai, să fie distruse. Se pare că multe dintre ele au avut destinul cenușii, dar altele au fost salvate și publicate în volum, cu ani în urmă, de istoricul, cercetătorul ieșean Al. Zub. Spre bucuria mea, grație încrederii în mine a profesorului de matematică, preotul greco-catolic Grigore Balea de Ieud, am intrat în posesia a trei scrisori și o carte poștală, trimise de savant prietenului său maramureșean Vasile Chindriș.

Nu uit seara aceea când dascălul de la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației mi-a dăruit spre păstrare și folosință documentară aceste averi ale unui mare spirit românesc. Pentru cei care nu știu prea multe despre acest brav fiu al Maramureșului, care rămâne Vasile Chindriș, îi voi creiona succint portretul. S-a născut la Ieud, în anul 1881, ca fiu de țărani din neamul Vălenarilor. După terminarea liceului, urmează cursurile Academiei de Drept din Oradea. Cu o bursă de la Liga pentru unitatea tuturor românilor, face studii de perfecționare în științele juridice la Universitatea din Berlin. Aici a susținut mai multe conferințe, una cu titlul Românii din Maramureș.

În acest context se întâlnește cu Vasile Pârvan. Se reîntoarce în țară, stabilindu-se la Sighetul Marmației, profesând avocatura și dovedind credință oamenilor din Maramureș. Se pune în fruntea idealurilor naționale, având legături strânse cu Vasile Goldiș. În anul 1918, conduce șapte delegații din Maramureș la istorica Adunare Națională de la Alba Iulia. A fost ales senator în Parlamentul României. A continuat să fie un apărător al ideilor naționale. Se stinge din viață în 6 septembrie 1947, la vârsta de 66 de ani. Este înmormântat la Ieud. Revenind la scrisorile lui Vasile Pârvan către Vasile Chindriș, ele aduc mărturie despre om, despre evenimentele istorice ale vremii.

1. Cartea poștală este trimisă din Breslau, având data poștei 24 decembrie 1908, cu destinația Berlin. Pe atunci, Vasile Pârvan își susținea doctoratul la Breslau, iar Vasile Chindriș urma studiile la Berlin. Savantul îi mulțumește pentru urările trimise într-un ton prietenos, sincer.

2. Prima scrisoare este expediată din Berlin pentru Vasile Chindriș, aflat la Sighetul Marmației. Îi scrie: “Iubite domnule Kindriș, în sfârșit îți pot scrie și mai pe larg. Ieri a fost o zi mare pe aici. A venit Zeppelin cu balonul. L-am văzut și eu foarte bine. E în adevăr măreț. Pe Marcus Aurelius l-am isprăvit. (Este vorba de lucrarea despre înțeleptul împărat roman n.n.). Adaosul a ieșit de 204 pagini. Tot volumul va fi probabil de vreo 300 de pagini. Poimâine plec la București să-l tipăresc. Când va apare îți voi trimite și D-tale un exemplar cu rugămintea să-l citești cu atențiune și să-mi răspunzi cum ți-a plăcut”. Îi solicită prietenului din Maramureș reviste din Ținut, din care se vede interesul lui Pârvan pentru ce se scria pe aici. Scrisoarea se încheie astfel: “Vicleimul” de care vorbeam, te rog să mi-l trimiți la București împreună cu tot ce-i avea. Acolo eu stau până la sfârșitul lui septembrie, deci mai bine de o lună. De la Iași îți voi trimite iară la timp adresa. Cu felicitări pentru începerea Camerei și urările cele mai călduroase. Al D-tale V. Pârvan 30 august 1909.”

3. A doua scrisoare este expediată din București, la câteva zile după sosirea în țară. Îi comunică primirea piesei “Vicleimul”, dar îi anunță și sentința: nu se poate publica întrucât alăturea de părți foarte bune… sunt și părți imposibile. Versurile sunt în general bune, dar atâta nu-i de ajuns”. Se bucură de hotărârea lui Vasile Chindriș de a se stabili la Sighetul Marmației. Îl încurajează să scrie o monografie a comunei Ieud.

4. În a treia scrisoare savantul îi comunică prietenului din Maramureș schimbările importante petrecute în viața sa. Scrisoarea este trimisă din București, având la expeditor scris prof. dr. V. Pârvan, București, strada Izvor 95, cu puțin înainte de a fi numit titular al Catedrei de istorie veche și epigrafie a Universității din București. Îi comunică prietenului din Maramureș că a murit profesorul Tocilescu, că a apărut cartea despre Marcus, că a vorbit cu prietenii despre el în lumina favorabilă, mai ales despre activitatea de la Berlin. Îl sfătuiește să-și dea doctoratul ca o bază morală pentru luptele care vor veni.

În aceste scrisori ale savantului pentru un prieten din Maramureș, se poate descifra sufletul dăruitor al lui Pârvan, dar și interesul lui pentru Ținutul din Nord. Sunt o frântură de rocă lunară desprinsă dintr-o lumină mare. Astfel, omul și învățatul Vasile Pârvan e mai aproape de noi.