In memoriam Benedict Corlaciu

 Puţini ştiu că Maramureşul se poate mândri cu un poet care la vârsta de 17 ani era comparat cu Esenin, şi care a intrat în Uniunea Scriitorilor la 22 de ani.

 Nimeni nu s-a aplecat să facă o teză de doctorat, şi niciun filolog nu s-a preocupat până acum de recuperarea unuia dintre cei mai mari scriitori cu origini în Maramureş.

 Pe Ben (Benedict) Corlaciu, critica literară şi în mod special dicţionarele, l-au şters de peste tot după plecarea lui în Franţa.

Cărţile lui au fost interzise şi puse la sertar până în ’89, iar după Revoluţie, nimeni nu s-a mai aplecat asupra operei şi vieţii lui.

Detaliile poveştii lui Ben Corlaciu le aflăm de la dr. Nicoară Mihali: „Mama lui este din Groşii Ţibleşului şi o cheamă Rozalia. Ea se îndrăgosteşte de un jandarm care vine dintr-un sat din Munţii Apuseni, de Nicolae Corlaciu, şi, după ce rămâne gravidă, soţul ei este trimis într-o misiune la Galaţi, unde se naşte Ben Corlaciu, în 6 martie 1924. La puţină vreme, după ce se încheie misiunea la Galaţi, se reîntorc în Groşii Ţibleşului, iar Ben Corlaciu creşte la un unchi, într-un cătun de dincolo de Ţibleş. A stat aici până la vârsta liceului, când merge la studii la Bucureşti.

Adesea, după Război, acest scriitor este considerat a avea valoarea lui Liviu Rebreanu, pentru că niciun scriitor cu rădăcini în Maramureş nu s-a aplecat mai mult asupra tradiţiilor, obiceiurilor, modului de viaţă şi valorificării mitologiei din această parte a ţării, în mod special Maramureşul şi Ţara Lăpuşului.

Ben Corlaciu îl citează undeva în corespondenţa lui pe Eminescu, unde zice că, într-un fel sau altul, toţi suntem coborâtori din Maramureş.

Ben Corlaciu face parte din aşa numita „generaţie a războiului”, din Cercul de la Albatros, unde, alături de Geo Dumitrescu şi Dimitrie Stelaru sau Dinu Pilat, duc o acţiune de avangardă.

Se pare că Ben Corlaciu este primul avangardist de după al Doilea Război Mondial.

La Bucureşti este absolvent al Facultăţii de Filologie, pe care o termină la 24 de ani”.

Ajuns în Franţa, Ben Corlaciu s-a descurcat extrem de greu, ajungând în 1975 să facă greva foamei pentru a-şi putea duce acolo familia.

În cele din urmă, cu ajutorul prietenilor de acolo a început să scrie la Le Figaro şi are două emisiuni la Europa Liberă.

 Dar, după aceste emisiuni, îl urmăreşte securitatea şi în data de 15 iunie 1981 este împuşcat într-un metrou parizian.

Primarul Nicolae Burzo, din Groşii Ţibleşului, cutremurat de povestea acestui scriitor, s-a hotărât să-i ridice o statuie şi şcoala din localitate să-i poarte numele. Cu atât mai mult cu cât în toată corespondenţa lui şi în toate relaţiile lui, Ben Corlaciu vorbeşte despre zona noastră.

”Nu se ştiau multe despre Ben Corlaciu, dar din 2011 lucrurile au început să se schimbe şi a început să fie omagiat la Groşii Ţibleşului” a spus dr. Nicoară Mihali în Gazeta de Maramureș, la 7 august 2015.